Calea,adevarul si viata

2012-02-06T04:44:00.000-08:00

Dorind să-l contrazică, un necredincios îi spuse unui creştin:
- Voi, creştinii, spuneţi că Dumnezeu este oriunde. Dacă e aşa, de ce te mai duci la biserică, că oricum El este peste tot?
- Aşa este, pe Dumnezeu cei cu credinţă Îl văd peste tot şi prin toate. Însă priveşte!
Chiar dacă aerul este încărcat pretutindeni cu vapori de apă, aceştia nu-ţi astâmpără setea şi de aceea mergi la fântână. La fel şi noi, creştinii, mergem la biserică aşa cum tu mergi la fântână. Tu îţi astâmperi setea trupului cu apa rece şi proaspătă din fântână, noi ne astâmpărăm setea trupului cu apa dătătoare de viaţă veşnică – Cuvântul lui Dumnezeu Iisus Hristos. Biserica lui Hristos este o corabie, iar creştinii care merg la Sfânta Biserică şi intră în ea sunt izbăviţi din furtuna păcatelor.
(Sfântul Nicodim Ag

2012-01-29T02:46:00.000-08:00

Manastirea Diaconesti-Limbile sa salte

2012-01-29T02:12:00.000-08:00

Bobul de grâu....

"Daca as fi un bob de grau, as astepta cuminte,
Ca sa ma coc, rabdand smerit, in arsita fierbinte.
Apoi legat cu frati de-ai mei, la moara de m-ar duce,
de pietre m-as lasa sfarmat, s-ajung faina dulce.
Cand m-as vedea trecut de sita, asta mi-ar fi dorinta,
Cu ruga de m-ar framanta, plangand prescurarita.
Iar de m-ar pune in cuptor, oricat de-ncins sa fie
O, Doamne, ce frumos as creste, s-ajung la Liturghie!
Cand preotul se roaga-n taina, ingenunchind sfios,
m-as preschimba, prin Duhul SFANT, in Trupul lui HRISTOS,
si daca toate s-ar plini, un dor mi-ar mai ramane,
Ca toate boabele de grau, sa fie doar o paine!"

2012-01-24T08:26:00.000-08:00

Cine esti,Tu ? Straine! versuri de Anonim voce ADY MOLDOVAN

2012-01-24T08:23:00.000-08:00

EU M-AM NASCUT SA NU MOR NICIODATATA versuri TRAIAN DORZ

2012-01-15T02:27:00.000-08:00

O cantare deosebita catre Maicuta Domnului

2011-11-30T02:45:00.000-08:00

Trupul si sufletul

Doi oameni stateau de vorba. Unul dintre ei era bogat, dar nu avea credinta.Era mereu preocupat sa nu-i lipseasca nimic lui si familiei sale. Dupa aceea,prietenul sau 1-a intrebat:
- Spune-mi, daca ai avea doi copii, dar 1-ai hrani doar pe unul, pe celalalt chinuindu-1 foamea, ar fi drept?
- Bineinteles ca nu, a raspuns .bogatasul.
- Dar daca 1-ai imbraca tot pe acela, in timp ce al doilea ar tremura de frig,cum ar fi?
- Ar fi, desigur, o nedreptate.
- Si atunci, daca tu singur spui ca asa ceva este o nedreptate, de ce procedezi m felul acesta?
- Cum? - se indigna omul. Pe copiii mei ii tratez la fel, le arat aceeasi dragoste. De ce spui asa ceva?
- Nu m-am referit la copiii tai, ci la alti doi frati buni, de care tu ar fi trebuit sa ai grija de-a lungul intregii vieti: sufletul si trupul tau. Iar tu nu esti drept cu acesti frati. Te ocupi doar de unul, neglijandu-1 cu totul pe celalalt.
Aveti haine frumoase si sunteti bine hraniti, tu si ai tai, dar sufletul de ce are nevoie, nu va intrebati? El nu poate purta decat haina credintei, de care tu nu te-ai ingrijit si nu se poate hrani decat cu dumnezeiasca invatatura, cu dragoste si mila. Deci, nu uita de celalalt frate, fiindca trupul si sufletul sunt ca doi frati buni, de nedespartit. Unul nu poate trai fara celalalt, ingrijeste-i pe amandoi si atunci vei fi, cu adevarat, drept si fericit. Fereste-te sa fii asemenea pacatosului care traieste doar cu trupul in timp ce sufletul ii este mort.
"Nimic nu este mai mare ca omul cu Dumnezeu si nimic mai mic ca omul fara Dumnezeu. " (Sfantul Tihon)

2011-11-30T02:43:00.000-08:00

Taina Sfintei Spovedanii

Discutand despre cele sfinte, un om ii spuse unui calugar:
- Parinte, eu cred in Dumnezeu, insa nu prea merg la Biserica. Nu am mai fost la slujbe sau la spovedanie de mult timp si mi cred ca este neaparat sa mergi. Este suficient sa crezi in Dumnezeu si atat.
- Fiule, ii spuse atunci calugarul, ai o camasa foarte frumoasa. Nedumerit,
omul nu a mai stiut ce sa zica, insa calugarul a continuat:
- Spune-mi, porti toata ziua aceasta camasa?
- Da, raspunse omul.
- Dar doua zile, o porti?
- S-ar putea.
- Dar o saptamana sau o luna, o porti?
- Nu, parinte, bineinteles ca nu.
- De ce? - il mai intreba calugarul ca si cand nu ar fi priceput.
- Fiindca se murdareste si trebuie spalata. Abia dupa aceea o iau iarasi pe mine, cand este curata si frumoasa.
- Pai, vezi, fiule! Asa cum se murdareste camasa ta si trebuie spalata pentru a o purta iarasi, la fel si sufletul se "murdareste" de pacate si rautate si cum 1-ai putea curata daca nu la spovedanie si la slujbe, prin dragostea si harul Domnului?!
"Intra in Biserica si te caleste! Aici nu se trage la judecata, ci se da iertarea pacatelor. " ( Sfantul Ioan Gura de Aur)

2011-11-30T02:40:00.000-08:00

Cu inima in Biserica

Un preot cu viata sfanta si inzestrat cu multe daruri de la Dumnezeu, aflandu-se la rugaciune in biserica, cu mai multi oameni, pe cand tamaia biserica si credinciosii, ajungand in dreptul unei femei, nu a tamaiat, dar mai incolo, unde era un scaun gol a tamaiat de trei ori acel scaun si apoi a continuat cu restul bisericii.

Dupa ce s-a incheiat slujba, bineinteles ca femeia a mers la parinte si l-a intrebat:

- Parinte, am observat ca atunci cand ati tamaiat in biserica, ajungand in dreptul meu, pe mine nu m-ati tamaiat dar mai incolo, ati tamaiat un scaun gol, de ce parinte, v-am gresit cu ceva?

-Fiica mea, i-a spus parintele, eu am vrut sa te tamaiez si pe tine, dar tu nu erai in biserica numai cu trupul, caci inima si mintea ta nu erau acolo, ci departe, dar mai incolo in acel scaun gol sti cine sta de obicei?

-Da, i-a spus femeia, sta sora Maria, care e bolnava si nu a venit.

-Asa este, e bolnava pe pat, dar cu inima si mintea a fost aici cu noi.

Femeia cu lacrimi in ochi si-a cerut iertare, iar preotul a imbratisat-o si a binecuvantat-o spunandu-i sa fie mereu cu luare aminte si cu bagare de seama.

2011-09-18T06:33:00.000-07:00

Evanghelia Duminicii după Înălţarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii şi urmarea lui Hristos). Marcu 8, 34-38; 9, 1

Zis-a Domnul: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde, iar cine îşi va pierde viaţa sa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va mântui. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el când va veni în slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri. Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până când nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere.

2011-09-14T03:50:00.001-07:00

Ce se intampla cand nu ne asumam crucea Ce se intampla cand nu ne asumam crucea

Ce se intampla cand nu ne asumam crucea pe video.crestinortodox.ro

2011-08-11T11:29:00.000-07:00

A doua sansa
Mareste imaginea.
Dupa ce a trait o viata plina de egoism, in care nu s-a gandit decat la el, nepasandu-i de cei din jur, un om a ajuns in iad. Cat de mult s-a cait atunci pentru tot ce facuse! Dar era prea tarziu. Chinuindu-se zi si noapte in flacarile iadului, se ruga incontinuu:
- Iarta-ma Doamne, am gresit, dar acum m-am lecuit. Nu mai sunt egoist deloc, ajuta-ma Doamne ca m-am schimbat si nu mai am pic de rautate in mine!
In timp ce se ruga el, a aparut deodata un inger, care i-a spus:
- Bucura-te omule! Dumnezeu ti-a ascultat rugaciunea si vrea sa-ti dea o sansa sa vii in rai, dar oare te-ai schimbat cu adevarat ?
- Sigur ca da - zise omul cu nerabdare - sigur ca m-am schimbat!
- Bine! - a mai spus ingerul. Vez firul care coboara acum spre tine ? Daca te vei urca pe el, vei ajunge in rai si vei scapa de chinurile de aici.
Nespus de bucuros, omul a inceput sa se catare pe firul ce atarna deasupra iadului, numai ca, pe masura ce se urca, a bagat de seama ca firul se subtia din ce in ce mai tare. Cand s-a uitat dedesubt, sa nu-si creada ochilor! Multi pacatosi se atarnasera de firul sau, incercand cu disperare sa scape din flacarile iadului.
- Ce faceti ?! - striga omul speriat. Dati-va imediat jos, o sa se rupa firul si o sa cad iarasi. Dati-va jos, n-auziti ?! - tipa omul cu disperare si incepu sa-i loveasca cu picioarele . In clipa aceea, firul s-a rupt si au cazut cu totii.
- Of, ingerule, uite ce mi-au facut ceilalti! Spune-i lui Dumnezeu sa-mi trimita alt fir, ca sa scap odata de aici!
- Nu se poate! - i-a raspuns ingerul.
- Cum asa ? Doar n-am nici o vina, firul s-a rupt din cauza lor!
- Ba nu, firul s-a rupt din cauza ta si a invidiei tale. Firul acela era firul credintei si ar fi putut tine si tot iadul daca ai fi avut incredere in cuvantul lui Dumnezeu si daca nu te-ai fi gandit doar la tine. Ai spus ca te-ai lecuit de egoism si ca acum iti pasa de aproapele tau, dar nu este adevarat. Fiind la fel de pacatos si rau, firul nu te-a tinut; de aceea s-a rupt.
In viata nu va reusi cel rau, cel zgarcit si interesat doar de propria persoana. Poate ca va strange averi, dar in sufletul sau cu ce se va alege ?
Dar cel ce ii ajuta mereu si cu dragoste pe ceilalti, acela strange in inima comori ceresti, devenind om cu adevarat, caci om este doar cel ce traieste pentru oameni.

"Nu fi iubitor de sine si vei fi iubitor de Dumnezeu!

Nu cauta placerea in tine si o vei gasi in ceilalti!”"

2011-02-21T02:00:00.000-08:00

Marius Ciprian Pop - Cat de parasit esti, Doamne !

2010-11-26T09:18:00.000-08:00

Pr Marian Marcus - Iisuse, care-mi porti povara

2010-10-17T09:15:00.000-07:00

Ai promis de nenumarate ori ca de fiecare data cand fie sufletul, fie trupul, te va durea, iti vei indrepta privirea catre Domnul si vei cere ajutor de la El. Insa de fiecare data tu incalci promisiunea aceasta, suflete iubit,
te indreptti catre oameni si ei, in loc de mangaiere, iti dau mai multe rani, in loc de un cuvant cald, arunca peste tine o ploaie de reprosuri, in loc de o privire blanda, te sageteaza cu ura lor. Nu ti-a ajuns suferinta de pana acum? Atata sange a curs din tine... inca simti ca mai ai putere sa mai induri si alte rani?
Poti sa-i iubesti pe toti oamenii cu aceeasi dragoste - si chiar trebuie sa-i iubesti - dar nu astepta niciodata nimic de la ei, fiindca in clipele tale cele mai grele vei fi mereu singur. Multi vor fi alaturi de tine la cele mai mari bucurii ale vietii tale si la cele mai impresionante succese, dar aproape nimeni nu va fi langa tine atunci cand vei suferi.

2010-10-07T04:39:00.000-07:00

Scris de mine

Daca nu avem credinta nu avem nimic. Noi aici pe pamant in fiecare zi trebuie sa punem samanta credintei, adica sa fim placuti lui Dumnezeu si cu cat facem bine, cu atat samanta da rod. Si lumina Lui este cu noi; credinta ne face sa vedem aceasta lumina care daca ramanem cu El, toata viata ne va lumina. Si Fiul Sau dand viata Sa, din iubire pentru noi toate a rabdat si ne-a scos pe noi din intuneric si ne-a aratat lumina cea adevarata pe care, daca o urmam nu ne vom “impiedica,, in viata noastra. Si a lasat sangele cel Sfant al Lui ca sa ne intaresca si El sa fie mereu in noi. El crucea nostra o ia impreuna cu noi in fiecare zi si nu ne lasa. Poti cunoaste pe Dumnezeu numai prin Sfintele Taine si tot prin ele primim Duhul Sfant, mai ales la Sfantul Botez, cand primim haina lui Hristos, haina alba si Duhului Sfant se asaza intr-u noi si ne calauzeste pe tot drumul vieti. Dumnezeu fiindca ne iubeste prea mult ne-a lasat libertatea sa alegem… Dar omul cum alege pacatul in viata sa mudareste mai mult sau mai putin haina pe care a primit-o la Botez. Biserica este casa lui Dumnezeu si arca de salvare a oamenilor. Prin preot ne vorbeste chiar El si cu ajutorul Duhului Sfant incelegem si indeplinim cuvantul Lui. Cand va veni Iisus la judecata sa fim treji ca sa ne bucuram acolo unde nu este durere si vom sta la pieptul Lui plin de iubire in imparatia Lui.

Din suflet

Pentru mine Dumnezeu este totul. Chiar ma gandesc in fiecare seara oare ce as fi fara El?. Cand sunt trista, vorbesc cu El ca mereu imi da putere si incep sa zambesc fara nici un motiv anume. Dumnezeu ne-a dat viata ca pe un dar. Ca noi sa ne apropiem mai mult de El ,nu sa ne indepartam. Ne plangem toti ca nu avem un prieten adevarat, dar nu-L cautam pe El .Biserica este casa Domnului,prin preot ne vorbeste chiar El. Sta si azi langa noi, dar noi suntem orbi si nu-L vedem. Iisus a facut totul pentru noi si noi nu suntem in stare nici macar sa fim buni. Am sa adaug niste cuvinte care nu sunt ale mele, dar imi plac foarte tare Pentru ce ne pornim in jos, de vreme ce El ne trage sus la Sine? Pana cand suntem sarmani, pana cand saraci? Cerul ne sta inainte si noi ne invartim pe pamant? Imparatia cerurilor ne e pusa in fata si noi alegem saracia de aici?Sf Ioan gura de aur. Acesta este adevarul. Nu cautam comoara cea vesnica care este chiar Dumnezeu Cautam numai aici pe pamant comori si mai devreme sau mai tarziu ramanem dezeamagiti.
Suferim din cauza noastra, noi suntem vinovati de suferinta ca nu-L cautam pe Dumnezeu
Nu stiu ce va fi dar eu de Domnul nu ma las!

Ca sa nu plangi vesnic,greu si dureros. Inima ti-o leaga numai de Hristos

2010-10-07T04:24:00.000-07:00

In biblie scrie ca nici Fiul omului nu stie ziua aceia,ci doar Tatal. Daca am sti ziua zudecati ne-am indrepta toti... pararea mea si vad ca nu este numai a mea...:)

Anul 2012 va fi sfarsitul lumii

Pentru omul din zilele noastre nu mai conteaza ce spune Biserica, pentru ca ia de bun ceea ce spune cel despartit de ea. Desi Biserica afirma ca "de ziua si de ceasul acela nimeni nu stie, nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal“ (Mt. 24, 36), sunt din ce in ce mai multe persoane care spun ca 21 decembrie 2012 este data precisa in care va avea loc sfarsitul lumii. Care este argumentul pentru aceasta data? Vechiul calendar mayas. Potrivit acestui calendar, solstitiul de iarna al anului 2012 va marca sfarsitul unei ere de 5.126 de ani.Pentru ca moartea nu este o abstractie ci o realitate si pentru ca anul 2012 ar aduce si moartea noastra, subiectul acesta are priza la public. Asa se face ca avem parte de filme cu acest titlu, de carti, de tot ce poate aduce bani.De ce nu trebuie sa credem ca anul 2012 va fi sfarsitul lumii? Pentru ca Hristos este absent din tot discursul despre sfarsitul lumii din 2012. E un sfarsit de lume fara implicarea lui Dumnezeu. Se pierde din vedere ca sfarsitul lumii va fi potrivit Scripturii la A doua venire a lui Hristos, urmata de invierea mortior si judecata universala. Mantuitorul spune: "Drept aceea, privegheati, ca nu stiti ziua, nici ceasul cand vine Fiul Omului“ (Mt. 25, 13), iar de aici reiese ca sfarsitul chipului acestei lumi poate fi si astazi. Asa ca orice crestin nu trebuie sa fie preocupat de "cand” (caci sfarsitul va veni pe neasteptate) ci de "cum” asteptam A doua venire a lui Hristos.Ceea ce nu intelege omul este ca sfarsitul lumii nu este dictat de el. Dumnezeu ii va pune capat lumii cand vrea, nu cand ii indicam noi sa faca acest lucru.Menirea omului nu este de a calcula timpul celei de A doua veniri a lui Hristos, de a face diferite scenarii pe aceasta tema, ci de a fi permanent pregatit pentru sfarsit. Desigur, ii este mai usor omului de astazi sa cunoasca data precisa a sfarsitului, ca pana atunci sa traiasca dupa cum doreste. E mult mai comod asa, spre deosebire de modul de vietuire pe care il cere Biserica - a fi permanent pregatiti de sfarsit.
Adrian Cocosila

Privegheati si va rugati ca nu stiti ziua vand vine Fiul Omului

2010-09-02T03:28:00.000-07:00

Acolo unde este El totul este pur, totul este viata si fata Lui este dragoste. In general, in durere si in suferinta facem cunostinta cu acest Prieten unic. O data ce L-am cunoscut si L-am simtit aproape, ii ramanem credinciosi, pentru ca nu ne mai putem lipsi de El. Ne obisnuim astfel sa traim viata Lui, si viata fara El este suferinta

Pilda celor zece fecioare
Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care luând candelele lor, au ieşit în întâmpinarea mirelui.Cinci însă dintre ele erau fără minte, iar cinci înţelepte. Căci cele fără minte, luând candelele, n-au luat cu sine untdelemn. Iar cele înţelepte au luat untdelemn în vase, odată cu candelele lor.
Dar mirele întârziind, au aţipit toate şi au adormit. Iar la miezul nopţii s-a făcut strigare: Iată, mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea lui! Atunci s-au deşteptat toate acele fecioare şi au împodobit candelele lor. Si cele fără minte au zis
către cele înţelepte: Daţi- ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre. Dar cele înţelepte le-au răspuns, zicând: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă şi nici vouă. Mai bine mergeţi la cei ce vând şi cumpăraţi pentru voi. Deci plecând ele ca să cumpere, a venit mirele şi
cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă şi uşa s-a închis. Iar mai pe urmă, au sosit şi celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne,deschide-ne nouă.
Iar el, răspunzând, a zis: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi. Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului.

- Pilda talanţilor -
Şi mai este ca un om care, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui şi a plecat. Îndată, mergând, cel ce luase cinci talanţi a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi. De asemenea şi cel cu doi a câştigat alţi doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns argintul stăpânului său. După multă vreme a venit şi stăpânul acelor slugi şi a făcut socoteala cu ele. Şi apropiindu-se cel care luase cinci talanţi, a adus alţi cinci talanţi, zicând: Doamne, cinci talanţi mi-ai dat, iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se şi cel cu doi talanţi, a zis: Doamne, doi talanţi mi-ai dat, iată alţi doi talanţi am câştigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se apoi şi cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat. Şi temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată ai ce este al tău. Şi răspunzând stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer de unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat? Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă. Luaţi deci de la el talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi. Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.

Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintre-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut. Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mînânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică.

<strong>El a zis: Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu

Despre grijile vietii
Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult! Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.

„Şi coborând împreună cu ei, Iisus a stat în loc şes, El şi mulţime multă de ucenici ai Săi şi mulţime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe ţărmul Tirului şi al Sidonului, care veniseră ca să-L asculte şi să se vindece de bolile lor. Şi cei chinuiţi de duhuri necurate se vindecau. Şi toată mulţimea căuta să se atingă de El că putere ieşea din El şi-i vindeca pe toţi. Şi El, ridicându-Şi ochii spre ucenicii Săi, zicea: «Fericiţi voi cei săraci, că a voastră este împărăţia lui Dumnezeu. Fericiţi voi care flămânziţi acum, că vă veţi sătura. Fericiţi cei ce plângeţi acum, că veţi râde. Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî pe voi şi vă vor izgoni dintre ei, şi vă vor batjocori şi vor lepăda numele voastre ca rău din pricina Fiului Omului. Bucuraţi-vă în ziua aceea şi vă veseliţi, că, iată, plata voastră multă este în cer; pentru că tot aşa făceau proorocilor părinţii lor».“ (Luca 6, 17-23)

Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş.Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş.
Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig.
Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului. Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa
Fiii oamenilor, pana cand grei la inima ? Pentru ce iubiti desertaciunea si cautati minciuna ?Sa stiti ca minunat a facut Domnul pe cel cuvios al Sau.

Domnul slavei
Asa graieste Domnul slavei prin glasul Sfintei Liturghii, desi m-am inaltat la Ceruri Eu nu va las orfani, copii! In fiecare Liturghie Eu ma cobor din nou la voi, din nou este coasta mea strapunsa si-Mi curge sangele siroi! Ma rastignesc din nou pe cruce in umbra Sfantului altar. Primiti-Mi sangele si trupul sa nu vin iarasi in zadar! Eu sunt aici intotdeauna in sfant altar, spre rasarit bisericile sfinte sunt goale crestinii Mei, s-au ratacit! Veniti copii, veniti la Mine ca vreau in voi sa locuiesc, sa va impact din nou cu Tatal si de pacat, sa va feresc! Si din potirul cinei Mele Eu vreau cu totii sa gustati veniti, crestinii Mei, la Mine si pacea Mea sa o aflati! In fiecare particica pe care-n taina o primiti Eu sunt intreg si astept spre Mine sa veniti.

A batut la usa ta cineva
A batut la usa ta cineva si n-a deschis nimenea. In tacerea negrei nopti sta un Om si plange. Fata Lui e numai rani, pieptu-i numai sange. Cine esti, Strain pribeag, cine esti? De-al cui dor Tu pribegesti? Pentru cine ai rabdat bice fara numar? Ce povara Ti-a lasat rana de pe umar? Eu sunt omul ce slujesc tuturor, un om al durerilor. Nimeni plata nu Mi-a dat, numai spini si ura, numai rani si lovituri pieptul Mi-l umplura. Eu sunt painea ce s-a frant lumii-ntregi, Eu sunt vinul Noii Legi. N-am venit sa plang in drum rani usturatoare, plang pe cei ce-si pierd acum ultima chemare. A batut la usa ta cineva o, deschide, nu mai sta! nu-L lasa sa plece trist. Poate niciodata mana Lui la usa ta nu are sa mai bata.

Pentru ce ne pornim in jos, de vreme ce El ne trage sus la Sine? Pana cand suntem sarmani, pana cand saraci? Cerul ne sta inainte si noi ne invartim pe pamant? Imparatia cerurilor ne e pusa in fata si noi alegem saracia de aici?
Sf Ioan gura de aur

Fiii oamenilor, pana cand grei la inima ? Pentru ce iubiti desertaciunea si cautati minciuna ?Sa stiti ca minunat a facut Domnul pe cel cuvios al Sau. >
Nu sunt cumplite viforele pentru acela in al carui suflet straluceste faclia focului Tau. Imprejur - vreme rea si intuneric, groaza si urlet de vijelie; iar in sufletul lui pace si lumina: acolo e Hristos ! Si inima canta: Aliluia! F ADEVARAT

irina loghin-un suflet te cheama

2010-05-19T04:48:00.000-07:00

http://www.youtube.com/watch?v=6JzI0bsOgRg

2010-02-18T13:07:00.000-08:00

Apostolul zilei: Suferinţa, îngăduită spre binele nostru
„Şi pentru ca să nu mă trufesc cu măreţia descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc. Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul ca să-l îndepărteze de la mine; şi mi-a zis: Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos. De aceea mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare. M-am făcut ca unul fără minte, lăudându-mă. Voi m-aţi silit! Căci se cuvenea să vorbiţi voi de bine despre mine, pentru că nu sunt cu nimic mai prejos decât cei mai de frunte dintre apostoli, deşi nu sunt nimic. Dovezile mele de apostol s-au arătat la voi în toată răbdarea, prin semne, prin minuni şi prin puteri.“ (II Corinteni 12, 7-12)
***
„Ghimpele“ de care vorbeşte apostolul nu este altceva decât o neputinţă a trupului care l-a urmărit toată viaţa. Boala este o realitate prezentă în viaţa cotidiană, fiecare om reacţionând diferit în faţa ei: unii încearcă să o ignore, alţii intră în panică, dar poate nimeni nu s-a gândit să se laude cu suferinţa lui. Sfântului Pavel, când s-a rugat Domnului să îl elibereze de neputinţă, i s-a răspuns că puterea lui Dumnezeu „se desăvârşeşte în slăbiciune“. De cele mai multe ori, boala te învaţă să cobori cu picioarele pe pământ, să îţi cunoşti locul atât în lume, cât şi în faţa lui Dumnezeu, să înveţi că nu toate depind de tine, ci tu depinzi de alţii, iar prin puterile tale nu poţi realiza mare lucru. De aceea am zice că boala este o şcoală, cam severă, dar de multe ori singura salvatoare. Zic aceasta pentru că mulţi oameni pe patul de suferinţă au devenit din atei, credincioşi, iar cei puţin credincioşi, când s-au văzut neputincioşi, au cerut ajutor de la Dumnezeu. Dacă, câteodată, nu înţelegem suferinţa, să avem credinţă, asemeni apostolului, că Dumnezeu, Care a îngăduit această neputinţă, ne vrea binele, iar gândul că Dumnezeu Cel Bun doreşte doar binele nostru ne poate face înţelepţi, răbdători şi smeriţi în neputinţe.

2010-02-07T13:31:00.000-08:00

Sfantul Isaac Sirul – Cuvinte despre sfintele nevointe in Filocalia

Lasa-te rastignit si nu rastigni.
Lasa-te nedreptatit si nu nedreptati.
Lasa-te barfit si nu barfi.
Fii bland si nu zelos si rau.
Veseleste-te cu cei ce se veselesc si plangi cu cei ce plang. Caci acesta este semnul curatei.
Fii bolnav cu cei bolnavi.
Plangi cu cei pacatosi.
Bucura-te cu cei ce se pocaiesc.
Fii prieten cu toti oamenii, dar si singur in cugetul tau.
Fii partas la patimirea tuturor, dar cu trupul tau fii departe de toate.
Nu mustra pe cineva si nu osandi nici chiar pe cei foarte rai in vietuirea lor.
Intinde haina ta peste cel ce a gresit si acopera-l. Si daca nu poti lua asupra ta greselile lui si nu poti primi certarea si rusinea in locul lui, rabda-l macar si nu-l rusina…
De nu te linistesti cu inima, linisteste-te macar cu limba.
Si daca nu poti pune randuiala in ganduri, pune randuiala macar cu trupul tau.
Si de nu poti lucra cu trupul tau, intristeaza-te macar in cugetul tau.
Si de nu poti sta la priveghere, privegheaza macar sezand pe patul tau sau chiar intins pe el. Si de nu poti posti doua zile, posteste macar pana seara. Si de nu poti pana seara, pazeste-te macar sa nu te saturi.
De nu esti curat in inima ta, fii curat macar in trupul tau.
De nu plangi in inima ta, imbraca-ti cu jale macar fata ta.
De nu poti milui, vorbeste macar ca un pacatos.
De nu esti facator de pace, fii macar neiubitor de tulburare.
De nu te poti stradui, fa-te macar in cuget netrandav.
De nu esti biruitor (asupra pacatelor), macar sa nu te mandresti fata de cei vinovati.
De nu izbutesti sa inchizi gura celui ce barfeste pe sotul tau, pazeste-te macar sa nu te faci partas in aceasta cu el.
De iubesti blandetea, ramai in pace. Si de te vei invrednici de pace, te vei bucura in toata vremea.
Cauta intelepciunea si nu aurul.
Imbraca-te in smerenie si nu in matase..
Cauta sa dobandesti pacea si nu imparatia…
Iata, frate, indemnul meu: mila sa-ti sporeasca in suflet pana cand vei simti in inima ta aceeasi mila pe care Dumnezeu o are fata de tine.

2010-01-23T02:59:00.001-08:00

CRUCI, ICOANE, TROITE

Casa crestinului fara cel mai important simbol al sau – Sfanta Cruce poate avea multe lipsuri si poate fi privata de prezenta Harului Duhului Sfant. De aceea se recomanda ca fiecare casa si chiar fiecare camera sa aiba pe perete o sfanta cruce si o icoana. Sfantul care este pictat pe acea icoana este prezent in icoana dupa ce s-a sfintit, prin Duhul Sfant. Deci Duhul Sfant este prezent in casa si o protejeaza. Cei care nu au icoane in casa nu au o asemenea prezenta. Chiar si o iconita purtata la tine sau o cruciulita sfintita te ajuta in multe imprejurari ale vietii. O casa ce avea multe icoane in ea a fost salvata de la un incendiu, pentru ca prezenta sfintilor din icoane nu a ingaduit acest lucru si a protejat casa. Unii vor spune ca nu conteaza mult aceste lucruri la intarirea credintei sau la mantuire. Dar sa nu uitam ca de la lucrurile mici pornesc cele mari.

2009-09-29T05:20:00.000-07:00

Un prieten si un mangaietor in clipe de grea incercare

Casa acestui Prieten nu are cheie si nici clanta. Putem intra la El fara sa batem la usa. Drumul catre El este prin propria noastra inima. El se intereseaza cu atat mai mult de cel care are nevoie de El. Acolo unde este El totul este pur, totul este viata si fata Lui este dragoste. In general, in durere si in suferinta facem cunostinta cu acest Prieten unic. O data ce L-am cunoscut si L-am simtit aproape, ii ramanem credinciosi, pentru ca nu ne mai putem lipsi de El. Ne obisnuim astfel sa traim viata Lui, si viata fara El este suferinta, ca si cum soarele ar disparea din viata omului.
Nimeni nu-I cunoaste identitatea precisa, caci cel ce ar putea s-o patrunda ar fi el insusi dumnezeu. Sa ne multumim sa-L slujim. Cu cat ne vom apropia mai mult de acest Prieten, cu atat il vom cunoaste mai mult si mai bine.
Si poate veti avea bucuria sa-L intalniti intr-o zi. Ochii fizici nu-L vor vedea, dar duhul va tresari de fericire, caci Iubirea cheama iubire si Duhul cheama duh.
Ati fost umilit? Binecuvantata fie umilinta voastra! Ea este o doctorie pentru voi. Meditati asupra ei. Nu sunt alesi pentru aceasta incercare decat cei care sunt demni de ea. Nu esenta individualitatii profunde si spirituale este injosita, ci personalitatea superficiala si mentala sufera in orgoliul ei. Cu cat vom fi mai atinsi in personalitatea noastra, cu atat vom creste mai mult in individualitatea noastra, daca vom sti sa tragem o cat de mica lectie din umilirea trecatoare a suferintei.
Aceasta umilire este daunatoare celor slabi, dar este salutara pentru cei tari. Umilirea nu se datoreaza decat propriei noastre comportari si gandiri gresite. Nu pacatul ne condamna, ci rumegarea lui si dragostea pe care o avem pentru el. Sa facem macar un pas in afara stadiului de gandire in care ne aflam actualmente. Prietenul ne va sari in ajutor si ne va conduce mai departe. Avansati pe drumul desavarsirii, nimeni nu mai are vreo putere sa ne umileasca. Nu veti mai cunoaste nici un ofensator pe pamant, caci egoismul nostru va fi mort.
Niciodata nu suntem parasiti. Ni se pare numai ca suntem singuri, fara nimeni, cerem iubire numai de la oameni ca noi, din carne si sange. Nu ne-a trecut niciodata prin minte sa cerem iubirea divinului Prieten. Suntem abandonati numai cand noi insine ne abandonam. Prietenul abia asteapta cererea noastra. Nu ezitati, bateti la usa constiintei! Daca o ascultati cu atentie, ii veti auzi raspunsul din interior si o lumina va va inunda inima, iar caldura dragostei divine va patrunde in voi. Eternul Prieten este permanent prezent, nu importa numele si esenta Lui. Principalul este ca El nu ne paraseste niciodata. Cu cat ii cerem mai multa dragoste, cu atat El ne ofera mai mult. "Cereti si vi se va da, bateti si vi se va deschide!"
Oamenii se plictisesc sa va asculte vaicarelile si dorintele voastre. Prietenul divin nu este insa niciodata plictisit de voi, caci ceea ce va preocupa pe voi il preocupa si pe El. El este in acelasi timp intermediarul si distribuitorul, avocatul si judecatorul. Ce mai asteptati pentru a-L striga? Acolo unde este Prietenul, acolo este dragostea si unirea cu toti oamenii lumii. indepartarea trupurilor apropie inimile. Cel capabil sa suporte despartirea este mult mai legat la intoarcere de ceea ce iubeste. Nu exista decat o singura si veritabila solitudine - aceea a duhului.
Trebuie sa stim ca scaderea potentialului omenesc, fizic si moral, nu dureaza mult. in aceste clipe grele, cand de multe ori slabiciunea fizica sau boala influenteaza psihicul si invers, cand durerea morala influenteaza starea sanatatii, in toate aceste momente grele prima idee pe care trebuie s-o avem este ca aceasta nu va dura prea mult si ca nu suntem singuri. Omul dotat cu putere spirituala intensa isi domina repede slabiciunea trupului.
Meditatia si credinta il ajuta, in timp ce omul dezarmat moraliceste nu opune nici o rezistenta slabiciunii trupesti si descurajarea se instaleaza in mod cronic in inima sa. Pentru a va smulge din aceasta inertie, chemati in ajutor Prietenul! Un mic efort, cat de mic, o initiativa cat de neinsemnata, chiar la inceput, si asistenta Cerului va amplifica efortul vostru! Vointa de a actiona vine actionand, dupa cum foamea vine mancand.
Nu lasati niciodata dorinta si actiunea cea buna sa se raceasca! Invizibilul divin este prezent, va asteapta, va asista si lucreaza cu voi. Ce pot logica si autosugestia atunci cand vine ruina si moartea peste voi? Si totusi Iov, plin de bube, in mizeria lui totala, a gasit puterea sa-L laude pe Dumnezeu! Iisus i-a binecuvantat pe calaii Sai. Martirii au cantat imnuri de slava in timp ce erau arsi de vii. De unde si-au extras toti acestia puterea si rezistenta? De la divinul Prieten, pe care il vedeau cu ochii sufletului, il ascultau cu urechile sufletului, si aceasta viziune a lor era asa de intensa incat acoperea chinurile lor trupesti. Beti cu totii din acest izvor de apa vie!
Prietenul este Acelasi care a fost si pentru martiri si aceeasi putere o are mereu. Totul este ca noi sa dorim schimbarea in aceeasi masura in care au dorit-o acei eroi. Biserica Lui este in inima noastra, iar preotul nu este altul decat noi insine. Oferiti slabiciunea voastra Prietenului pe altarul inimii voastre! Curatiti-1 de toate buruienile pe care le-ati lasat cu timpul sa-l invadeze. Va transforma jertfa voastra, slabiciunea voastra astfel oferita, in forta, in curaj, in putere, care va deveni la randul ei pace!
Tu, calatorule obosit, care nu doresti altceva decat a pune povara jos si a te culca in mijlocul drumului, daca ai cunoaste cat de aproape este, peste drum chiar, un han de adapost unde hangiul iti este prieten chiar, cum te-ai napusti intr-acolo!
Ei bine, drumetule, intra chiar fara sa bati! Intra in hanul vietii! Acolo fruntea iti va fi racorita si picioarele iti vor fi spalate. Acolo vei gasi hrana credintei si a nadejdii si vei pleca mai departe intarit si refacut.
Voi purtati in voi acest han ceresc fara sa stiti. La orice ora din zi si din noapte va este deschisa poarta, iar hangiul binevoitor va priveste cu tristete cum treceti mereu prin fata lui fara macar sa-l observati. El asteapta mereu, va iubeste si vrea sa va vina in ajutor. De voi insa depinde totul.
Faceti un pas spre El, un inceput doar
De ce stati mereu plecati asupra colturilor negre din sufletul vostru si va rumegati mereu ideile triste, esecurile, disperarile, pierderile? Ca un materialist sa fie pesimist este ceva normal, iar miracolul este ca chiar unii materialisti lupta impotriva deprimarii, desi ei nu au nici un izvor de reimbogatire spirituala. Aceasta dovedeste ca redresarea este o atitudine fireasca omului, instinctiva. Exploatati deci aceasta tendinta optimista pe care Providenta a pus-o in voi! A fi pesimisti, cand credem in inteligenta Creatorului, echivaleaza cu indoiala in aceasta inteligenta, si atunci credinta noastra nu este decat pe jumatate.
Imensa eroare a oamenilor consta in faptul ca ei cred doar intr-o divinitate foarte indepartata, ocupata doar sa miste astrii, nu si sa se preocupe si sa se plece asupra inimilor lor. Toate evenimentele sunt un apel, un avertisment al lui Dumnezeu catre noi.
Nu ii este indiferenta soarta nici unui om. Doar oamenii sunt surzi si orbi, nu inteleg sau mai degraba nu se straduiesc sa inteleaga sensul evenimentelor, care nu este altceva decat vocea lui Dumnezeu.
Sunteti pesimisti pentru ca viata voastra nu are nici un scop precis, pentru ca sunteti izolati chiar in sanul propriei voastre familii si pentru ca ati luat obiceiul de a critica totul, de a nu vedea decat insuccese in orice. Daca doriti insa, puteti schimba toata aceasta stare. incercati o saptamana sa nu mai judecati pe nimeni si nimic, nici o imprejurare. Predati soarta voastra, oricare ar fi ea, in mainile Prietenului divin. Suradeti si fiti ingaduitor cu oricine si veti dobandi de sus o forta atat de mare, plina de iubire si generozitate fata de oameni, incat tot pesimismul vostru se va topi ca un bulgare de zapada in soare. in durere, omul se pleaca in fata lui Dumnezeu. De aceea trimite Dumnezeu suferintele peste om, in ultima instanta, cand nici un alt apel nu a influentat inima omului. Atunci abia ne gasim in situatia de a nu afla sprijin de la nimeni si atunci omul este obligat sa alerge la Dumnezeu si numai atunci cand este parasit de toti il descopera pe Prietenul adevarat. Vocea secreta pe care o auziti in strafundul inimii este manifestarea Lui. Elanul care va impinge spre cer este aparitia Lui in sufletul vostru.
Orice cuvant si gest frumos al vostru nu este decat influenta Lui in inima voastra si traducerea lui in limbaj omenesc.
El este totul - si bucuria si tristetea, si intrebarea si raspunsul, si problema si solutia. Supararea voastra si tristetea nu este decat o aparenta de durere, datorata ignorantei si neintelegerii voastre. Daca ati putea privi cauza suferintei voastre cu alti ochi, v-ati mira de lipsa ei de importanta. De aceea nu incercati sa rupeti singuri lanturile suferintei care va apasa. Nu veti reusi decat sa le intariti si mai mult sau sa va procurati altele si mai grele. Predati-va cu totul Prietenului si asteptati raspunsul Lui! Acest raspuns nu va fi totdeauna un act sau un fenomen brusc, exterior, ci din interior va veni schimbarea, caci nimic din afara nu poate sa vindece cancerul care va roade inima.
Raspunsul divin cerut cu insistenta si sinceritate va fi o schimbare in sistemul vostru de gandire, o evolutie secreta a inimii voastre, o lumina noua, care va va arata sensul vietii altfel decat il vedeati pana acum. intreg felul vostru de a rationa se va schimba. Acesta va fi raspunsul de sus. Totul vi se va parea desertaciune si fara importanta si tot ce v-ar putea bucura va parea o himera, ceva fara valoare. Prietenul va intoarce butonul nemuritor al constiintei voastre si veti vedea lumea cu ati ochi.
Cat despre orbirea trecuta, nu va temeti, desi veti da socoteala "pana la cel din urma banut". Prietenul nu are alta ocupatie decat a indrepta si a sterge tot acest trecut, daca o doriti sincer. El este pacea si dragostea, nu razbunarea si dezordinea. Noi il credem pe Dumnezeu un fel de jandarm si, de frica Lui si a socotelii pe care banuim ca ne-o va cere, nu indraznim sa ne apropiem cu inima de El. Daca cel mai mare talhar (cum a fost cel de pe cruce) ar sti cat este de ingaduitor si de iertator Dumnezeu, n-ar ezita nici o clipa sa vina la El. El este mangaietorul dezinteresat. Disperarea nu are o cauza exterioara. Ea isi are izvorul in inima noastra indepartata de Hristos.
Va complaceti de multe ori in disperarea voastra pentru a-i impresiona pe altii si pentru a va da importanta. Disperarea va disparea daca veti apela la Hristos. De voi depinde, El nu vine nechemat, El nu forteaza pe nimeni, El previne numai. Nu veti fi niciodata singuri avandu-L alaturi pe Prietenul tuturor. Cereti-I ca un cersetor plictisitor lumina, pacea, intelegerea si nu-L slabiti o clipa. Cu cat veti cere mai cu insistenta si cu rabdare, cu atat El va va darui mai mult. "Celui ce are i se va mai da". Perseverenta aduce surplusul. Dragostea divina se imbogateste cu cat se adauga cererea fiecaruia. Randuiala Prietenului este complet contrara celei omenesti - El este izvorul vietii fara de sfarsit si dragostea Sa fata de oameni nu seaca nicidata.
Cine va impiedica sa veniti sa slaviti aceasta dragoste nepieritoare? indoiala din voi va opreste, aceasta este arma cea mai taioasa a inimii voastre. Ea sapa in adancime, deschide rani vechi, construieste obstacole, aduce greutati. Ceea ce va pierde este rationamentul gresit, traditia, opinia publica, stiinta omeneasca, scepticismul, ezitarea. Cel mai mare geniu omenesc, cu propriile lui mijloace, va cunoaste, desigur, clipe de prabusire. Omul, prada lui insusi, oricat ar fi de inteligent si de talentat, este incapabil de fericire si de desavarsire deplina. Inamicii nostri, primejdiile si suferintele noastre sunt doar in mintea noastra bolnava, alterata. Noi singuri ni-i cream. Cultivam si dam viata acestor fantome inexistente, elaboram singuri replicile lor si pe ale noastre, declansam un spectacol dezastruos in fata constiintei noastre.
Nu credem decat in rau, in mai rau. Vesnic punem problema unor evenimente si mai grozave in viitor, si aceasta pentru ca ne credem capabili si prevazatori. Daca vom inchide insa poarta egoismului, a inteligentei personale pe care ne inchipuim ca o avem, daca vom face un gol complet in mintea si in inima noastra, astfel incat nimic din trecut sa nu mai tulbure imaginatia noastra si, astfel curatiti si purificati, sa-L chemam pe Prietenul nostru, ce vom pierde?
In taina odaitei noastre sa-L chemam pe Dumnezeu, nu in fata oamenilor, ca sa ne vada evlavia - sa ne vada ipocrizia, in fond. Caci ne rugam in biserici, dar in inima ne indoim. Prietenul divin va asteapta oriunde, oricand, si intreaga furtuna din inima voastra o va linisti, prin increderea cu care il veti chema. Abia atunci va veti odihni cu adevarat pe perna credintei voastre. Atunci cand increderea va creste in voi, cand orice indoiala se va risipi si cand ochii vostri se vor deschide cu adevarat, atunci va veti intreba cum de ati putut sa va pierdeti timpul si sa va risipiti fortele in cautarea si implinirea unor visuri desarte, cand realitatea era atat de aproape de voi? Credinta voastra va fi de netagaduit atunci cand ea va fi adevarata, caci mecanismul credintei este greu de explicat. in aceasta consta toata neputinta inteligentei si a logicii omenesti.
Cel care crede nu poate dovedi altuia cauza precisa pentru care crede. Este raspunsul la chemarea lui catre Dumnezeu. Numai cine il cheama si il cauta pe Dumnezeu primeste credinta. Ea este un fluid, un curent, o forta, o energie ce nu se poate explica unui neexperimentat, pentru ca el nu o va pricepe niciodata. Trebuie sa o simta ca sa o poata discuta. Ea este stiinta vietii si Dumnezeu o trimite acelora care o cauta. O doriti si voi? Cereti-o sincer si cautati-o, sigur o veti gasi!
A trai fara incercari inseamna a trai fara viata
Viata este, in fond, o neincetata adaptare si o evolutie spre perfectiune, in urma luptei intre bine si rau. Toate incercarile sunt elemente ajutatoare in aceasta evolutie spre desavarsire. Niciodata sa nu va plangeti de incercari, ci descifrati-le, disecati-le, cautati sa intelegeti sensul lor. Acest studiu facut cinstit si cu atentie va va aduce un mare progres in conduita voastra. incercarile nu vin niciodata la intamplare, ele sunt precise, matematice, proportionate dupa fortele si posibilitatile fiecaruia. Daca ceva vi se pare prea greu de suportat pentru fiinta voastra delicata, cereti imediat ajutorul si sprijinul Prietenului si El va va purta sarcina. Cine cere acest ajutor mai des il obtine din plin. Curaj deci! in orice incercare strigati-L pe Prietenul divin! Daca ati gresit, nu va nelinistiti! Nu tarati dupa voi, ca o piatra grea legata de gat, greseala voastra. Marturisiti greseala din constiinta voastra si indepartati-o. Ea este o experienta ce nu mai trebuie repetata, iar nicidecum un balast care sa va ingreuneze miscarea in viitor. Ea este chiar o bogatie pentru instruirea omului. Fara greseli, evolutia spre desavarsire nu este posibila.
Greselile sunt deci necesare, inevitabile. Principalul este sa tragem concluzii din fiecare eroare. Busola invizibila este Hristos. Este biroul adevarului. Acolo vom gasi orice explicatie, orice instructiune. intrebati mereu la acest birou: "Ce este viata mea? Unde este calea ei? Am cazut, ce voi face acum?"
Raspunsul va veni la fel ca bunului samaritean care a pansat ranile celui cazut intre talhari.
Va plangeti de singuratate, de exil, de lipsa de prieteni, de lipsa de pace si de familie? Aceasta pentru ca va marginiti la aerul pe care il respirati si la pamantul pe care il calcati sub picioare. Aceasta limitare in spatiu si in timp a uneia din cele mai nobile aspiratii omenesti este aproape singura cauza a tuturor suferintelor si nostalgiilor omului.
GeorgesBarbarin
Fragment din: "Hristos, prietenul clipelor de grea incercare"

2009-09-01T05:10:00.000-07:00

Iubi-Te-voi Doamne
http://www.youtube.com/watch?v=LA4rTz5Qx6M

Cum dodandim si pastram harul ?
- Si cum este cu putinta sa fie atras harul ?- Facand cele placute lui Dumnezeu si supunandu-ne Lui intru toate. Oare nu si in casele mari vedem ca acelea dintre slugi au trecere care nu se ingrijesc de ale lor, ci, cu tot sufletul si sarguinta, de cele ale stapanilor? Si le randuiesc bine pe toate nu numai fiindca sunt nevoiti asa din pricina stapanirii sub care se afla, ci si din ravna si din iubire.Cand pururea ei se afla in ochii stapanilor, cand petrec in casa, cand nu fac nimic pentru ei insisi, cand nu se ingrijesc de ale lor, oare nu au atunci mai degraba in locul castigurilor cele ale stapanilor lor? Caci cel ce a facut cele ale stapanului nu a facut cele ale unui stapan oarecare, ci cele ale stapanului sau. Asemenea stapanului porunceste in cele ale stapanului. Asemenea aceluia le detine pe toate. Si multe dintre slugi mai degraba se tem de el; si ce zice sluga, aceasta zice si stapanul. Si toti dusmanii lui au frica de el.Iar daca cel ce dispretuieste cele lumesti, cele ale sale, si alege sa faca cele ale stapanului, nu a dispretuit de fapt cele ale sale, ci mai degraba are parte de si mai mari bunatati, cu mult mai mult in cele duhovnicesti. Dispretuieste ale tale si ai luat cele ale lui Dumnezeu. Chiar El insusi vrea aceasta. Dispretuieste pamantul si rapeste imparatia cerurilor. Acolo sa petreci, nu aici. De acolo vei fi infricosator, nu de aici. De acolo vei fi infricosator nu numai oamenilor, ci si dracilor; si insusi diavolului ii vei fi infricosator. Dar de pe urma lucrurilor de aici vei fi si diavolilor usor de dispretuit, si adesea si oamenilor. Si cu cate te vei imbogati, in cele ale robilor te vei imbogati.Iar daca treci cu vederea pe acestea vei fi stralucit in casa imparateasca. Asa erau apostolii: dispretuiau casa robilor si lucrurile de aici. Si ia aminte cum porunceau in cele ale Stapanului! Cutare a fost scapat de boala, altul de draci. Leaga aceea si dezleaga aceasta. Pe pamant s-a petrecut aceasta, dar ca si cum ar fi fost in ceruri poruncit. "Cate veti lega", zice, "pe pamant, vor fi legate in cer" (Matei 18,18). Si mai mare stapanire le-a dat decat a Sa.Iar ca nu am mintit, asculta ce zice El insusi: "Cel ce crede in Mine va face, mai mari decat fac Eu" (cf. Ioan 14, 12). Cum asa? Pentru ca si asa la Stapan trece cinstea. Fiindca si in treburile noastre, cand sluga poate face lucruri mari, mai mult este admirat stapanul. Caci daca sluga este in stare de atatea, cu cat mai mult cel ce-l stapaneste? Iar daca cineva, lasand slujirea stapanului, se ingrijeste de femeia lui si de copil si de sluga, si vrea sa se imbogateasca si sa-si stranga, fie furand, fie vatamand cele ale stapanului, degraba se pierde si pe sine impreuna cu lucrurile sale.De aceea, avand aceste exemple, va rog, sa nu ne ingrijim de cele ale noastre, ca sa ne ingrijim de noi insine. Sa le dispretuim tocmai ca sa le dobandim! Daca noi le dispretuim, El insusi Se va ingriji de ele. Daca noi ne ingrijim de ele, Dumnezeu le va dispretui, in cele ale lui Dumnezeu sa ne ostenim, nu in ale noastre; ba, mai degraba, in ale noastre. Caci ale Lui sunt ale noastre. Nu ma refer la cer, nu ma refer la pamant, nu ma refer la cele din lume, caci acestea sunt nevrednice de El. Acestea nu sunt doar ale noastre, ci si ale necredinciosilor. Dar la care ma refer eu? La slava, la imparatie. Acestea sunt si ale Lui si ale noastre, din pricina Lui.- Cum?- "Daca murim impreuna cu El", zice, "vom si trai impreuna cu El. Daca rabdam, vom si imparati impreuna" (II Timotei 2, 11-12). Impreuna mostenitori ne-am facut si frati ne numim. Pentru ce ne pornim in jos, de vreme ce El ne trage sus la Sine? Pana cand suntem sarmani, pana cand saraci? Cerul ne sta inainte si noi ne invartim pe pamant? Imparatia cerurilor ne e pusa in fata si noi alegem saracia de aici? Viata fara de moarte ne e data si noi ne cheltuim pentru lemne si pietre si tarini?Fii bogat! Asta vreau si eu! Fii lacom si rapeste! Aici, in cele duhovnicesti, asta nu-i rusine. Aici a nu fi lacom este vinovatie, aici a nu rapi este osanda. Ce inseamna asta? "imparatia cerurilor", zice, "se ia cu sila si cei ce se silesc o rapesc" (Matei 11, 12). Fii silitor acolo! Fii rapitor! Nu micsora ceea ce este rapit! Ca nici virtutea nu se imparte, nici dreapta cinstire, si imparatia cerurilor nu se micsoreaza.Atunci sporeste virtutea, cand rapesti. Atunci se micsoreaza cele trupesti, cand rapesti. Si e lamurit ca e vorba de a rapi de acolo, din cele duhovnicesti. Sa fie in oras mii de barbati. Daca toti acestia vor rapi virtutea si dreptatea, au inmultit-o de fapt. Pentru ca prin mii de fapte bune devin drepti. Iar daca nu o rapesc, o imputineaza, caci nu se poate arata nicidecum dreptatea. Vezi ca prin faptul de a rapi cele duhovnicesti mai degraba se inmultesc bunatatile? Iar daca se rapesc cele trupesti, mai degraba se micsoreaza?Asadar, sa nu sedem in saracie, ci sa alegem bogatia. Bogatia lui Dumnezeu este ca sa fie multi care sa se bucure de imparatie. "Cel Ce imbogateste pe toti", zice, "pe toti cei ce-L cheama pe El" (Romani 10, 12). Sporeste averea Lui! Si o vei spori daca rapesti, daca te lacomesti, daca silesti. Cu adevarat este nevoie de silire.- Cum asa?- Fiindca multi sunt cei ce ne opresc: femeile, copiii, grijile, treburile lumesti, impreuna cu acestea dracii si insusi diavolul, conducatorul dracilor. Asadar, e trebuinta de silire, e trebuinta de rabdare. Cel ce se sileste este in chinuri.- Cum?- Pe toate le rabda si sta tare in fata nevoilor.- Cum?- Se apuca de cele aproape cu neputinta. Deci, daca asa sunt cei ce se silesc, iar noi nici de cele ce ne stau in putere nu ne apucam, cand vom avea parte de ele? Cand ne vom bucura de cele ravnite? "Cei ce se silesc", zice, "rapesc imparatia cerurilor". E trebuinta de silire si de rapire. Caci nu ne este pur si simplu pusa inainte imparatia, nici de-a gata. Cel ce rapeste este intotdeauna treaz, desteptat, se framanta si se grijeste ca sa faca la vremea potrivita rapirea. Nu vedeti in razboaie ca cel ce vrea sa rapeasca privegheaza toata noaptea? Toata noaptea sta inarmat.Deci, daca cei ce rapesc cele lumesti, si noaptea privegheaza si sunt inarmati, cum, daca vrem sa rapim cele duhovnicesti, care au trebuinta de mai mare ravna decat acestea, noi dormim si sforaim si ziua, si pururea petrecem neinarmati si goi? Caci cel ce petrece in pacate este neinarmat si gol, dupa cum cel ce petrece intru dreptate este inarmat. Dar noi nu ne ingradim cu milostenia, nu ne gatim candele aprinse, nu ne inconjuram cu arme duhovnicesti, nu ne invatam calea care duce acolo, nu suntem treji, nu suntem desteptati. De aceea nu putem rapi nimic.Daca cineva ar vrea sa atace imparatia cea lumeasca, nu s-ar da pe sine mai inainte la mii de morti? Nu se va ingradi, nu va cugeta la pregatirea razboiului, nu va face toate pentru reusita aceasta si abia atunci va porni la atac? Insa noi nu asa, ci dormind, vrem sa rapim. Si de aceea ne si intoarcem cu mainile goale.Nu vezi pe cei ce rapesc cum fug, cum alearga, cum taie toate ce le stau in cale? E trebuinta de alergare. Ca indata alearga mai inainte de tine diavolul si porunceste celor din fata ta sa te tina. Dar daca esti tare, daca esti treaz, pe unul l-ai lovit cu piciorul, pe altul l-ai impins, si ai scapat de toti ca o pasare. Iar daca ai plecat de aici, daca ai traversat forul si multa tulburare - care este viata aceasta - vei merge la cele mai inalte decat acestea, adica la veacul viitor.Acolo e ca in pustie: nu este nici o tulburare, nici cineva care sa ingreuieze, nici cineva care sa ne tina. Ai rapit? Dupa rapire e trebuinta de putina incordare ca sa nu ne fie pierdut ceea ce fost luat de catre noi. Daca alergam, daca nu ne uitam la nimic din cele ce stau inaintea ochilor nostri, daca nu ne grijim de nimic altceva, ci scapam de cei ce ne impiedica, vom putea sa tinem in siguranta cele rapite.Ai rapit intreaga intelepciune? Nu sta! Fugi! Du-te departe de diavol! Daca vede ca nu te poate prinde, nu te va mai urmari. Asa si noi, daca ii pierdem din privire pe cei ce au rapit ceva, renuntand si noi, nu mai alergam si nu mai poruncim altora sa-i tina, ci ii lasam sa se duca. Asa si tu, alearga tare la inceput. Cand vei fi departe de diavol, nu te va mai putea prinde, ci vei fi in siguranta, bucurandu-te fara frica de bunatatile cele negraite. De care fie ca noi toti sa avem parte intru Hristos Iisus Domnul nostru cu care Tatalui si Duhului Sfant slava, putere, cinste si inchinaciune acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.Sfantul Ioan Gura de Aur

De vreme ce eu pacatosul
http://www.youtube.com/watch?v=dk8LOdm7A1Q

2009-09-01T05:00:00.000-07:00

"NI SE VA SPUNE:

V-am dat un rai si l-aţi părăsit, v-am făcut fraţi şi v-aţi ucis între voi. V-am dat o Lege şi v-aţi închinat viţelului de aur, am venit la voi şi nu M-aţi primit. M-aţi răstignit şi v-am iertat neştiinţa şi v-am dat Duhul Sfânt, dar voi continuatţ să Mă ucideţi, împotriva evidenţei.
Aţi dărâmat zeităţile grecilor şi ale romanilor, dar aţi creat un alt idol. Au fost eliberati robii antichitatii, dar ati creat o robie moderna. S-a prabusit un imperiu pagan, dat ati creat altele, mai pagane. S-a naruit o randuire nedreapta, dar n-ati fost capabili de una dreapta. S-a terminat o tiranie, dar s-a inlocuit cu alta.
M-ati alungat cand din inimile voastre, cand din oranduirile voastre si n-ati implinit inca voia Mea. Ati crezut o vreme in Mine, dar apoi v-ati facut pe voi insiva dumnezei.
Eu am umplut lumea cu Duhul Sfant, dar voi ati impins lumea spre haul umanismului.
Eu v-am invatat sa stapaniti cu Duhul materia, dar voi v-ati inchinat si v-ati robit materiei, mutiland Chipul Meu din voi.
Eu v-am dat un suflet armonios, in care am pus toate darurile de care aveati nevoie, dar voi v-ati inchinat zeitei ratiunii.
Eu faurisem o constiinta sfanta in lume, dar voi ati preferat egoismul capitalismului.
Eu ridicam sufletele, viata si ordinea din lume la pacea libera a desavarsirii, dar voi ati preferat pozitivismul ateu, care in numele unor false legi va mutileaza si va nefericeste.
V-am dat intelepciune, dar vrajmasii s-au dovedit adesea mai intelepti decat voi.
V-am dat puteri sfinte sa indrazniti cu duhul, dar adesea au cutezat mai mult vrajmasii.
V-am dat lumea sa o stapaniti, dar ati lasat-o prada vrajmasului.
V-am dat idealul Imparatiei Mele, dar n-ati mai crezut in ea si lumea a fost acaparata de falsele imparatii ale varjmasului.
V-am certat de nenumarate ori, dar nu v-ati trezit. Trec peste voi incercari apocaliptice, dar inca nu v-ati umplut de Duh Sfant.
Eu sunt prezent in lume, Eu lucrez prin voi toti, dar voi Ma rastigniti necontenit cu lenea voastra, cu putinatatea voastra, cu ignoranta voastra.
Va cer socoteala pentru tot raul facut si pentru tot binele uitat. Va cer socoteala pentru faptele voaste de acum si pentru inraurirea ce ati avut-o asupra mantuirii lumii intregi, caci raspundeti solidar in timp si in spatiu de tot ce e rau in cugetele voastre si in oranduirile voastre.
Evanghelia Mea e aceeasi pe pamant si in ceruri, dar voi ati facut-o cand pamanteasca fara ceruri, cand cereasca fara pamant. Mereu ati rastalmacit Duhul Sfant dupa ignoranta, ipocrizia si lasitatea din voi.
Nu va amagiti: Eu sunt aici, Eu lucrez aici, Eu judec aici, Eu imparatesc aici, fara a Ma desparti de Ceruri, ci ridicandu-va pe voi la Mine.
Multe sunt pacatele oamenilor, dar cel mai mare este sa creada ca se pot mantui, ca pot trai fara Mine.
Priviti lumea, priviti universul, priviti viata, priviti sufletele voastre! Ele nu sunt decat prin Mine si nu se pot mantui decat prin Mine.
Am fost Iubitorul vostru si voi fi Judecatorul vostru.Voi cerceta legile voastre , voi cerceta oranduierile voastre , voi cerceta cultura voastra, voi cerceta modul vostru de viata, voi cerceta cugetele voastre.
Veti da ssocoteala nunumai de faptele voastre, ci si de nazuintele voastre, de idealurile voastre , de crezurile lumii voastre.Cu cat inraurirea voastra a fost mai mare in lume, cu atat va e si raspunderea mai mare.
Cei ce ati inteles voia Mea si ati implinit-o, va bucurati de viata cea pururi fericita, iar cei ce n-ati facut voia Mea, ci ati facut voia voastra, va veti chinui in veci, fara iubire, fara har, fara bucurie, intr-o disperare ce nu piere, caci veti plange vesnica voastra infrangere." Pr Dragos Constantin
BLANDUL PASTOR
http://www.youtube.com/watch?v=fxnwbrQD2UM

2009-07-12T05:03:00.000-07:00

Ne vorbeste Valeriu Gafencu

Crestinii nu pot primi pacea ispititoare a Satanei, crestinii nu vor accepta decat pacea lui Hristos, oricat de multe sacrificii li se vor cere.
Cine crede fara a fi si un misionar, acela n-a cunoscut frumusetea credintei.
Raman ostas credincios al Bisericii, caci in aceste vremuri Iisus trebuia sa fie in temnita. Sunt cutremurat si fericit ca mi se ofera moartea pentru El.
Sa nu parasiti niciodata Biserica, chiar daca veti intampina mari impotriviri in statornicirea adevarului.
Cred ca numai cu adevarul Evangheliilor isi poate gasi omul liniste in suflet.
Sa dati slava lui Dumnezeu toata viata.
Oamenii trebuie sa fie sfinti.
Vrajmasii lui Hristos au dezlantuit cea mai mare si cea mai cruda prigoana asupra crestinilor.
Acum cine crede trebuie sa stea gata de moarte.
In suferinta m-am putut cunoaste pe mine insumi, mi-am putut cunoaste goliciunea si nimicnicia. Azi ma vad un pacatos, cel mai pacatos om.
Sunt fericit, caci daca mi-i ingradita libertatea fizica de catre legile omenesti, prin zidurile inchisorii, Dumnezeu mi-a daruit libertatea sufletului prin trairea Iubirii - si aceasta libertate este bunul suprem pe care l-as fi putut castiga in lumea aceasta plina de desertaciuni.
Cei ce m-au lovit m-au impins mai tare in bratele Domnului si pentru aceasta le multumesc.
Ma rog pentru prieteni, pentru crestini si pentru mantuirea din ceasul al unsprezecelea a dusmanilor.
Suferinta, oricat ar fi de grea, nu are alt sens decat curatirea sufletului dornic de mantuire.
Doresc sa stiu ca sunteti pregatite sa primiti cele mai grele loviituri cu credinta ca, dincolo de aceasta viata trecatoare, exista o alta viata, vesnica, fericita, o patrie cereasca fara hotar, care merita orice jertfa, oricat de mare.
Numai cine a gustat din bucuriile adanci ale sufletului le poate intelege.
Nu numai in manastire este mantuit omul.
Eu m-am pregatit si ma pregatesc mereu sa devin crestin.
Sa nu asteptati fericirea sa vina din alta parte decat dinauntrul vostru, unde salasluieste Hristos.
Trebuie sa stam sub povata duhovnicului, care inlatura voia nepriceputa, facand loc voii lasate de Dumnezeu in fiecare dintre noi; ca daca nu stam sub povata duhovnicului, putem intra in rataciri mai mari ca patimile.
In toate imprejurarile roaga-te lui Dumnezeu sa se implineasca voia Lui.
Simt iubirea Mantuitorului Hristos si la El alerg cand vin ispitele asupra patimasului meu trup; si Domnul ma ajuta si-mi da puteri sa birui raul.
Telul de capetenie al vietii noastre trebuie sa fie o permanenta pregatire pentru ziua invierii crestine.
Crezul pentru care rri-am jertfit cerea o viata grea si-o moarte de martir.
Alta este viata decat cea pe care si-o inchipuie omul. Altul este omul insusi decat ceea ce se inchipuie el a fi. Altul este adevarul, decat cel pe care si-l imagineaza mintea omeneasca. Adevarul este Hristos, Cuvantul lui Dumnezeu. Cautati sa va apropiati sincer de Hristos si lasati lumea cu pacatele ei in pace.
Pacatul este a doua rastignire adusa Mantuitorului; acum il scuipa in fata cei ce sunt botezati, acum cununa de spini l-o pun cei ce se numesc crestini, acum ii dau palme, acum ii bat piroanele, acum il impung cu sulita cei pentru care a suferit batjocoriri si batai si pentru care si-a dat sangele pe Golgota.
Acest secol a dat noian de sfinti si de martiri, numai ca nu-i cunoastem. Hristos este prezent in lumea de azi prin sfinti, martiri, marturisitori si eroi. Dar lumea de azi nu e solidara cu sfintii ei, caci nu le poate urma exemplul. Daca sfintii de acum ar fi fost la inceputurile crestinismului, toata suflarea crestina ar fi trait cu ei, prin ei, catre ei. Noi nu suntem crestini si de aceea nu ne cunoastem sfintii.
Extras din "Din temnite spre Sinaxare"

Priceasna - Florentina Giurgi "Cand mergeai cu crucea-n spate"

2009-04-17T14:38:00.000-07:00

http://www.youtube.com/watch?v=NGfMa_y9-AI

Cantarea Sfintei Cruci

2009-04-11T12:29:00.000-07:00

http://www.youtube.com/watch?v=IJQO5oAOzPU

2009-04-11T04:17:00.000-07:00

Crucea - semnul puterii lui Hristos

Adevarata viata a crestinului sta in "a-si lua crucea sa in toate zilele" pentru a urma lui Hristos, sau chiar de "a urca pe Crucea lui Iisus", de-a fi rastignit impreuna cu El, pentru a putea invia impreuna cu El. Astfel, toata viata crestinului, toate gesturile si gandurile sale trebuie marcate de semnul Crucii. Urcand pe Cruce, imbracand Crucea, crestinul ajunge mort pentru lume si viu pentru Dumnezeu. Viata sa nu mai poate fi ranita de nici un pacat. Dupa a imbracat crucea mortificarii poftelor trupesti, a realizat doar dimensiunea orizontala a Crucii lui Hristos. Aceasta trebuie completata cu dimensiunea ei verticala: rastignirea mintii in rugaciune, urcusul spre Dumnezeu in contemplatie si lupta impotriva oricarui gand strain, care nu poate avea limita.Sfantul Chril al Ierusalimului ne invata: "Din coasta lui Adam a intrat stricaciunea in lume, iar din coasta lui Hristos a izvorat viata in lume. In paradis a rasarit moartea, iar pe cruce a fost desfiintata si s-a deschis raiul. Ia ca temelie nezdruncinata Crucea si cladeste pe ea toate celelalte puncte de credinta.”Mantuitorul spune: "Cine va cauta sa-si scape viata sa o va pierde; iar cine o va pierde, o va dobandi" (Luca XVII, 39). In aceste cuvinte, nu se vorbeste de distrugerea chipului divin din noi, nu este vorba aici de pierdere, caci "Fiul Omului n-a venit sa piarda, ci sa mantuiasca" (Luca IX, 55). Este vorba de lepadare si de pierde a iubirii patimase de sine: a raului, a ceea ce a devenit stricacios in noi, "pentru ca ceea ce e muritor sa fie inghitit de viata" (II Cor. V, 4). E vorba de rastignirea unei lumi si firi vechi pentru a obtine in schimb, cum spune Mantuitorul, "o dovada", un "castig", mai multa "viata, un plus de existenta. "A muri este castig" zice Sfantul Pavel (Filip. 1, 21). "Grauntele de grau daca moare, multa roada aduce" (Ioan XII, 24). Crucea aduce o noua viata: Invierea. De aceea Biserica o preamareste: "Bucura-te cruce vistierul vietii; bucura-te cruce vasul luminii; bucura-te cruce usa tainelor...!". In timpul rastignirii, Domnul era supus ultimei ispitiri: "Daca esti Fiul lui Dumnezeu coboara-Te de pe cruce" (Matei XXVII, 42-43). Insa, El pentru cruce a venit! Si, a invia e cu mult mai mult decat a se cobori de pe cruce. A cobori, ar exprima intoarcerea la un trecut depasit. Prin cruce nu ne impartasim de o viata cazuta in pacat, ci de viata dumnezeiasca.De aceea crestinul se insemneaza cu semnul crucii, ca si cu o pecete a lui Hristos. Pecetluirea cu acest semn in Biserica incepe inca din pruncie. La a opta zi dupa nastere, preotul binecuvinteaza pruncul, in chipul crucii, rostind asupra lui: "Sa se insemneze Doamne lumina fetii Tale peste robul Tau acesta.., si sa se insemneze crucea Unuia-Nascut Fiului Tau in inima si in cugetul lui. La Botez si indeosebi la ungerea cu Sfantul Mir se insemneaza toate simturile si incheieturile, rostindu-se: "Pecetea darului Sfantului Duh"; a Sfantului Duh care pecetluieste in noi viata, crucea si invierea lui Hristos. De-a lungul intregii vieti, crestinul dreptmaritor se insemneaza cu acest semn dumnezeiesc: cand incepe rugaciunea, in timpul ei, si cand o termina; la iesirea din casa, la plecarea in calatorie, ca si la intoarcere; la inceputul ca si la sfarsitul lucrului; inainte de culcare, pentru a ne incredinta grijii lui Dumnezeu, si la trezirea din somn, spre a ne agonisi binecuvantarea Lui, in toata ziua; cand ne asezam si ne ridicam de la masa; in vreme de mahnire, primejdie sau ganduri rele… Si in atatea imprejurari asa cum faceau cei dintai crestini, dupa cum ne da marturie scriitorul bisericesc Tertulian ( 160-240) care spune: "Inainte si in timpul treburilor, intrind si iesind, imbracandu-ne, inainte de somn, in toate lucrarile noastre, la fiecare pas si la fiecare fapta, noi ne insemnam cu semnul sfintei cruci" (P.L. II, col. 99).In chipul crucii preotul binecuvinteaza credinciosii; cu aceasta incepe savarsirea Sfintelor Taine, sfinteste darurile aduse la altar, ca si apa, zidirea toata. Si tot crucea sta pe altar, ea insasi fiind altar precum si deasupra Sfintelor locasuri, cele mai multe fiind zidite in forma ei. Crucea se zugraveste pe sfintele vase, pe odajdii, pe cartile de cult; se vede ridicata la unele raspintai de drumuri; se aseaza la capataiul celor adormiti intru nadejdea invierii si a vietii de veci. Cuprinde astfel intreg orizontul vietii noastre, este semnul prin definitie al crestinului drept-credincios si aceasta pentru ca esential e semnul iubirii.Fragmente din lemnul Sfintei Cruci se pastreaza in Biserica Sfantului Mormant din Ierusalim, la Roma, Venetia, Constantinopol, in Franta (Saint Sernin de Toulouse; Capela "La Vraie-Croix" din Morbihan, Bretania; Anjou), Germania (Limburg an der Lahn), Belgia (Colegiul "Sf. Cruce" din Liege), Spania (Santo Toribio de Liebana) etc. La Manastirea Xiropotamou (Muntele Athos), se afla cel mai mare fragment din Sfanta Cruce. Acesta a fost adus in anul 1992, pentru cateva saptamani si in tara noastra, spre inchinare.

2009-04-11T04:10:00.000-07:00

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR
Nimic nu laudă şi iubeşte atâta Dumnezeu ca sufletul blând, smerit şi recunoscător
din “Omilii la Postul Mare”

„De-ai fi cunoscut şi tu în ziua aceasta,cele ce sunt către pacea ta.”(Lc. 19. 42).Păcătosul este cel mai nenorocit,când are pe pământ numai norocire
Nimica nu nelinişteşte pe cei mai mulţi aşa de tare ca aceea că bogaţii cei mai prihăniţi se îndulcesc de multă norocire, pe când drepţii sau cei îmbunătăţiţi adeseori suferă cea mai amară sărăcie şi mii de alte răni care sunt încă mai cumplite decât sărăcia.De aceea mulţi zic: „Unde este pronia, unde este dreptatea cea dumnezeiască, unde este judecata cea dreaptă ? Cel înfrânat si cel îmbunătăţit sunt nenorociţi, pe când cel desfrânat şi cel rău sunt norociţi; acesta este admirat, celălalt nesocotit, acesta trăieşte în îndestulare şi desfătare, celălalt este certat de sărăcie şi de mizeria cea mai mare”.Aşa vorbeşte cel nepriceput, dar în adevăr păcătosul este omul cel mai ticălos şi mai nenorocit din lume, chiar când nu se pedepseşte îndată; el tocmai atunci este cel mai nenorocit când nu se pedepseşte şi când nu i se întâmplă nimic potrivnic.La boli şi la rele noi nu deplângem pe cel ce se lasă a se vindeca, ci pe acei ce sunt nevindecabili. Iară ce este boala si rana pentru trup, aceea este păcătui pentru suflet. Şi ceea ce este tăietură şi doctorie pentru trupul cel bolnav, aceea este nenorocirea pentru un suflet bolnav.Aţi înţeles ce zic eu ? Fiţi cu luare aminte, căci eu voiesc să vă comunic o învăţătură de adevărată înţelepciune. Presupune că tu vezi pe cineva care are o buba rea, din care ies viermi şi curge puroi, iar acela îşi neglijează rana şi buba; dar mai vezi încă pe un altul, care suferind de aceeaşi boală, se slujeşte de mâinile doctoricesti, lasă a se arde şi a se tăia, şi bea doctorii amare. Spune-mi mie, pe care din aceştia doi vei deplânge tu, pe bolnavul care nu se supune vindecării sau pe acela care întrebuinţează leacurile ? Fireşte că pe acela care nu se lasă a se vindeca. De asemenea, înfăţişează-ţi doi păcătoşi, căci şi păcătosul este un bolnav; unul dintre ei se pedepseşte pe pământ, celălalt nu. Deci să nu zic că acest din urmă este un norocit, căci este bogat, căci poate jefui sărmanii, căci împilează văduvele, se află bine, cu toate răpirile sale, se îndulceşte de cinste şi de consideraţie, are dregătorie şi putere, şi nu cunoaşte nici una dintre patimile cele obişnuite omenesti, nici friguri, nici nenorocire, nici vreun fel de boală. Este înconjurat de-o grămadă de copii, se bucură de o vârstă norocită ş.a.Şi cu toate acestea,tocmai pe dânsul trebuie să-1 deplângeţi mai mult, căci el este bolnav fără a primi vindecarea. Cum aşa ? îţi voi spune. Cand vezi pe cineva suferind de idropică şi trupul lui umflându-se, iară el cu toate acestea nu aleargă la doctor, ci mai vârtos robeşte plăcerii de a bea, ţine o masă îmbuibătoare, se îmbată în toate zilele şi aşa tot mai mult sporeşte boala sa, spune mie, îl lauzi tu oare pe acesta ca pe un norocit, sau îl socoti nenorocit? Dacă, dimpotrivă, vezi pe un altul, care de asemenea este idropic, însă caută ajutorul doctorilor, rabdă foamea, trăieşte foarte cumpătat, mănâncă şi bea neobişnuit de puţin si primeşte cele mai amare doctorii, care deşi pricinuiesc dureri, însă tocmai prin aceasta restatornicesc sănătatea, nu-1 vei socoti pe acesta mai norocit decât pe acela ? Negreşit, că unul este bolnav şi nu se vindecă, celălalt este bolnav şi se vindecă. Cura este grea, dar folositoare. Aşa este şi în viaţa noastră cea de acum. Numai că aici nu este vorba de un trup bolnav, ci de un suflet bolnav. Locul bolii îl ţine aici păcatul, doctoria cea amară fiind pedeapsa dumnezeiască. Adică ceea ce lucrează doctorul cu doctoria, cu tăierea si cu arderea, Dumnezeu lucrează cu pedepsele. Precum la boli fierul si focul cele adeseori întrebuinţate, deşi ard dureros, opresc cangrena şi stârpesc buba şi sunt foarte mântuitoare, tot aşa la un suflet bolnav, foamea şi bolile şi alte rele de tot felul se întrebuinţează în locul fierului şi al focului, spre a împiedica întinderea cangrenei sufletului şi a-1 vindeca.Gândiţi iarăşi la doi desfrânaţi, unul bogat, altul sărac. Care din doi dă mai multă nădejde de mântuire ? Negreşit cel sărac. De aceea, nu zice că cel bogat este norocit, pentru că trăieşte în desfătare şi prisosinţă; mai vârtos trebuie să socoteşti norocit pe acela care, fiind desfrânat, este sărac şi se chinuieşte de foame, căci sărăcia este pentru dânsul dascălul unei vieţi mai bune. Aşadar, când vezi un păcătos norocit, plângi, căci răul lui este îndoit; el este bolnav şi totodată nevindecabil. Iară când vezi un păcătos în nenorocire, mângâie-te, atât pentru că el prin nenorocire se va îmbunătăţi pentru viitor, cât şi pentru că el prin aceasta curăţă multe dintre păcatele săvârşite de dânsul.Unii oameni se pedepsesc numai aicea pe pământ, alţii se curăţă în această lume, şi primesc pedeapsa deplină în această lume; şi apoi sunt şi din aceia care se pedepsesc şi în această lume şi în cealaltă. Pe care din cei trei oameni îi socotiţi voi cei mai norociţi? Desigur, pe cei dintâi, căci ei încă aici se curăţă de păcatele lor, iar acolo se fericesc veşnic. Iară după aceştia, pe care? Poate pe aceia care nu se pedepsesc aicea, dar în cea lume suferă pedeapsa deplină ? Nicidecum aceştia nu sunt cel de al doilea în nenorocire, ci mai vârtos aceia care se pedepsesc şi aicea şi acolo. Căci find ei şi aicea pedepsiţi, de bună seamă pedeapsa lor acolo va fi mai uşoară. Iară cine numai în acea lume va primi deplina pedeapsă, acela va trebui să sufere acolo un chin neîmblânzit, ca îmbuibatul cel bogat din Evanghelie, care nu putea dobândi nici măcar o picătură de apă, adică, nici cea mai mică mângâiere în munca sa, căci el aici nu curăţise nimic din păcatele sale.Si pe un asemenea om, care trebuie să sufere în acea lume o pedeapsă atât de grozavă, îl veţi socoti oare fericit pentru traiul bun de pe pământ ?Dacă unii se miră de norocirea celor prihăniţi, apoi judece ei, că si răpitorii, prădătorii de biserici, ucigaşii, corsarii (hoţii de mare), înainte de a fi traşi la judecată, trăiesc întru desfătare şi îndestulare, se îmbogăţesc prin nenorocirea altora, adună comori nedrepte şi în toate zilele se îmbuibează. Iară când judecătorul rosteşte hotărârea asupra lor, atunci se pedepsesc pentru toate acestea. Tot aşa se întâmplă şi celor ce ţin femei posadnice, mănâncă la mese îmbuibătoare, semeţii care înalţă sprâncenele şi batjocoresc pe cei săraci. Când Unul Născut Fiu al lui Dumnezeu va veni la Judecată cu îngerii Săi şi va şedea pe tronul Său, şi toată lumea se va aduna împrejurul Lui, atunci ei vor fi aduşi goi şi lipsiţi de toată mărirea lor, nu vor afla nici un mijlocitor şi fără milă vor fi aruncaţi în râul cel de foc. De aceea, nu-i lăuda ca pe nişte norociţi pentru traiul lor cel bun pe pământ, ci deplânge-i pentru pedeapsa viitoare. Iar pe cel drept să nu-1 socoteşti nenorocit, chiar de-ar fi sărac, ci laudă-1 ca pe un norocit, pentru viitoarea sa bogăţie cerească.Dar cum de nu este nici unul, veţi zice voi, care să se îndulcească de repaus atât aici cât şi dincolo ? Aceasta, iubiţilor, nu poate să fie, numărându-se lucrurile cele cu neputinţă. Căci, desigur, nu se poate ca pe acea lume să se îndulcească de cinste cel ce trăieşte aici fără grijă, în siguranţă şi în desfătare, cu necumpătare şi cu uşurătate ele minte. Cine voieşte a fi acolo părtaş la cinste, acela nu poate trăi aici fără cercare şi osteneală. Deşi nu 1-ar apăsa sărăcia, totuşi el are a se lupta de-a pururea împotriva poftelor, iar aceasta nu este o mică muncă şi povară. Deşi nu 1-ar chinui vreo boală, totuşi îl răneşte fierbinţeala mâniei; şi înfrânarea mâniei pricinuieşte dureri nu mici. Deşi n-ar veni asupra-i vreo nenorocire, totuşi el are a se lupta de-a pururea cu gândurile cele păcătoase; iară spre a înfrâna poftele cele nestăpânite, a birui ambiţia, a smeri semeţia, a se lepăda de dezmierdări şi a trăi cu o aspră înfrânare, se cere osteneală nu mică. Cine însă nu face aceste şi alte asemenea lucruri, acela nu se poate mântui. Prin urmare, cerul nu se poate dobândi fără osteneală, fără luptă şi încercări.Dar aud întrebând: pentru ce oare Dumnezeu pedepseşte pe unii încă în lumea aceasta, iară pe alţii în cealaltă ? Dacă ar pedepsi pe toţi încă din lumea aceasta, ar trebui să stârpească tot neamul omenesc, că toţi suntem căzuţi sub osânda judecăţii dumnezeieşti. Iară dacă aici n-ar pedepsi pe nimenea, atunci cei mai mulţi ar fi şi mai uşuratici la minte, ar tăgădui pronia şi cârmuirea dumnezeiască, şi la ce treaptă de răutate nu s-ar sui ei ? De aceea Dumnezeu pedepseşte pe unii, pentru ca ei acum să se lase de păcat, iar în acea lume să primească o pedeapsă mai uşoară, sau cu totul să se libereze ele ea. Totodată, Dumnezeu voieşte ca prin pedeapsa şi nenorocirea unora să facă pe alţi păcătoşi mai înţelepţi. Iară pe alţii nu-i pedepseşte, nu le trimite nenorocirea cea meritată, pentru ca ei, gândind la mărimea răbdării şi milostivirii celei dumnezeieşti, să se ruşineze şi să intre în sine şi să se libereze, atât de pedeapsa cea de acum, cât şi ele cea viitoare. Dacă însă ei totuşi rămân în păcatele lor, şi nici măcar prin îndelung răbdarea lui Dumnezeu nu se îndreaptă, atunci pe dânşii îi aşteaptă o pedeapsă cu atât mai mare pentru îngrozitoarea lor uşurătate de minte.Deci, iubiţilor, ştiind acum toate acestea, să luăm aminte la noi înşine cu toată stricteţea. Când Dumnezeu ne pedepseşte şi ne trimite o nenorocire, noi să-i aducem mulţumire; când ne aflăm bine şi norociţi, să gândim la siguranţa noastră şi, deşteptaţi prin nenorocirea altora, să lăudăm şi să mărim pe Domnul, prin pocăinţă, înfrângere şi mărturisirea păcatelor. Să lepădăm toate greşelile, pe care le-am săvârşit în lumea aceasta, cu toată râvna să ştergem toate petele sufletului si să rugăm pe Dumnezeu să ne ajute a ne despărţi de lumea aceasta şi a intra în cealaltă curaţi şi pregătiţi, ca acolo să nu ne însoţim cu bogatul cel îmbuibat, ci cu Lazăr în sânul lui Avraam, îndulcindu-le de bucuria cea nemuritoare. Căreia fie ca Dumnezeu să ne facă părtaşi, prin harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, căruia împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt se cuvine cinstea în vecii vecilor! Amin.

2009-03-14T11:16:00.000-07:00

Nu prea crezi că Dumnezeu e în faţa ta la rugăciune !?
Cand Cuviosul Nifon se afla inca pe prima treapta a pocaintei si nu implinise inca trei ani de cand a lasat viata cea rea, i-a venit un gand rau:
“De atata vreme ma rog Domnului meu Iisus Hristos si n-am primit nici un dar de la El. Se vede ca mi-am intinat Sfantul Botez cu multe nelegiuiri si de aceea ma nesocoteste Dumnezeu”. Dupa aceste ganduri s-a mahnit putin si apoi a adormit, acolo unde se afla. Atunci a vazut in somn, ca se gasea intr-o biserica imensa si se ruga lui Hristos. Cum statea cu fata spre rasarit si cu mâinile ridicate, a vazut inaintea lui un tron minunat. In jurul lui stateau heruvimi si serafimi si mutlime de ingeri imbracati in alb. In timp ce sta uimit, vede pe tron pe cineva, care era curat, luminos si foarte bland. Nifon a inteles ca este Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Atunci si-a ridicat privirea si mainile spre El si s-a rugat: Doamne Dumnezeul meu, asculta rugaciunea mea si nu trece cu vederea ruga mea si restul psalmului. El si-a plecat capul si a primit rugaciunea Cuviosului. Sfantul ii ceruse sa scape de duhul nepasarii si sa-l alunge departe. Cand Nifon a terminat rugaciunea, Domnul si-a ridicat capul si a intors fata Sa spre el, aratand prin aceasta ca i-a auzit rugaciunea si a primit-o. Apoi, i-a zis:
- M-ai mahnit astazi, Nifone, cand te-ai indispus zicand: “De atatea ori am rugat pe Domnul si nu mi-a dat nici un dar!” Fie, dar nu spui tu in fiecare zi: “Doamne, sa nu fiu slavit in aceasta viata”? De ce dar, te superi? Apoi, nu te gandesti ca ti-am dat atatea daruri? Apa si aerul pe care-l respiri, nu este un dar? Apoi, si Preacuratul Trup si Preacinstitul Sange pe care vi l-am dat, nu sunt daruri? Copacii campului, pasarile cerului si pestii marilor, acestea nu sunt daruri? Apoi, n-am murit si n-am fost ingropat pentru mantuirea voastra? Toate acestea, oare ce sunt? Cine altul v-a facut atata bine? Iar voi ce mi-ati dat ca sa cumparati aceste daruri? M-ati rastignit pe cruce, M-ati palmuit, M-ati adapat cu otet si fiere si toate celelalte pe care le stii…
Mai ales tu, Nifone, nu uita ca ti-am iertat multe si grele pacate. Ai bagat de seama ca am ridicat capul la rugaciunea ta? Asa fac la fiecare care se roaga, chiar daca el nu ma vede.
(Sfântul Nifon al Constantianei)

2009-02-02T05:20:00.000-08:00

Sfantul Ioan Scararul-Despre bucuria plansului

Despre bucuria plansului
Cea de-a saptea treapta a Scarii Duhovnicesti a Sfantului Ioan, in traducerea inalt Prea Sfintitului Mitropolit Nicolae Corneanu

Plansul cel dupa Dumnezeu este intristarea sufletului si indurerarea inimii care pururea cauta cu infrigurare pe Cel dupa care inseteaza (scil. Dumnezeu); vazand ca nu L-a gasit, se pune cu putere a-L urmari, jalnic tanguindu-se inapoia Lui. Sau inca: plansul constituie boldul cel de aur al sufletului, care il libereaza de pironirea pe lemnul grijilor lumesti si de orice impatimire si care, printr-o cuvioasa intristare, il face sa se indrepte continuu spre supravegherea inimii.

Umilinta este o neincetata remuscare a constiintei care, prin marturisirea gandurilor, usureaza focul inimii. Marturisirea este uitarea firii, de vreme ce printr-insa cineva (scil. David) a uitat sa-si manance painea (Psalmul 101, 5). Pocainta este neintristata lipsire de toata mangaierea trupului.

Celor care voiesc a spori in fericita plangere, le sunt necesare doua virtuti: infranarea in toate si tacerea buzelor; celor care au infaptuit deja un progres: calmul si nepomenirea de rau; iar celor desavarsiti: smerenia, dorinta (gr. setea) de a fi umiliti, acceptarea de bunavoie a necazurilor nevoite, si dragostea, care nu numai ca nu osandeste pe cei care pacatuiesc, dar are o nemarginita mila pentru cei ce gresesc. Bine primiti sunt cei dintai, vrednici de lauda cei de-al doilea, fericiti cei ce sunt flamanzi de suferinta si setosi de a fi umiliti, caci acestia se vor satura de hrana care nu-i va mai flamanzi in veci.

Avand darul lacrimilor, trebuie tinut cu toata taria spre a nu-l pierde, caci inainte de a se fi inradacinat bine intru tine poate sa-ti fie rapit cu multa usurinta. Galcevile, grijile trupesti si lenevirea, dar mai ales vorbaria si prea multa veselie, alunga lacrimile tot atat de repede, precum piere ceara dinaintea focului.

Izvorul lacrimilor, pe care-l dobandim dupa botez, este inca mai puternic decat botezul, daca nu este cumva prea indrazneata aceasta afirmatie a mea; pentru ca acela este curatitor al relelor facute inainte de dansul, iar acesta al celor de dupa botez; pe cel dintai, primit in copilarie, noi l-am intinat si de aceea avem nevoie de o noua curatire prin cel de-al doilea. Daca nu ni l-ar fi daruit noua Dumnezeu din iubirea sa de oameni, putini si greu de aflat ar fi fost cei mantuiti.

Gemetele si intristarea noastra sunt ca un glas ce striga catre Domnul. Lacrimile pe care le varsam de frica judecatii Sale sunt ca niste soli ai nostri catre Dansul; dar cele provocate de prea sfanta Sa dragoste ne dau asigurarea (scil. ne descopera) ca staruitoarele noastre cereri au fost primite. Daca nimic nu-i sunt mai potrivite smereniei decat lacrimile, apoi nimic nu-i este mai potrivnic decat rasul.

Pastreaza cu grija aceasta fericita tristete a cuvioasei pocainte care produce o adevarata bucurie si nu inceta a o lucra in tine pana ce nu te va ridica deasupra tuturor celor lumesti si te va prezenta curat inaintea lui Hristos.

Nu inceta sa-ti inchipuiesti si sa cercetezi abisul focului intunericului, pe slujitorii cei nemilostivi, pe judecatorul neindurat si neiertator, prapastia nesfarsita a vapaii celei de sub pamant si dintru infricosatele adanci locuri, cum si alunecarile nenorocite in haurile cele fara de fund. Intipareste-ti in minte marginea tuturor acestora, astfel ca prin multa cutremurare sa se micsoreze desfranarea ce exista in suflet, sa dobandesti curatia nestricacioasa si sa primesti intru tine aratarea luminii celei fara de materie, care straluceste mai vartos decat focul.

Cand stai la rugaciune cutremura-te ca si vinovatul ce sta inaintea judecatorului, pentru ca prin infatisarea si simtirea ta sa stingi mania Dreptului Judecator. Caci Acesta nu poate trece cu vederea sufletul care ca si vaduva indurerata se prezinta inaintea Lui, oferindu-I ostenelile sale Celui neostenit.

Cel ce a dobandit plansul sufletesc, acestuia ii este potrivit orice loc pentru a varsa lacrimi (scil. acesta poate plange oriunde). Iar daca Plansul sau este doar al omului celui dinafara (scil. daca plange numai cu ochii trupesti), acesta nu va mai inceta cautandu-si locurile si felurile. Dupa cum comoara ascunsa este mai greu a fi jefuita decat cea care este aratata in piata, tot astfel acelasi lucru trebuie sa-l intelegem si despre cele spuse mai inainte.

Sa nu devii si tu precum cei care, ingropand mortii, o data ii bocesc, alta data benchetuiesc in urma lor, ci sa fii intocmai cu cei condamnati a lucra intr-o mina si care in fiecare ceas sunt biciuiti de catre slujbasii statului. Cel care uneori plange, iar alteori se desfateaza si rade, este asemenea celui ce alunga cu paine cainele iubitor de placeri si care in felul acesta face impresia ca-l goneste, pe cand prin fapta sa il indeamna a starui inainte.

Fii adunat cu mintea si neiubitor a te arata, pentru a iesi cu totul dintru inima ta. Demonii se tem de omul nerisipit cu mintea, ca si hotii de caini.

Fratii mei, noi n-am fost chemati aicea (scil. in viata monahiceasca) ca la o nunta, cu adevarat nu; ci acela care ne-a chemat aici ne-a chemat pentru a ne plange pe noi insine.
Sunt unii care se silesc nebuneste sa nu gandeasca absolut nimic in fericitele momente cand plang, uitand ca lacrimile ce nu vin in urma unei cugetari a mintii sunt proprii firii nerationale (scil. a animalelor). Lacrima este frica gandurilor; iar tatal gandului este mintea rationala.

Cand stai culcat in pat, inchipuieste-ti ca zaci in mormant si vei dormi mai putin. Cand mananci, nu uita ca tu insuti vei servi de hrana viermilor acelora si nu te vei mai imbuiba. Iar cand bei apa, aminteste-ti de setea pe care o indura cei ce se chinuiesc in vapaia aceea si-ti vei stapani cu desavarsire firea. Iar cand indrumatorul nostru ne umileste, ne mustra si ne pedepseste, sa avem in minte infricosata sentinta a Marelui Judecator. Prosteasca tristete si amaraciune ce s-a semanat intru noi o vom ucide prin blandete si rabdare, ca si cu un palos cu doua ascutisuri.

"Cu vremea apele din mare scad" a spus Iov (14, 11) dupa cum, tot cu vremea si cu rabdare, cele spuse le primim si se desavarsesc intru noi putin cate putin.
Seara cand te culci si dimineata cand te scoli fii mereu cu gandul la focul cel vesnic, atunci nu vei mai fi stapanit de lenevie in vremea cantarii psalmilor.

Chiar haina pe care o porti ar trebui sa te indemne sa plangi, deoarece toti cei ce jelesc pe morti poarta haine de culoare neagra. Daca nu plangi, ar trebui sa versi lacrimi tocmai pentru ca nu ai acest dar; daca insa plangi, pentru aceasta mai mult sa versi lacrimi, pentru ca datorita pacatelor tale ai cazut din starea de liniste si nepatimire in cea de chinuire.

Fara indoiala ca aparand in fata Lui, bunul si dreptul Judecator va tine seama de puterea firii noastre atat in ceea ce priveste lacrimile cat si toate celelalte. Spun aceasta pentru ca am vazut pe unii care varsau putine picaturi de lacrimi dar cu atata durere incat pareau picaturi de sange, dupa cum am vazut si pe altii care raspandeau rauri (scil. izvoare) dar fara nici o greutate. Eu personal insa am apreciat pe cei ce se ostenesc nu atat dupa lacrimile lor, cit mai mult dupa chinurile lor. Si cred ca Dumnezeu face la fel.

Celor care plang nu li se cuvine a teologhisi, caci daca se indeletnicesc cu aceasta isi pierd lacrimile. Cel ce cuvanteaza despre Dumnezeu se aseamana celui ce sade in jetul invatatoresc, pe cand cel ce plange se aseamana celui ce petrece in sac si deasupra gunoiului. De aceea, cred, a si raspuns David - cel care desi plangea era totusi invatator si intelept- celor care l-au intrebat: "Cum voi canta cantarea Domnului in pamant strain" (Psalmul 136, 4), adica in pamantul impatimirii.

Dupa cum in natura sunt lucruri care se misca prin sine sau sunt miscate de altcineva, tot astfel si in cazul umilintei sunt lacrimi care ne vin de la noi insine, si lacrimi pe care ni le cauzeaza altcineva. Cand sufletul nostru plange, lacrimeaza si devine bun, fara ca sa ne sarguim si grijim, sa alergam, deoarece Domnul a venit la noi nechemat si ne-a daruit buretele instrainarii celei de Dumnezeu iubitoare si apa racoritoare a lacrimilor celor pioase ca sa ne putem sterge zapisul greselilor. Sa pazim deci acest dar al lacrimilor ca si lumina ochilor, pana ce ni se va lua, caci el are mai multa tarie decat sarguinta si cugetarea noastra.

Nu acela a dobandit adevaratul dar al lacrimilor care plange atunci cand voieste, ci acela care varsa lacrimi pentru ceea ce voieste; si nu pentru ceea ce el voieste, ci pentru ceea ce voieste Dumnezeu. Deseori Plansului celui placut lui Dumnezeu i se alatura lacrima slavei desarte, care nu-I este placuta. Iar pe aceasta o vom cunoaste prin cercare si piosenie, cand ne vom vedea ca, desi plangem, totusi mai pacatuim inca.

Adevarata umilinta este durerea neimprastiata a sufletului care nu-i aduce nici o mangaiere, dar care in fiecare ceas ii pune inaintea ochilor mintii moartea, si care asteapta ca pe o bautura racoritoare mangaierea cu care Dumnezeu mangaie pe monahii smeriti.

Toti cei care au dobandit Plansul (scil. darul lacrimilor) intru simtirea inimii lor, acestia si-au urat insasi viata lor, iar de la trup s-au intors ca si de la un vrajmasa.
Cand observam manie si mandrie la cei ce par a plange dupa Dumnezeu (scil. cei care plang un plans bineplacut lui Dumnezeu), lacrimile acestora le vom socoti potrivnice celor pe care le da Domnul. "Ce partasie are lumina cu intunericul?" (II Corinteni 6, 1.4).

Mandria este odrasla nelegitima a falsei smerenii, iar mangaierea cerului este fiica smereniei celei laudate. Precum focul mistuieste paiele (in gr. singular: paiul), tot astfel lacrimile curate consuma toata intinaciunea vazuta si nevazuta.

Multi dintre Parinti afirma ca este greu a deosebi, mai ales la incepatori, care sunt lacrimile cele adevarate, acest lucru fiind insotit de multe intunecimi si greutati. Caci ei spun ca lacrimile pot sa izvorasca din felurite pricini: de la natura (scil. din fire), de la Dumnezeu, din necaz, din lauda, din pricini de slava desarta ori desfranare, din iubire, din aducerea aminte de moarte si din multe altele. Dupa ce prin frica de Dumnezeu ne-am scuturat de toate aceste feluri de lacrimi, sa cautam a ne agonisi noua lacrimile curate si sincere ale gandului la moarte, deoarece in acestea nu se afla aici inselaciune. Si nici mandrie, ci dimpotriva ele ne curata, ne sporesc dragostea fata de Dumnezeu, ne spala de pacate si ne libereaza de patimi.

Sa nu ne fie de mirare intalnind pe unii care incep prin a varsa lacrimi bune, dar sfarsesc cu cele rele. Vrednici de lauda sunt insa aceia care trec de la lacrimile firesti (scil. naturale, trupesti), la cele duhovnicesti. Cei care sunt inclinati spre slava desarta inteleg prea bine cele ce le-am aratat.

Nu te increde in bogatia lacrimilor tale (in gr.: in izvoarele tale) pana ce n-ai fost cu desavarsire curatit, dupa cum nu te poti pronunta asupra calitatii unui vin cand este inca inchis in teasc.Nimeni nu poate sa nege folosul ce ni-l pricinuiesc lacrimile noastre cele placute lui Dumnezeu; folosul pe care ni-l pricinuiesc ele insa, il vom cunoaste abia in momentul mortii.
Cel ce-si petrece viata neincetat plangand lacrimile placute Domnului, pentru acesta fiecare zi este o mare sarbatoare (in gr. acesta nu inceteaza a face praznic in fiecare zi). Dar cel ce nu inceteaza a praznui mereu intru desfatarile trupesti, acesta va plange mereu in viata de apoi.

Osanditii n-au nici o bucurie in inchisoare, iar monahii adevarati n-au nici un praznic pe pamant. Poate de aceea bunul acela plangator a spus suspinand: "Scoate din temnita sufletul meu" (Psalmul 141, 10), ca sa se bucure apoi intru negresita Ta lumina.

Fii ca si un imparat intru inima ta, stai ridicat intru smerenie, poruncind rasului din tine: "Du-te, si se duce" (Matei 8, 9), gemetelor dulci: "Vino, si vin", iar robului nostru si tiranului trup: "Fa aceasta, si face".

Cel ce s-a imbracat pe sine cu fericitul si de bucurie datatorul plans ca sa cu o frumoasa haina de nunta, acesta a cunoscut (scil. a simtit) care este rasul duhovnicesc al sufletului. Cine este cel care petrecandu-si intreaga viata ca monah intru piosenie n-a pagubit nici o zi, nici un ceas, nici o clipa, ci le-a daruit pe toate Domnului, gandind ca nu va mai putea intalni a doua oara in viata sa aceasta zi?

Fericit este monahul care poate sa priveasca atent, cu ochii sufletului, puterile inteligibile (adica ingerii); cu adevarat fara pacat, pururea amintindu-si de moarte si de greselile sale, el varsa lacrimi prin ochii cei simtiti (scil. ocarii trupului) si isi spala obrazul cu apele cele vii. Iar pentru mine este de la sine inteles ca, spre a ajunge in starea cea dintai, trebuie sa treci prin cea de-a doua. Am vazut cersetori si saraci nerusinati care, cu oarecare cuvinte prefacute, cu usurinta au plecat spre milostenie insesi inimile imparatilor. Si am vazut scapatati si saraci in virtute care nu prin cuvinte prefacute ci mai degraba smerite, modeste si fara de indrazneala, se adresau din adanca si deznadajduita inima catre imparatul cel ceresc, fara de rusine si cu statornicie; astfel, cu puterea lor sileau indurarea si firea Lui cea nesupusa silei.

Cel ce se ingamfa cu sufletul pentru lacrimile sale si osandeste pe cei ce nu plang, este asemenea celui care, cerand arme de la imparatul sau pentru a lupta impotriva vrajmasului, se ucide pe sine cu acestea.

Fratii mei, Dumnezeu n-are trebuinta de lacrimile noastre si nici nu voieste ca omul sa planga din durerea inimii; ci mai mult sa se veseleasca intru dragostea catre El prin rasul sufletului.
Inlatura pacatul si atunci toata amaraciunea lacrimilor varsate din ochii trupesti va fi de prisos. Nu este nevoie de medicament acolo unde nu exista rana. Inainte de cadere, Adam n-a varsat nici o lacrima, dupa cum la fel nu se va mai plange dupa inviere si dupa distrugerea pacatului, "pentru ca atunci nu va mai exista nici durere, nici intristare, nici suspin" (cf. Apocalipsa 9,4).
Am vazut pe unii care-si plangeau pacatele si am vazut pe altii care plangeau pentru ca nu li s-a dat si lor darul lacrimilor. Cu toate ca acestia din urma aveau si ei darul lacrimilor, totusi se umileau inchipuindu-si ca le lipseste, si astfel din pricina acestei bune nestiinte ramaneau feriti de primejdia jefuirii. Acestia sunt cei despre care s-a zis: "Domnul intelepteste pe orbi (Psalmul 145, 8).
Se intampla deseori ca lacrimile sa inalte (scil. sa faca semeti) pe cei putin intariti in virtute (gr. pe cei "usori"). De aceea ele nici nu se dau oricui. Daca insa unii dintre acestia le cauta, sa se socoteasca pe sine nenorociti si sa se osandeasca cu suspine, cu tanguire, cu scarba si cu adanca intristare a sufletului, cu nesiguranta (scil. incertitudinea de a fi obtinut mantuirea), care toate sunt in stare a tine locul lacrimilor, ferindu-i in acelasi timp de orice primejdie, ca unii ce socotesc ca nu le sunt de "nici un ajutor."

Fiind atenti, vom afla deseori cat de amarnic isi bat joc demonii de noi. Dupa ce ne-am saturat bine, ne umilesc pana ce ne fac sa plangem; postind, ne invartoseaza inima de nu mai putem plange; prin aceasta ei nu urmaresc altceva decat ca, inselandu-ne prin aceste lacrimi neadevarate, sa ne dedam lacomiei la mancare, care este mama patimilor. Dar nu ni se cade a ne pleca lor, ci mai vartos a ne impotrivi.

Cugetand la insusirile pe care le are umilinta m-am minunat cum ceea ce numeste mahnire si intristare cuprinde in sine bucuria si fericirea, intocmai ca si initierea in fagure. Ce invatatura tragem de aici? Ca intr-adevar o astfel de umilinta este un dar de la Domnul. Iar ceea ce face ca durerea aceasta din suflet sa fie insotita de placere, este ajutorul pe care-l ofera Domnul intr-ascuns celor zdrobiti cu inima.

In legatura cu atat de vaditele pricini care ne fac sa plangem si in legatura cu folosul pe care ni-l procura durerea, sa ascultam o trista dar folositoare de suflet povestire:

Un oarecare Stefan ce locuia aicea, imbratisand viata retrasa si linistita si petrecand multa vreme in manastire (scil. campul de exercitii - palestra monahiceasca), s-a impodobit prin postiri, dar mai ales prin lacrimi, si s-a inconjurat pe sine si cu multe alte virtuti. Iubind viata eremitica se retrase intr-o chilie in apropiere de valea sfantului si de Dumnezeu vazatorului Ilie, in acest sfant munte al Horebului. Iar dupa ce renumitul acesta a voit sa inceapa a practica o pocainta inca mai lucratoare, mai aspra si mai cu multe osteneli, se retrase in regiunea unde salasluiau anahoretii, care se numea Sidin; si a petrecut aici intru aspra si neobisnuita nevointa numai vreme de cativa ani, pentru ca locul acela era lipsit de orice mangaiere si cu neputinta a fi strabatut de om, aflandu-se la 70 mile de cetate. Dar spre sfarsitul vietii, batranul se urca iarasi in chilia sa de pe varful sfantului munte. Si avea acolo cu dansul doi ucenici din Palestina foarte piosi, care au si pazit chilia batranului. Putine zile in urma batranul se imbolnavi de o boala care-i aduse si sfarsitul. Dar cu o zi inainte de a muri, fu rapit cu mintea si tinandu-si ochii deschisi se uita in dreapta si in stanga patului si, ca si cand ar fi dat cuiva socoteala, spunea, astfel incat am auzit toti cei ce stateam imprejurul lui: "Da, este adevarat, am postit atatia ani pentru aceasta". Apoi iarasi: "Nu, cu adevarat mintiti, aceasta nu am facut". Si iarasi: "Da, asa este, da; insa am plans, insa am slujit". In urma: ,"Nu, ma acuzati pe nedrept", iar altora zicea: "Da, este adevarat, da; la aceasta nu stiu ce sa raspund; dar Dumnezeu este indurat!" Si era intr-adevar o priveliste grozava si infricosatoare aceasta nevazuta si neiertatoare interpelare. Iar ceea ce a fost mai infricosator fu aceea ca i se aduceau invinuiri pentru fapte pe care nu le-a facut. Vai Doamne!, daca un monah si un sihastru spunea in legatura cu unele din pacatele sale: "la acestea nu stiu ce sa raspund", desi era monah de 40 ani si a dobandit darul lacrimilor, ce sa mai zic eu nenorocitul?! Dar unde era atunci glasul lui Iezechiel, ca sa zica acelora care-l osandeau: "Asa cum te-am aflat, asa te voi judeca", zise Domnul (cf. Iezechiel 7, 8). Desigur, nici unul din aceste cuvinte nu le-a putut spune. Pentru aceea, sa dam marire Celui care singur cunoaste pricina. Iar unii mi-au povestit ca fiind ceva neindoielnic ca, fiind el (scil. Stefan) in pustie, hranea cu propria-i mana un leopard. Si astfel, dand socoteala de faptele sale, s-a despartit de trup. Care a fost judecata, sau rezultatul, sau hotararea, sau sfarsitul tragerii lui la socoteala nu ni s-a aratat noua.

Precum vaduva care pierzandu-si barbatul gaseste toata mangaierea in unicul ei fiu, dupa Domnul, tot astfel si sufletul care a pacatuit nu dobandeste alta mangaiere in vremea mortii decat postirile si lacrimile.

Unii precum acestia (scil. care se pocaiesc), nici canta vreodata si nici nu-si vor sili glasul intru cantari, caci asa ceva se impotriveste Plansului. Daca prin acestea te straduiesti a dobandi (scil. a chema la tine) Plansul, inca si mai mult se departeaza de la tine. Caci Plansul reprezinta durerea sufletului celui infocat de dumnezeiasca dogoare. Multora lacrimile s-au facut inaintemergatoare ale fericitei nepatimiri pregatind, potrivind si consumand materia pacatelor.

Odata, un iscusit lucrator al lucrului acestuia bun (scil. al Plansului) mi-a povestit urmatoarele: Deseori eram hotarat sa ma las stapanit de slava desarta, de manie sau de imbuibarea pantecelui, dar cugetul Plansului se impotrivea inauntrul meu si zicea: "Nu te mandri, caci plec de la tine", si de asemenea in cazul celorlalte patimi. Iar eu ii raspundeam: "Nu voi iesi din voia ta, pana ce nu ma vei infatisa lui Hristos".

Durerea profunda pentru pacatele savarsite a vazut (scil. a primit) mangaiere; curatia inimii a primit iluminarea (cerului). Aceasta iluminare este o lucrare negraita, ceva ce ratiunea percepe dar nu intelege, ceva ce se vede de catre ochiul sufletului nu insa si de catre cel al trupului. Mangaierea este inviorare a sufletului indurerat, care ca si un prunc plange si in acelasi timp zambeste vesel. Sprijinul este reinnoirea sufletului, suportarea tristetii, transformarea minunata a lacrimilor durerii in lacrimi lipsite de durere.

Lacrimile produse de gandul mortii nasc teama; teama naste netemerea; netemerea naste bucuria; iar bucuria aceasta sfarsind - desi ea este fara de sfarsit, rasare floarea iubirii celei cuvioase. Leapada cu mana smereniei bucuria ce s-a cuibarit intru tine, socotindu-te nevrednic de dansa, pentru ca nu cumva, primind-o prea usor, sa gazduiesti in tine lupul in loc de pastor.
Nu te sargui sa dobandesti contemplatia inainte de vreme, ci indeparteaza-te de ea printr-o adevarata smerenie, pentru ca tot ea va fi aceea care te va urmari si, prinzandu-te pentru vesnicie se va impreuna cu tine intr-o preacurata nunta.

Intru inceputuri, cunoscand pruncul pe tatal sau, este cuprins de nesfarsita bucurie. Cand mai apoi insa, potrivit iconomiei divine, el se indeparteaza si din nou se intoarce, copilul este (scil. devine) plin si de bucurie si de intristare; de bucurie vazand pe cel dorit, de intristare fiind lipsit atata vreme de frumusetea frumusetilor.

O mama se ascunde dinaintea pruncului, dar acesta o cauta cu durere pana ce o gaseste; iar ea, bucurandu-se, il invata sa nu se desparta niciodata de dansa, si mai mult ii aprinde dragostea pentru ea. "Cine are urechi de auzit, sa auda", zice Domnul (Luca 14, 35).

Unui osandit care si-a primit sentinta de condamnare la moarte nu-i mai arde sa priveasca spectacolele de teatru. Cel ce cu adevarat plange nu va mai lua seama vreodata la desfatare, la marire, la manie, ori la furie. Plansul constituie durerea profunda a sufletului ce s-a pocait, care adauga zilnic o durere langa alte dureri, fiind ca si femeia in chinurile nasterii. Drept si cuvios (scil. sfant) este Domnul; pe cel ce cu chibzuinta se sihastreste, tot cu chibzuinta il smereste; pe cel ce cu chibzuinta se supune, in fiecare zi il veseleste. Cel care nu urmeaza sincer unul din aceste doua feluri de vietuire (scil. sihastrie sau viata de obste), este lipsit de darul lacrimilor.
Alunga de la tine pe cainele (scil. diavolul) care se apropie de tine cand te afli intru plangere, soptindu-ti ca Dumnezeu este neindurator si nemilostiv. Observa-l cu atentie si vei descoperi ca acelasi, inainte de a te fi tras in pacat, numea pe Dumnezeu iubitor de oameni, milostiv si indurator.

Plansul neincetat da nastere la obisnuinta (scil. dispozitie permanenta a sufletului); trecand apoi in simtirea inimii, cu greu ne mai poate fi luat. Oricat de mari ne-ar fi virtutile pe care le practicam, ele sunt zadarnice si false (scil. stricate), daca nu dobandim inima indurerata.
Pe bun drept putem deci spune ca cei ce dupa baia botezului iarasi s-au intinat au nevoie de un neincetat foc al inimii de indurarea lui Dumnezeu, pentru a-si curati mainile murdarite de smoala nelegiuirilor.

Am vazut pe unii care aveau darul lacrimilor intr-un grad maxim; pe acestia i-am vazut varsand pe gura sangele inimii lor indurerate si ranite. Si mi-am adus aminte de cel ce-a zis: "inima imi este ranita si ca iarba se usuca" (Psalmul 101, 5).

Lacrimile care sunt produse in noi datorita fricii de judecata lui Dumnezeu se pastreaza prin teama si buna paza. Daca sunt insa de iubire, intrucat aceasta iubire nu este desavarsita, cu multa usurinta pot unii sa le piarda. Nu stiu insa daca nu cumva li s-a aprins inima in vremea lucrarii (scil. in vremea plangerii) de focul cel pururea pomenit. Si este minunat a spune cum cela ce este mai smerit este totodata si cel mai neclatinat, in vremea in care frica este aceea care naste lacrimile noastre.

Sunt patimi care seaca izvoarele lacrimilor si sunt altele care nasc in ele (scil. in izvoarele lacrimilor) noroi si serpi. Datorita celor dintai s-a impreunat Lot in mod nelegiuit cu fiicele sale; datorita celorlalte a cazut diavolul din cer.

Multa rautate au intr-insii vrajmasii nostri; datorita lor, lacrimile, care sunt mamele virtutilor, devin mamele rautatilor, iar lucrurile care ar trebui sa nasca in noi smerenia le arata facatoare de mandrie. Se intampla insa deseori si aceea ca vederea chiliilor noastre si a singuratatilor sa cheme mintea noastra spre umilinta; despre aceasta te va convinge exemplul lui Iisus, Ilie si Ioan, care se rugau in astfel de locuri pustii.

Am vazut deseori cum diavolul a facut pe unii sa planga gasindu-se in orase in mijlocul galcevilor, pentru ca astfel sa ne faca sa credem ca zarva (zgomotul, tumultul) n-ar fi vatamatoare si deci sa ne convinga a ne apropia de lume. Acesta este telul pe care-l urmaresc dusmanii nostri.

Deseori un singur cuvant a secat Plansul; ar fi o minune insa daca tot un cuvant l-ar putea readuce. Nu vom fi invinuiti, fratii mei, nu vom fi invinuiti cand vom muri pentru ca nu am facut minuni, nici pentru ca n-am patruns inaltele taine ale teologiei, nici pentru ca n-am ajuns sa dobandim contemplatia, ci cu adevarat vom da seama lui Dumnezeu de ce n-am plans mereu.

Cel ce s-a invrednicit a urca treapta a saptea, sa-mi ajute si mie a o urca; caci el insusi a urcat treapta a saptea prin ajutorul altuia, spalandu-se de intinaciunile veacului acestuia.

2008-10-14T04:35:00.001-07:00

Caci cu noi este Dumnezeu

http://www.youtube.com/watch?v=mOaCxn7v7JQ

Despre ajutorarea aproapelui

Un frate l-a văzut pe avva Nistheroos îmbrăcat cu două tunici şi l-a întrebat: „Dacă vine un sărac şi-ţi cere o haină, pe care i-o dai?”. El a răspuns: „Pe cea mai bună”. Fratele zice: „Şi dacă vine şi altul să-ţi ceară, lui ce-i dai?”. Bătrânul zice: „Jumătate din cealaltă”. Fratele zice: „Dacă vine şi al treilea să-ţi ceară, ce-i dai?”. El zice: „Rup din ce-a rămas şi-i dau jumătate, iar cu restul îmi acopăr şoldurile”. Celălalt zice: „Şi dacă cineva îţi cere şi bucata aceasta?”. Bătrânul zice: „I-o dau şi mă ascund undeva, până când Dumnezeu îmi trimite cu ce să mă acopăr, căci eu nu cer de la nimeni alta”. (Pateric, ediţia Polirom, 2005 - rubrica de Tryanna)

De-ai lua pe umar Crucea

2008-10-09T03:03:00.000-07:00

..Ia-ţi crucea ta în fiecare zi... (Luca 9,23)

Înainte de a-ţi trimite Crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi atotvăzători, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cîntărit-o în mîinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decat o poţi duce.
Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvîntat-o şi ţi-a pus-o pe umeri.
Deci este a ta şi o poţi duce !Roagă-te ca Dumnezeu sa-ţi întărească umerii credinţei şi aşa urcand Golgota cu răbdare şi nădejde să ajungi să te bucuri de Înviere.

De-ai lua pe umar Crucea
http://www.youtube.com/watch?v=hS8VZYMW_AU
Rugaciunea de mai jos face parte din Acatistul Sfintei Cruci care se sarbatoreste pe 14 septemebrie. Este o pilda pentru viata noastra de aici. Fiecare om sa-si ia crucea si sa se bucure de povara ei. Nu trebuie sa asteptam ca viata sa ne fie usoara si nici sa ne intristam de greutatea ei. Parintele Mihail de la Biserica Sfantul Antonie de pe Sararie spunea duminica aceasta la predica ca multe sunt cererile credinciosilor, mai ales pentru aceasta viata, pentru sanatate si usurarea greutatilor. Dar daca am avea ocazia sa stam in fata Domnului si El ne-ar intreba “ce vrei omule?” cel mai important raspuns ar trebui sa fie: mantuirea! Pentru ca daca ne dorim mantuirea nu vom mai fi atat de legati de bucuriile trecatoare ale acestei lumi. Tot din predica parintelui am retinut ca nu intotdeauna ceea ce cerem in rugaciune este spre binele nostru. Domnul vede in profunzime nevoia noastra, stie ce are sa se intample cu viata noastra. Uneori se dovedeste eronata dorinta noastra si dupa un timp unii realizeaza ca ar fi fost pierduti daca Dumnezeu le-ar fi indeplinit acea dorinta adresata candva. De aceea, e bine sa cerem lui Dumnezeu in primul rand MANTUIREA, restul vine de la sine. Domnul stie mai bine decat noi de ce avem nevoie. Incredintati-va Lui!

2008-10-04T05:01:00.000-07:00

Cateva cuvinte ale Lui“Am fost răstignit împreună cu Mesia, şi trăiesc…dar nu mai trăiesc eu, ci Mesia trăieşte în mine.Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul Lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine”( Galateni 2, 20-21
Bratele parintesti grabeste a mi-le deschide, si nu trece acum cu vederea inima mea cea saracita, caci catre Tine, Doamne, strig cu umilinta: gresit-am la cer si inaintea Ta.
Iar vouă celor ce ascultaţi vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi;
Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce vă fac necazuri.
Celui ce te loveşte peste obraz, întoarce-i şi pe celălalt; pe cel ce-ţi ia haina, nu-l împiedica să-ţi ia şi cămaşa;
Oricui îţi cere, dă-i; şi de la cel care ia lucrurile tale, nu cere înapoi.
Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea;
Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei.
Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac.
Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai.
Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.
Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.
Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi veţi fi iertaţi.

Toate par intunecate si grele cuiva fara Hristos. Pentru a dobândi rabdare în întristari si în încercari, crede ca toate se fac în viata noastra cu voia lui Dumnezeu. Pana la o vreme va suferi cel indelung-rabdator, dupa aceia ii va rasari veselie. Caci insusi Dumnezeu a zis:<>. Nu voi M-ati ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi si v-am randuit sa mergeti si roada sa aduceti, si roada voastra sa ramana, ca Tatal sa va dea orice-i veti cere in numele Meu. Eu sunt viata, voi sunteti mladitele. Cel ce ramane in Mine si Eu in el, acesta aduce roada multa, caci fara Mine nu puteti face nimic. Cel care ma asculta pe Mine nu se va rusina si cei care lucreaza intru Mine nu vor pacatui. Eu sunt usa: de va intra cineva prin Mine, se va mantui: si va intra si pasune va afla. Toti cei ce va chema numele Domnului se va mantui. Nu te teme, ca Eu sunt cu tine, nu privi cu ingrijorare, ca Eu sunt Dumnezeul tau. Eu iti dau tarie si te ocrotesc si dreapta Mea cea tare te va sprijini. Adevarat graiesc voua: daca veti avea credinta cat un graunte de mustar, veti zice muntelui acestuia: muta-te de aici dincolo, si se va muta; si nimic nu va fi voua cu neputinta. Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut. O copiii mei, ne spune El, de ce figiti de Mine si riscati sa va pierdeti sufletele? Nu vedeti; va departati de Mine si mergeti pe drumul fara intoarcere. Eu nu va vreau pieirea. Ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca isi pierde sufletul? Sau ce ar putea sad ea omul, in schimb pentru sufletul lui?. Iata, Eu stau la usa si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el si el cu Mine. Celui care va birui, ii voi da sa stea cu Mine pe scaunul Meu de domnie, precum am biruit si Eu si am stat cu Tatal Meu pe scaunul Lui de domnie, cine are urechi, sa asculte ce zice Bisericilor Duhul. Intrati pe poarta cea stramta. Caci larga este poarta si lata calea ce duce la pieire. Si multi sunt cei care intra pe ea. Caci stramta este poarta si ingusta calea care duce la viata, si putini sunt cei care o afla. Cel ce va rabda toate pana la sfarsit, acela se va mantui. Privegheati, ca nu stiti ziua, nici ceasul cand vine Fiul omului. Cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. ,,Fiule, tine cu tarie invatatura si nu o parasi; pazeste-o, caci ea este viata ta.”,,Oare nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfant, care este in voi, pe care-L aveti de la Dumnezeu.,,Imparte painea ta cu cel flamand, adaposteste in casa pe cel sarman si pe cel gol imbraca-l. ,, Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate celelalte se vor adauga voua”.,,Fii credincios pana la moarte si-ti void a cununa vietii”.

Hristos spune: „Eu sunt părintele tău, Eu sunt fratele tău, Eu sunt mirele sufletului tău, Eu sunt scăparea ta, eu sunt hrana Ta, Eu sunt îmbrăcămintea ta, eu sunt rădăcina ta, Eu sunt sprijinul tău, Eu sunt tot ce-ţi doreşti tu. Când Mă ai pe Mine, nu-ţi lipseşte nimic. Eu sunt slujitorul tău, pentru că am venit să slujesc, nu să fiu slujit. Eu sunt prietenul tău şi mădular al trupului tău şi capul tău şi fratele tău şi sora ta şi mama ta. Eu sunt toate pentru tine. Nu trebuie decât să stai lângă Mine. Pentru tine, Eu M-am făcut sărac şi pribeag, pentru tine am ridicat crucea şi am coborât în mormânt, am venit pe pământ pentru tine, trimis de Tatăl, iar în cer Mă rog pentru tine Părintelui Meu. Tu eşti totul pentru Mine, şi frate şi împreună-moştenitor şi prieten şi mădular al Trupului Meu. Ce vrei mai mult decât atât? De ce Îl dispreţuieşti pe Cel care te iubeşte atât de mult?”,,Caci cuvantul crucii, pentru cei ce pier, este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mantuim, este puterea lui Dumnezeu.Eu sunt vita cea adevarata si Tatal Meu este lucratorul. Orice mladita care nu adduce roada intru Mine, El o taie; si orice mladita care aduce roada, El o curateste, ca mai multa roada sa aduca. Ramaneti in Mine si Eu in voi. Precum mladita nu poate sa aduca roada de la sine, daca nu ramane in vita, tot asa nici voi, daca nu ramaneti in Mine. Eu sunt vita, voi sunteti mladitele. Cel ce ramane in Mine si Eu in el, acela aduce roada multa, caci fara Mine nu puteti face nimic. Daca cineva nu ramane in Mine, se arunca afara ca mladita si se usuca; si le aduna si le arunca in foc si se ard.Nu sunt cumplite viforele pentru acela in al carui suflet straluceste faclia focului Tau. Imprejur - vreme rea si intuneric, groaza si urlet de vijelie; iar in sufletul lui pace si lumina: acolo e Hristos ! Si inima canta: Aliluia!Domnul ma paste si nimic nu-mi va lipsi. La loc de pasune, acolo m-a salasluit; la apa odihnei m-a hranit. Sufletul meu l-a intors, povatuitu-m-a pe cararile dreptatii pentru numele Lui. Ca de voi si umbla in mijlocul mortii, nu ma voi teme de rele; ca Tu cu mine esti. Toiagul Tau si varga Ta, acestea m-au mingiiat. Gatit-ai masa inaintea mea, impotriva celor ce ma necajesc; uns-ai cu untdelemn capul meu si paharul Tau este adapindu-ma ca un puternic. Si mila Ta ma va urma in toate zilele vietii mele, ca sa locuiesc in casa Domnului, intru lungime de zile. Iata, Mirele vine!Iata mirele vine în miezul noptii si fericita este sluga pe care o va afla priveghind; iara nevrednic este iarasi pe carele va afla lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul sa nu te îngreuiezi, ca sa nu te dai mortii, si afara de împaratie sa te încui. Ci te desteapta strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt esti Dumnezeule; pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu,miluieste-ne pe noi.sa va smeriti! sa le suferiti pe toate! exersati-va in smerenie si rabdare. sa castigati rabdare in sufletul vostru!CEL CE ARE PACE IN SUFLET, INLAUNTRUL LUI, ACELA SI IN TEMNITA SE SIMTE CA IN RAI.:”luati jugul Meu asupra voastra si va smeriti cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre. caci jugul Meu este bun si sarcina Mea usoarapartea si soarta celor ce vor sa se mantuiasca este suferinta. cand suferim trebuie sa ne bucuram.Roada Duhului este dragoste, bucuria, pacea, indelunga-rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credintza, blandetzea, infranarea, curatia, impotriva unora ca acestea nu este lege…BUCURIA este taria dragostei. PACEA este siguranta dragostei. INDELUNGA RABDARE este rabdarea dragostei. BUNATATEA este purtarea dragostei. FACEREA DE BINE este caracterul dragostei. CREDINCIOSIA este increderea dragostei. BLANDETEA este smerenia dragostei. INFRANAREA POFTELOR este biruinta dragostei……“”Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut.” - cuvant aplicabil nu doar pt lipsa paharului de apa, vizitei in inchisoare si coltului de paine, dar si pt lipsa cuvantului bun , gandului bun la om

Daţi şi se va da. Turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată, clătinată şi cu vârf, căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceeaşi vi se va măsura.

2008-09-21T05:42:00.001-07:00

Acum, catre sfirsitul acestei predici, vom aminti o istorioara adevarata pentru un bolnav. Acesta a zacut mai multi ani si pierzindu-si rabdarea in boala, cerea de la Dumnezeu sa moara, iar Preabunul Dumnezeu l-a salvat printr-o minune, spre a nu-si pierde sufletul sau.
Un calugar cu viata aleasa din Sfintul Munte Athos, fiind paralizat de multi ani, incepuse a se ruga lui Dumnezeu, ori sa moara, ori sa se faca sanatos, nemaiputind suferi acea boala chinuitoare. Asa rugindu-se, a venit la el un inger al Domnului si i-a zis: “Dumnezeu voieste sa te curate pe tine de pacatele tale ca fierul prin foc, spre a te duce pe tine in raiul desfatarii, ca nu este alta cale spre Mintuitorul decit calea Crucii care se face prin suferinte. Deci daca vrei sa te cureti de greselile tale trebuie sa mai zaci un an pe pamint sau sa stai trei ceasuri in iad”.
Calugarul bolnav a inceput a cugeta. Inca un an de suferinta pe pamint? Mai bine sa stau trei ceasuri in gheena! Atunci ingerul, cu iuteala fulgerului ii duse sufletul sau in chinurile iadului si pleca, zicind aceste cuvinte mingiietoare: “Dupa trei ore voi veni la tine sa te caut!” Intunecimea aceea cumplita, suspinarile sfisietoare ale pacatosilor care se chinuiau in gheena si fetele infricosate ale diavolilor au adus asupra calugarului urgisit o groaza si o durere nespusa. Pretutindeni nu vedea si nu auzea decit suferinte, lacrimi si vaiete ingrozitoare! Doar ochii arzatori ai diavolilor luceau in intunericul fara margini al iadului.
Atunci chinuitul calugar a inceput a plinge si a striga, insa nimeni nu raspundea la strigatele sale. Lui i se parea ca de cind a sosit acolo trecusera sute de ani de suferinta si astepta cu nerabdare sa apara ingerul Domnului sa-l scoata. Insa ingerul nu venea. Toti pacatosii inchisi in gheena nu erau ocupati decit de moartea lor prea amara si groaznica si de propria lor munca, iar grozavii diavoli, in bucuria lor infernala, isi bateau joc de suferintele pacatosilor.
In sfirsit, ingerul cu un zimbet de lumina, se apropie de chinuitul calugar si-l intreaba: “Cum te afli, frate?” “Niciodata nu as fi crezut ca gura unui inger poate minti! Oare nu mi-ai spus ca ai sa ma scoti de aici dupa trei ore? Si iata, au trecut sute de ani in aceste suferinte groaznice! Ce zici tu?” A raspuns ingerul cu fata luminata: “O ora a trecut, de cind te-am parasit si mai ai inca doua ore de stat aici!” “Doua ore? striga calugarul chinuit, cu mare groaza. Este oare cu putinta sa fi trecut o ora? Dar nu mai pot suporta aceste munci cumplite! De se poate face voia Preamilostivului Dumnezeu, te rog scoate-ma de aici. Voiesc mai bine sa sufar pe pamint ani, secole chiar pina la a doua venire a Domnului, dar scapa-ma de aici! Fie-ti mila de mine!”
Zise ingerul: “Dumnezeu, fiind Parintele indurarilor si a toata mingiierea, arata bunatatea Sa asupra ta. Dar tu trebuie sa-ti aduci aminte de acum inainte cit de grele si de mari sint muncile gheenei; iar chinurile de pe pamint, oricit de groaznice ar fi, sint numai umbra fata de cele vesnice ale iadului

Pe Tine Te lăudăm !

2008-08-27T03:11:00.000-07:00

http://www.youtube.com/watch?v=4MgCZan_ErQ

http://www.ortodoxmedia.com/inregistrare/578/Pr-Serafim-Badile__mantuirea-sufletului Clik aici Pr. Serafim Badila- Despre mantuirea sufletuluiu

2008-06-10T10:54:00.000-07:00

RUGĂCIUNEA ÎL APROPIE PE OM DE DUMNEZEU
• Dragostea de Dumnezeu şi dragostea de aproapele nu vin pe altă cale în sufletul nostru, decât pe calea rugăciunii! •
Mărturisitor Ortodox
Rugăciunea este maică şi împărăteasă peste toate faptele bune. Dar cum este ea maica tuturor faptelor bune? Că doar marele Apostol Pavel spune: Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; iar mai mare decât toate este dragostea.. Nu spune aşa?
Deci iată că cea mai mare faptă bună nu-i rugăciunea, după Sfinţii Părinţi, ci este dragostea. Dar de ce totuşi Sfinţii Părinţi au spus că rugăciunea este maică a tuturor faptelor bune? Pentru că ea aduce în sufletul nostru şi pe dragoste. Dragostea de Dumnezeu şi dragostea de aproapele nu vin pe altă cale în sufletul nostru, decât pe calea rugăciunii!
Bunăoară să spun: dacă ai supărat pe cineva sau te-a supărat cineva şi începi să-l pomeneşti la rugăciune, numai vezi că, de la o vreme, se ridică ura din mijloc. Prin rugăciune se taie vrajba şi îndată îl câştigi pe acela şi îl aduci la înţelegere, la unire. De aceea spune Sfântul Maxim: Când vei vedea pe cineva că te urăşte, sau te nedreptăţeşte, fie cu dreptate, fie cu nedreptate, începe să-l pomeneşti la rugăciune. Dar să nu-l pomeneşti, să-i fie lui vreun rău, că atunci cade pe tine. Să zici aşa: "Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul şi pe fratele meu (cutare), că pentru păcatele mele s-a supărat pe mine. Pentru că fratele meu este oglinda mea şi el vede răutaţile mele".
Aşa spune şi Sfântul Ioan Scărarul. "Să nu învinuieşti cumva pe fratele tău când te rogi pentru el, sau să-i ceri pedeapsă", cum îi pun unii în pomelnice la vrăjmaşi. Nu-i voie! Chiar dacă îi puneţi pe unii la vrăjmaşi, Biserica ştiţi cum se roagă? Biserica se roagă pentru vrăjmaşi să-i înţelepţească, să le ierte păcatele, să-i aducă la cunoştinţa adevărului, să-i facă blânzi şi să-i întoarcă cu bine.
Aşa se roagă Biserica. Niciodată Biserica nu vrea să facă rău la nimeni. Că Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să se mântuiască... Iar noi, când avem o supărare, ni se pare că cutare ne urăşte. Dar Biserica nu! Ea nu face deosebire. Ea se roagă deopotrivă pentru toţi, ca să fie buni.
De aceea, vorbind despre sfânta rugăciune, v-am spus că ea se numeşte maica tuturor faptelor bune, pentru că ea aduce în sufletul nostru pe cea mai mare faptă bună: dragostea de Dumnezeu şi dragostea de aproapele.
Auzi ce spune dumnezeiescul Părinte Maxim Mărturisitorul - care a fost "vârful teologiei" şi "bilanţul teologiei ortodoxe" în secolul VI - în Filocalie şi în cartea numită "Ambigua", o carte a lui cu care îl întrece în gândire şi pe Sfântul Dionisie Areopagitul, numit şi "Pasărea cerului": Toate faptele bune ajută pe om să câştige dragostea de Dumnezeu, dar nici una ca rugăciunea. Că rugăciunea, de aceea se cheamă "maica faptelor bune", că ea, pe cea mai mare faptă bună o ajunge, pe dragoste.
Toate faptele bune apropie pe om de Dumnezeu, dar rugăciunea le uneşte. Este ca şi când ai face o uşă din tăblii, sau un dulap, şi vezi că se potrivesc lucrurile trase la gealău, dar nu se lipesc până nu pui clei. Iar când ai pus clei le-ai făcut dintr-o bucată toate. Aşa este şi rugăciunea.
Rugăciunea nu numai că îl apropie pe om de Dumnezeu, ci îl lipeşte de Dumnezeu şi îl face un duh cu El. Este ceea ce spune marele Apostol Pavel: Cela ce se lipeşte de desfrânată, un trup este cu ea... şi cel ce se lipeşte de Domnul, un duh este cu El. Sudura aceasta duhovnicească de a se uni omul cu Dumnezeu, se face pe calea rugăciunii.
Dar când auzim noi de rugăciune, să nu credem că toată rugăciunea noastră este rugăciune. Dacă eu zic cu limba rugăciunea, sau cu gura, iar mintea este pe dealuri, eu mă înşel pe mine când mă rog. Că Dumnezeu, în vremea rugăciunii, nu caută numai buzele şi limba, ci caută mintea şi inima.
Rugăciunea care o facem noi cu gura şi cu buzele şi ea este bună într-o măsură, căci şi ea are temei în Sfânta Scriptură. Când auzi pe Apostolul Pavel că spune aşa: Aduceţi Domnului roada buzelor voastre, arată rugăciunea gurii pe care o zicem; sau când auzi în Sfânta Scriptură că zice: Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Domnul m-am rugat, se referă la rugăciunea limbii şi a glasului. Când auzi pe proorocul că zice: Şi L-am înălţat pe El cu limba mea, iarăşi de rugăciunea gurii vorbeşte; sau: Doamne, auzi rugăciunea mea şi strigarea mea la tine să vină, tot de rugăciunea buzelor vorbeşte. Sau: Auzi, Dumnezeule, rugăciunea mea şi nu trece cu vederea ruga mea, iarăşi de rugăciunea gurii vorbeşte şi aici Sfânta Scriptură.
Dar să ştiţi că rugăciunea gurii, după învăţătura dumnezeiescului părinte Grigore de Nissa, marele filosof şi fratele marelui Vasile, este graniţa cea mai depărtată a rugăciunii, sau mai bine zis, ca să înţelegeţi mai bine, ea este cuiul (treapta) cel mai de jos din scara rugăciunii. Ştii că atunci când te urci pe scară, pui piciorul pe cel dintâi cui. Dar, cât ai de suit!
Or, scara rugăciunii în urcuşul ei nu are sfârşit. Rugăciunea, în creşterea ei, nu are margine, pentru că ea se uneşte cu Dumnezeu. Şi precum Dumnezeu, fiind nemărginit în sfinţenie prin înălţimea însuşirilor Sale, nu are sfârşit în bunătate şi în sfinţenie, aşa şi rugăciunea, în creşterea ei duhovnicească, se înalţă şi margine nu are!
Şi nu numai rugăciunea este nemărginită, ci şi toate virtuţile care se nasc din Dumnezeu sunt nemărginite; tocmai de aceea, că se nasc din Dumnezeul nemărginit. Ori credinţa, ori nădejdea, ori dragostea, ori mila, toate sunt nemărginite, pentru că ele se nasc dintr-un Dumnezeu care nu are margine în bunătate.
Aşadar, când ne rugăm cu gura, să ştiţi că facem bine, căci cu aceasta începe a se învăţa omul a se ruga. Cu gura începem să învăţăm întâi rugăciunile începătoare: "Împărate ceresc", "Sfinte Dumnezeule", "Preasfânta Treime", "Tatăl nostru", "Crezul", "Psalmul 50"...;şi-i bine să le învăţăm pe de rost din cărţi de rugăciune, din Ceaslov şi Psaltire.
Noi citim rugăciuni cu gura - şi aşa se învaţă rugăciunile - ca şi cum ai fi în clasa întâi. O ia de la această rugăciune cu gura şi se ridică omul în rugăciune, până când nu mai este rugăciune, până intră în vedere dumnezeiască. Acum, vorbind de rugăciune, vom vorbi despre treptele rugăciunii, aşa cum ne învaţă Sfinţii Părinţi.
Când ne rugăm cu limba, cu gura şi cu buzele, suntem în treapta cea mai de jos a rugăciunii. Trebuie să trecem cu rugăciunea noastră de la limbă şi de la gură, la minte, pentru că sufletul nostru are două părţi domnitoare, cum arată Sfântul Ioan Damaschin în "Dogmatica": mintea şi inima.
Mintea izvorăşte permanent gânduri. Creierul este unealta raţiunii, iar inima este unealta sentimentelor, a simţirilor celor duhovniceşti. Că unde simţi întâi bucuria, scârba, frica? Nu în inimă? Vezi că simţirea sufletului se află în inimă?
Deci, vreau să vă spun un lucru. Când ne rugăm cu gura, ne aflăm la începutul rugăciunii. Iar, dacă eu zic o rugăciune cu gura: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul", sau "Tatăl nostru", sau "Născătoare de Dumnezeu, Fecioară...!" sau oricare şi, dacă o înţeleg şi cu mintea, ea atunci nu se mai cheamă rugăciunea gurii, ci trece în altă treaptă, şi anume la rugăciunea minţii.
Iar, dacă această rugăciune, care o zic cu gura şi o înţeleg cu mintea, o duc până la simţirea inimii - ea a devenit atunci rugăciunea inimii, altă treaptă mai înaltă. Deci, auzi ce spune Sfântul Apostol Pavel: Vreau mai bine să zici cinci cuvinte cu mintea în biserică, decât zece mii de cuvinte cu limba. Aţi auzit cu cât este mai înaltă rugăciunea minţii decât a limbii? Că preferă apostolul mai degrabă să zică cinci cuvinte cu mintea în biserică, decât zece mii de cuvinte cu limba; fiindcă, a te ruga cu mintea, este rugăciune mult mai înaltă decât a limbii.
Dar rugăciunea minţii este desăvârşită? Nu! Nici a minţii nu-i desăvârşită. Rugăciunea minţii de-abia o numesc dumnezeieştii Părinţi, jumătate de rugăciune, sau pasăre cu o aripă, sau rugăciune cu-n picior, că nici rugăciunea minţii nu-i desăvârşită. Îi mai trebuie ceva. Trebuie să ducem această rugăciune de la înţelegerea minţii la simţirea inimii.
Când noi zicem o rugăciune cu limba şi o înţelegem cu mintea şi o simţim cu inima, ea devine sferică, rotundă, în mişcarea sufletului nostru. Această rugăciune este mult mai desăvârşită şi se numeşte rugăciunea inimii.
Dar o să mă întrebaţi: Rugăciunea inimii este cea mai înaltă? Nu! Sunt rugăciuni şi mai înalte decât a inimii. Dar la rugăciunea inimii, zice Sfântul Isaac Sirianul, de abia ajunge unul din zece mii. Iar la rugăciunea care-i mai sus decât a inimii, de abia ajunge unul din neam în neam; aşa de înaltă este rugăciunea care trece peste cea a inimii. Şi care sunt treptele mai sus de rugăciunea inimii?
Prima este rugăciunea numită De sine mişcătoare. De ce se cheamă aşa? Când s-a întărit rugăciunea în inimă, adică "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!", de la o vreme inima se roagă fără să zică limba cuvinte. Este ceea ce spune la "Cântarea Cântărilor", în Biblie: Eu dorm şi inima mea veghează. Ştii cum este atunci rugăciunea noastră? Aşa cum ai întoarce un ceas şi apoi el merge singur.
În această treaptă ajungi la ceea ce spune marele Apostol Pavel: Neîncetat vă rugaţi (I Tes. 5,17). Ni s-ar părea că Apostolul Pavel zice aici ceva mai presus de puterea noastră. "Cum să mă rog neîncetat? Dar eu mănânc. Mă pot ruga când mănânc? Dar eu vorbesc cu oamenii. Mă pot ruga?" Te poţi, dacă vrei!
Omul care a ajuns la rugăciunea de sine mişcătoare, oriunde ar fi, inima lui se roagă permanent. Dacă-i în avion, dacă-i în tren, dacă-i în fabrică, dacă-i la gară, dacă-i pe drum, dacă doarme, inima lui se roagă neîncetat. Această rugăciune, când ajunge să fie "de sine mişcătoare", toată viaţa omului este o rugăciune. Orice lucrează pe pământ, el tot timpul se roagă.
Apostolii nimic n-au învăţat mai presus de puterea noastră. Când a zis Apostolul Pavel: Neîncetat vă rugaţi, cel ce ajunge la "rugăciunea de sine mişcătoare", împlineşte cuvântul lui. El dacă mănâncă, inima lui se roagă, când vorbeşte cu oamenii, are în taină altă gură: gura cea de foc a Duhului Sfânt din inima lui. Cu aceea vorbeşte cu Dumnezeu. Este "gura Duhului", cum o numeşte Vasile cel Mare. Un asemenea om, care a câştigat "rugăciunea de sine mişcătoare", orice-ar face el, inima lui se roagă. Aceasta este a patra treaptă a rugăciunii.
Este şi o altă treaptă mai înaltă decât aceasta: rugăciunea cea văzătoare. Care este aceasta? Ai văzut pe Sfântul Antonie cel Mare? De-acolo, din muntele lui, din Tebaida, unde era el în Egipt, se ducea cu mintea la Sfântul Amonie, alt sihastru mare. Acela ieşise din viaţă şi sufletul lui era dus de îngeri la cer. Şi el a început a se închina. Şi l-au întrebat călugării: "Părinte, de ce te închini?" Şi el a răspuns: "Fratele nostru Amonie, marele stâlp al cerului şi al pământului, se duce la cer şi m-am închinat sufletului lui".
Şi era mare distanţa de la Sfântul Antonie până la muntele lui Amonie, însă Antonie vedea sufletul lui Amonie cum este ridicat de îngeri la ceruri când a ieşit din trup. Asta înseamnă oameni înainte-văzători sau cu minte înainte-văzătoare de Dumnezeu!
Când ajunge omul să fie înainte-văzător de Dumnezeu, el are această rugăciune numită "văzătoare". Deci, se suie cu mintea aşa de tare, că el vede aici unde suntem noi, câţi demoni sunt - că sunt mulţi - şi câţi îngeri sunt. Pe toţi îi vede. Şi vede pe cel ce şi-a curăţit inima, vede şi gândurile; gândurile ce le gândeşte fiecare. Atât de curată devine mintea lui, că îţi spune ce gândeşti tu, ce gândeşte celălalt. La fiecare le ştie gândurile. Ai văzut la Mântuitorul: Ştiind gândurile cărturarilor şi ale fariseilor, a zis: Ce gândiţi rele în inimile voastre? Ce este mai uşor a zice? Ridică-te şi ia-ţi patul tău şi umblă? Sau a zice: iartă-ţi-se păcatele? Se uita şi vedea gândurile lor.
Deci, la măsura aceasta ajunge omul care are rugăciunea de sine văzătoare. Ştie gândurile la toţi care sunt de faţă. Vede duhurile rele, vede îngerii şi pe toţi care se îngrijesc de mântuirea noastră aici.
Dar este şi altă treaptă de rugăciune mai înaltă, a şasea: Rugăciunea în extaz sau în uimire. Prin aceasta, în vremea rugăciunii, omul se răpeşte cu mintea la cer, faţa lui se face ca focul şi mâinile şi degetele lui ca făcliile de foc şi nu mai este pe pământ cu mintea, ci numai în cer.
Ultima rugăciune, mai înaltă decât cea în extaz, este: Rugăciunea cea duhovnicească. Aceasta este a şaptea. Rugăciunea duhovnicească nici nu se mai cheamă rugăciune. Ea, după toţi dumnezeieştii Părinţi, se cheamă vedere duhovnicească şi Împărăţie a cerului. La fel zice şi dumnezeiescul Părinte Isaac Sirul.
Deci, rugăciunea duhovnicească este mai presus de hotarele rugăciunii. Ea este o fire cu Dumnezeu. Asta este ceea ce a văzut marele Apostol Pavel: Ştiu pe un om oarecare, care acum paisprezece ani, s-a răpit până la al treilea cer şi a auzit acolo cuvinte, care nu este cu putinţă omului a le grăi. În trup sau afară din trup, nu ştiu. Dumnezeu ştie!
El nu ştia cum a fost. Că în rugăciunea aceasta duhovnicească mintea omului nu mai lucrează după a sa putere. Ci este luată de puterea Duhului Sfânt şi-i dusă în slăvile cereşti şi nu mai poate cugeta ce vrea ea. Mintea omului este dusă la descoperiri mari în iad, în cer, unde vrea să-l ducă Duhul sfânt. Şi omul acesta este în mari descoperiri şi când vine iar în aşezarea lui, nu ştie dacă a fost în trup sau în afară de trup, ca Apostolul Pavel.
Aceasta este cea mai înaltă rugăciune, de care spune dumnezeiescul Părinte Isaac Sirul că "de abia se învredniceşte unul din neam în neam, de o descoperire ca aceasta". Într-o generaţie abia dacă se găseşte unul.
Pentru ce v-am spus despre aceste trepte ale rugăciunii? Ea are de toate trei trepte generale: Rugăciunea gurii, a mintii şi a inimii. Iar celelalte trepte intermediare sunt legate între ele, ca nişte cuie la scară când te sui. Un rugător desăvârşit trece prin toate aceste trepte de rugăciune cu darul lui Dumnezeu. Dar a se sui omul pe aceste trepte, nu este în puterea lui. A omului este numai voinţa. Să voiască, să se roage lui Dumnezeu cum poate, iar a se învrednici de rugăciuni ca acestea înalte, este numai o lucrare dumnezeiască, care depinde de darul lui Dumnezeu.
Deci, în aceste rugăciuni trebuie să se unească mintea cu inima. Este o rugăciune a minţii în inimă şi este o rugăciune a inimii curată. Dar să ştiţi că mintea, pogorându-se în inimă, trece două vămi sau obstacole, ca să se unească cu inima. Care sunt aceste vămi? Întâi este vama închipuirii, a imaginaţiei şi a doua este vama raţiunii de la poarta inimii.
Pogorându-se mintea spre inimă, ea întâlneşte prima vamă, imaginaţia. Ai văzut că stai uneori la rugăciune ăi apare în mintea ta te miri ce. O închipuire, ori cel ce te-a supărat, ori cel ce te-a smintit cu o patimă. Şi atunci, la vama imaginaţiei sau a închipuirii, se opreşte mintea noastră în vremea rugăciunii, mergând spre inimă.
Asta este prima staţie. Sfântul Nil Ascetul zice în Filocalie: Fericită este mintea aceea care a ajuns să se roage lui Hristos, fără imaginaţie, fără formă! Mintea Mântuitorului n-a avut imaginaţie, spun toţi sfinţii teologi. Pentru că El era Noul Adam şi a venit să restaureze pe vechiul Adam, exact cum a fost în rai.
Că şi Adam, când a fost creat de Dumnezeu în rai, nu avea imaginaţie, n-avea închipuire. Satana a căzut din închipuire, că voia să se facă asemenea cu Dumnezeu, cum zice la Isaia: "Tu ai spus în gândul tău: Mă voi sui deasupra norilor, peste munţii cei de miazănoapte care sunt în ceruri, deasupra stelelor cerului voi pune scaunul meu şi voi fi asemenea cu Cel Preaînalt." Şi numai cât şi-a închipuit, l-a dat Dumnezeu pe Lucifer jos din cer, pentru că şi-a închipuit să fie asemenea cu El, necunoscând că este zidire. Că Dumnezeu l-a făcut numai cu gândirea şi poate să-l surpe într-o clipeală.
Aşa şi Adam, când a căzut, prin gândire a căzut. Ce i-a zis satana? Nu vei muri, ci vei fi ca un Dumnezeu, cunoscând binele şi răul. Şi cum şi-a închipuit că va fi ca un Dumnezeu, a căzut prin imaginaţie din darurile date şi apoi a fost izgonit din rai. De aceea dumnezeieştii părinţi numesc imaginaţia pod al demonilor. Nici un păcat nu trece de la minte la simţire (la inimă) dacă nu şi-l închipuie întâi omul cu mintea.
Deci, în vremea rugăciunii n-ai voie să-ţi închipui nimic. Nici imaginaţii sfinte, nici pe Hristos pe Sfânta Cruce, nici pe scaunul Judecăţii. Nimic. Că toate imaginaţiile sunt afară de inimă şi dacă rămâi să te închini la acestea, nu te închini lui Hristos.
Mintea trebuie să se pogoare în inima, că inima este cămara minţii. Aceasta-i cămara de care spune Hristos: Tu, când te rogi, intră în cămara ta şi încuie uşa ta şi roagă-te Tatălui tău întru ascuns şi Tatăl tău, Care vede cele întru ascuns, îţi va răsplăti ţie la arătare. Voi credeţi căci cămara este cea din lemn, casa? Dacă o luaţi aşa, o luaţi după literă.
Ori aici dumnezeieştii Părinţi înteleg cu totul altfel: Trei uşi ai de încuiat când te rogi: uşa cea de lemn, pentru oameni; uşa buzelor, pentru cuvinte ca să nu grăieşti cu nimeni decât cu Dumnezeu; şi uşa inimii, pentru duhuri, ca să te pogori cu mintea în cămara inimii. Că inima este cămara minţii.
Auzi ce zice dumnezeiescul Părinte Isaac Sirianul: Omule, pogoară-te cu mintea în cămara inimii tale şi atunci ai ajuns în cer. Că şi aceea este cămara cerului, a Împărăţiei cerului. Dar cine ne-a spus nouă că Împărăţia cerului este în inima noastră? Hristos. N-a spus El: Împărăţia cerului înlăuntrul vostru este? Deci, iată că noi avem Împărăţia cerului în inima noastră. Şi când ajungem cu mintea în inimă, am ajuns la Împărăţia cerurilor.
Deci, pogorându-se mintea spre inimă în vremea rugăciunii, întâlneşte aceste două vămi: întâi vama imaginaţiei şi pe urmă vama raţiunii, la poarta inimii. Un om înţelept într-o clipeală de vreme le trece.
Legea cea mai scurtă a rugăciunii este să nu-ţi închipui nimic când te rogi. Că imaginaţiile sunt de trei feluri: rele, bune şi sfinte. Să nu primeşti nici un fel de imaginaţie. Că dacă te opreşti la imaginaţie, nu poţi intra cu mintea în inimă în vremea rugăciunii. Iar aici la vama raţiunii, care-i la poarta inimii, întâmpină alte duhuri rele. Să vă dau aici o pildă ca să înţelegeţi.
La vama raţiunii o întâmpină pe mintea noastră teologii întunericului şi filosofii iadului şi-i dau minţii raţiuni duhovniceşti. Mintea noastră, după mărturia Sfântului Vasile, are însuşirea să izvorască veşnic gânduri, bune sau rele. Şi nu-i de vină ce izvorăşte. Că ce turnăm într-însa, moara macină. Noi suntem cei ce hotărâm dacă dăm drumul la gânduri.
Stai uneori la rugăciune, în genunchi sau în picioare sau stai pe-un scaun sau pe-o laiţă, că te poţi ruga şi culcat când eşti bolnav sau bătrân, cum zice Sfântul Grigore Sinaitul "Cel bătrân şi bolnav, poate sta culcat cu capul pe-o pernă, dacă nu poate sta în picioare, numai să se roage". Dumnezeu nu cere omului poziţia trupului, ci a minţii şi a inimii. În clipa rugăciunii, numai ce vezi că apar nu cuvinte rele, ci din Scriptură, cum a ispitit pe Mântuitorul în muntele Carantaniei. Nu l-a ispitit din Scriptură? Aruncă-Te jos, că scris este: Îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să loveşti de piatra piciorul Tău.
Ai văzut că rolul lor este să te ispitească din Scriptură? Aşa face şi cu mintea noastră, când vrea să se coboare în inimă la rugăciune. Şi la vama raţiunii, care-i la poarta inimii, de exemplu îţi vin în minte aceste cuvinte: Ridicat-ai de la mare caii Tăi, tulburând ape multe. Sau: Lipsit-au de la mâncare oile, când nu vor fi boii lângă iesle.
Ce este asta, că-i din Scriptură, nu? Cine sunt boii? Care sunt oile? Ce înţeles au astea? Şi îndată te duce cu mintea la tâlcuirea Sfântului Maxim: Boii raţionali - că-s mai mari boii decât oile - sunt Apostolii, episcopii şi preoţii, Biserica povăţuitoare, ierarhia. Ce sunt oile? Biserica ascultătoare, poporul de jos. De câte ori nu a numit Hristos poporul de jos oi? Oi cuvântătoare!
Ce este ieslea din care se hrănesc şi boii şi oile? Biserica lui Hristos. Că şi Biserica povăţuitoare şi cea ascultătoare se hrănesc cu Preacuratele Taine, cu învăţăturile Sfinţilor Părinţi, a Sfintelor Scripturi celor vechi şi noi şi cu toate dogmele, cu toate tâlcuirile Evangheliei. De unde toate astea? Din această iesle care este Biserica.
Dar ce zice Duhul Sfânt aici? Lipsit-au de la mâncare oile, când nu vor fi boii lângă iesle. Adică o să lipsească poporul lui Hristos din Biserică, când n-or să fie păstorii lângă Biserică. Că boii, în chip raţional, sunt păstorii Bisericii. Şi iată ce raţiuni adevărate şi înalte, ne vin în vremea rugăciunii! Dar vrăjmaşul nu se supără de asta, când vede că tu raţionezi. El se bucură. Bine că teologhiseşti, când te rogi!
Fraţilor, n-au ce căuta astea în vremea rugăciunii! Sfântul Ioan Gura de Aur spune: "Tu, când te rogi, nu teologhisi, că eşti batjocorit de demoni!" Când te rogi trebuie să ai mintea înfrântă şi smerită, durerea inimii pentru păcate şi smerenie. Taina asta este a lui Dumnezeu, Izvorul minţilor raţionale din cer şi de pe pământ.
Deci, nu este voie, în vremea rugăciunii, nici să teologhiseşti. Pentru că a sta de vorbă cu nişte raţiuni duhovniceşti în vremea rugăciunii, chiar de-ar fi din Sfânta Scriptură, nu ne rugăm, ci teologhisim. Adică înseamnă să cugetăm ceva la cuvintele Scripturii. Fiindcă această vamă a raţiunii este la poarta inimii, n-ai voie să vorbeşti în vremea rugăciunii nici un cuvânt din Scriptură. Ci, te coboară în inimă cu rugăciunea de-un singur gând. Adică gândind numai la numele Domnului nostru Iisus Hristos.
Deci cu această raţiune ne coborâm în inimă, zicând aşa: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul (sau păcătoasa)". Cu altă raţiune n-ai ce căuta. După cum v-am spus mai sus, la vama imaginaţiei, că nici o imaginaţie cât de sfântă ar fi, nu este în inimă ci afară de inimă şi trage mintea noastră din inimă afară. Aşa şi raţiunile acestea.
Că diavolul, numit teologul întunericului şi filosoful iadului, are scop să-i dea minţii noastre de teologhisit. Şi el îţi aduce la rugăciune toată Scriptura, dacă vrei - că el este teolog vechi - şi o ştie pe de rost. Numai să nu te rogi! El ştie că rugăciunea îl arde.
De aceea îţi aduce texte şi de la Apostol şi din Evanghelie, din predicile pe care le-ai auzit în biserică, din cazanie. Tu stai la rugăciune iar diavolul îţi aduce lucruri mari şi raţiuni duhovniceşti foarte înalte. Atunci, tu capeţi o trufie duhovnicească: "De aceea îmi vin mie acum cuvintele astea aşa de înalte, că eu mă rog lui Dumnezeu!" Şi el râde cu gura până la urechi! Tu nu te rogi atunci, teologhiseşti. Mântuitorul îţi spune să te rogi: Voi nu vorbiţi multe ca făţarnicii, cărora li se pare că întru multe vorbe îi aude Dumnezeu!
Hristos cere de la noi rugăciunea "monologhie", adică de-un singur cuvânt, de-un singur gând. Ai văzut canaaneanca? Mergea după Hristos şi striga cu câteva cuvinte: Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă! şi Fiul lui David, miluieşte-mă! Dar striga din inimă. Ea nu s-a rugat mult, s-a rugat cu un singur cuvânt, dar îl zicea din inimă, până a biruit bunătatea lui Dumnezeu să zică: O! femeie, mare este credinţa ta!
Aşa şi noi, în vremea rugăciunii, mai ales a rugăciunii inimii, când vrem să pogorâm mintea în inimă, aşa să ne rugăm, cu un singur gând. Că dacă părăseşti teologia asta în vremea rugăciunii, cu ajutorul lui Dumnezeu, îndată mintea intră în inimă.
Cămara minţii este inima. Când auzi în Evanghelie Tu, când te rogi, intră în cămara ta, să ştii că-i vorba de intrarea minţii în inimă. Pentru că acolo este Hristos de la Botez; acolo stă mireasa cu mirele şi se uneşte, adică sufletul nostru se uneşte cu Hristos în inimă.
Deci, îndată ce mintea a intrat în inimă, ai un semn firesc. Începe ca un cui de foc şi se încălzeşte inima de la centru. Apoi se încălzeşte toată, pe urmă pieptul, coloana vertebrală, tot corpul şi încep a curge sudori cu mare putere, iar ochii încep a vărsa lacrimi calde de pocăinţă cu mare foc. Asta-i rugăciune de foc.
Ce s-a întâmplat acolo? S-a întâlnit Mirele cu mireasa. Hristos cu sufletul nostru. Această unire duhovnicească îl face pe om un duh cu Dumnezeu. Este ceea ce spune Apostolul: Cela ce se lipeşte de desfrânată, un trup este cu ea... şi cel ce se lipeşte de Domnul, un duh este cu El. Această unire şi lipire de Dumnezeu în inimă, prin Iisus Hristos, aduce mare dulceată duhovnicească şi mare căldură.
Dar nu-i temelia lucrării, nici dulceaţa, nici căldura cea din inimă. Temelia lucrării este zdrobirea inimii, căinţa, durerea inimii pentru păcate şi lacrimile de pocăinţă care se varsă atunci. În starea aceasta sufletul nostru are atâta fericire, atâta uşurare, atâta căldură şi dulceaţă duhovnicească, încât, după ce se trezeşte din starea aceasta de unire cu Iisus Hristos în inimă, el nu poate spune trei cuvinte.
Ce minute fericite, ce dulceaţă, ce bucurie a avut în inima sa! Şi dacă în starea aceasta ar sta un lucrător al rugăciunii un ceas sau două - cu mintea pogorâtă în inimă, adică să se unească mintea cu inima - când s-ar trezi, o săptămână sau doua în inima lui nu mai poate intra nici un gând din lumea aceasta! Cerul inimii lui atât se curăţă, încât rămâne văzduhul inimii plin de lucrarea Duhului Sfânt. O inimă fericită care s-a adăpat cu lacrimi de pocăinţă şi cu mare dragoste din unirea cu Iisus Hristos. Dragoste duhovnicească care nu se poate descrie cu limba!
Deci, aceasta-i rugăciunea inimii, de care v-am spus mai sus, la care de abia se învredniceşte unul la zece mii! Aşa-i de înaltă. Iar de rugăciunea cea duhovnicească, de care v-am amintit în primul cuvânt, de abia unul din neam în neam.
Dar o să mă întrebaţi: "Dar noi, părinte, ce facem, majoritatea lumii, care nu ştim această tehnică şi această filosofie de rugăciune înaltă? Noi ne pierdem?" Nu! Dar fiindcă a venit cuvântul despre rugăciune, v-am arătat care este rugăciunea cea adevărată. Nu înseamnă că, dacă eu nu mă rog, nici să nu spun la altul. Nici eu nu m-am rugat aşa, de când sunt! Dar nu înseamnă să nu ştim. Că neştiinţa este orbirea sufletului.
Dar ştii ce face dracul mândriei şi al nesimţirii? Dacă noi avem o lacrimă la rugăciune, ştii ce zice? "Amu te-ai rugat straşnic!" Ehei! Şi cât îi de acolo până la rugăciunea cea curată! Cât îi de departe cerul de pământ! V-am spus, că rugăciunea în creşterea ei n-are limită. Pentru că se uneşte cu Dumnezeu. N-are margine.
Aceea înseamnă rugăciune, cum zicea unul din Pateric: "Am poruncit minţii mele să se ridice trei zile în ceruri! Să nu se pogoare de acolo trei zile". Aceia-i rugăciune! Sau cum s-a rugat un bătrân din pustia scetică. Acesta, venind un frate la dânsul, l-a întrebat:- Fiule, ce este pe la Alexandria? Ce face lumea?- Părinte, îi mare secetă; a răspuns fratele.- Da' de ce nu vă rugaţi? a zis bătrânul.- Ba ne rugăm, părinte! Au scos şi sfintele moaşte şi icoanele, au venit preoţi, au făcut Sfântul Maslu cu arhiereii pe câmp, cu procesiune mare. Se roagă şi tot nu plouă! Dar bătrânul a zis:- Arătat este că nu vă rugaţi! Bătrânul ştia adevărata rugăciune.- Ba ne rugăm, părinte! stăruia fratele.- Fiule, dacă-i aşa, hai să ne rugăm oleacă! - ca să-i arate care-i adevărata rugăciune. A ridicat bătrânul mâinile în sus şi s-au făcut degetele lui ca zece făclii de foc şi faţa lui ca soarele. Şi nu le-a lăsat în jos timp de un ceas. Şi în timpul ăsta, cum era senin şi secetă, au venit nori, s-au îngroşat norii, au început tunete şi fulgere şi a plouat aşa de tare, în jurul lor şi-n tot Egiptul, încât a strigat fratele: - Părinte, părinte, coboară mâinile în jos că mă îneacă apa! Şi atunci părintele, când a coborât mâinile, i s-a făcut faţa lui iarăşi ca mai înainte.
Ai auzit care-i adevărata rugăciune? Aşa, să ne rugăm şi noi! S-au rugat mii şi mii; şi preoţi şi arhierei şi popor şi n-o plouat. Şi s-a rugat unul, dar s-a rugat cum trebuie. Într-un ceas a coborât şi ploaia şi norii şi toate. Cu această rugăciune, Ilie a descuiat cerul, care era încuiat de trei ani şi şase luni. Asta-i rugăciune în extaz sau în uimire.
Şi aşa, când ne rugăm, să ştim că suntem departe de rugăciune, atâta vreme cât mintea noastră este la cele de jos şi-i necurată. Dar nu trebuie să deznădăjduim, pentru că Dumnezeu ştie neputinţa noastră. Şi de multe ori unul se roagă, săracul, amărât de vreun necaz şi nu are nici când zice în ceasul acela rugăciune din Ceaslov sau din Psaltire. Zice şi el ceva: "Doamne, miluieşte-mă! Doamne, iartă-mă!" Dar zice din toată inima.
Când mintea lui pătrunde în inimă, nici nu se mai poate ruga cu rugăciune lungă. Numai atâta zice: "Miluieşte-mă, Doamne!", sau "Mila mea!", sau "Îndurarea mea!", sau "Dumnezeul meu!" Deci, când s-a coborât mintea în inimă sau a intrat în cămara inimii, atâta zice: "Iisuse al meu! Iisuse al meu!". Pentru că inima atunci se închide şi se deschide repede. Inima înghite pe Iisus şi Iisus, inima!
Atunci nu mai este timp de vorbă, că el stă în faţa Mântuitorului şi se teme să zică cuvinte lungi, pentru că pierde atenţia. Că atenţia este puterea rugăciunii din faţa Mântuitorului. Şi atunci zice numai câte un cuvânt: "Iisuse al meu!". Dar în acel "Iisuse al meu!", atâtea lacrimi se varsă şi atâta dragoste dumnezeiască, încât omul se face tot ca focul în vremea rugăciunii.
De aceea, când ne rugăm să zicem cum putem. Sfântul Macarie ştia că nu ştim să ne rugăm, dar ne dă un sfat: "Omule, eu ştiu că tu nu ştii să te rogi! - el ştia ce înseamnă rugăciunea, că era mare stâlp al Ortodoxiei - dar îţi dau un sfat: Roagă-te cum poţi tu! Dar roagă-te adeseori!" Că din deasa rugăciune, omul începe a se învăţa rugăciunea adevărata.
Iar Sfântul Ioan Scărarul zice: "Dar ce? Vom părăsi rugaciunea cea de cantitate?" că rugăciunea de cantitate este cea pe care o facem multă, dar fără să fim cu mintea în inimă şi fără să fim cu privirea minţii la Dumnezeu. "N-o părăsim!" Că rugăciunea dintâi este pricina celei de a doua. Cantitatea naşte calitatea.
Este o vorbă ţărănească: "Exerciţiul face premianţi!" Roagă-te mereu! Apostolul spune: Rugaţi-vă neîncetat! Noi, rugându-ne aşa, neputincioşi şi răspândiţi, cum putem noi, Dumnezeu, văzând sufletul nostru că vrea să se roage cât de cât, îi dă câteva minute de rugăciune curată.
Şi atunci el începe să se roage cu lacrimi, cu foc mare. Însă rugăciunea aceea, chiar dacă durează câteva minute, acele câteva minute de rugăciune cu mintea în inimă sunt mai puternice decât dacă ai sta o lună de zile în rugăciune, citind la Psaltire sau din Ceaslov. Aşa de mare putere are. Şi atunci, creştinul, gustând din dulceaţa rugăciunii celei curate, zice: "Ehei! asta-i rugăciune!" Dar această gustare din rugăciunea curată, din rugăciunea harică, nu vine la cheremul nostru, când vrem noi. Vine când vrea Dumnezeu să miluiască sufletul nostru.
Auzi ce spune Sfântul Isaac Sirianul? Semn al milei lui Dumnezeu sunt lacrimile la rugăciune. Când vedem că ne cercetează Dumnezeu cu lacrimi multe la rugăciune este semn că mila lui Dumnezeu s-a atins de ochii tăi şi vrea, prin aceste lacrimi de pocăinţă şi de dragoste mare, să te cureţe pe tine, să te lumineze, să te spele de păcate şi să-ţi arate ţie care-i adevărata rugăciune.
Deci, noi suntem datori să ne rugăm cum ştim noi, cum putem, începând cu rugăciunile începătoare: "Împărate ceresc", "Sfinte Dumnezeule", "Preasfântă Treime", "Tatăl nostru", "Crezul" şi celelalte. Ne rugăm cum putem, dar să ne rugăm adeseori.
Că auzi ce spun Sfinţii Părinţi? Sfântul Teofan Zăvorâtul, este o mărturie preaîndreptăţită să vă spună: Cela ce se roagă des, însăşi rugăciunea i se face lui cel mai mare dascăl al rugăciunii. Însăşi rugăciunea îl poate învăţa să se suie de la treptele cele mai de jos ale rugăciunii, până la treptele cele mai înalte şi până la extaz şi până la rugăciunea duhovnicească". Deci rugăciunea îi învăţa pe sfinţi să se roage, pentru că ei totdeauna se rugau.
De aceea Apostolul spune: Neîncetat vă rugaţi! Adică, oricând. Eşti acasă, eşti pe drum, eşti în chilia ta, eşti la lucru, oriunde, tu înalţă mintea către Dumnezeu. Şi zi cum poţi, dar zi mereu! Orice rugăciune-i bună, dacă o zici cu frica lui Dumnezeu şi cu atenţie.
Să nu căutăm noi trepte de rugăciune înaltă, că aceasta-i mândrie! Noi ne rugăm cum putem, iar Dumnezeu, văzând că sufletul se chinuieşte să se înveţe a se ruga, când ştie darul Lui, îl învredniceşte de momente de rugăciune curată.
Şi atunci, acela caută însingurare, să fie numai cu Dumnezeu. Cum spune dumnezeiescul Ioan Scărarul: Cela ce pe dulceaţa rugăciunii o a aflat, pururea voieşte să fie singur. Şi Sfântul Isaac Sirianul zice: Cela ce pe dulceaţa rugăciunii o a aflat, va fugi de gloate ca un asin sălbatic! El vrea să rămână în dulceaţa aceea şi în vorbirea cu Dumnezeu oricând. Şi vorbăria şi treburile şi altele îl sustrag de la rugaciune, dar lui îi pare rău.
Este foarte greu să ajungă omul să se roage în aşa fel, ca să nu-l tragă înapoi zgomotul şi vederea multora şi auzirea despre atâtea lucruri. Rugăciunea desăvârşită puţini oameni o dobândesc.
Este o însingurare în sine, în inimă, şi o însingurare dinafară. Însingurarea dinafară: Eu mă duc în pădure şi stau într-un bordei, într-o colibă, undeva; într-o peştera, şi mă rog. Şi aceasta ajută mult rugăciunii. Dar dacă nu vei avea însingurarea în sine, nu-ţi ajută. Poţi să fii acolo şi să năluceşti cu mintea toate oraşele şi tot Bucureştiul şi toate târgurile. Degeaba ai fugit cu trupul în pustie, căci cu mintea n-ai fugit în pustie. Ori, călugăr ce înseamnă? Spune Sfântul Ioan Scărarul: Cel ce stă cu mintea sa afară de lume şi deapururea se roagă lui Dumnezeu. Acela este călugăr!
Dumnezeu nu cere să ieşim noi numai cu trupul din lume şi să fugim în pădure; ci cu mintea să ieşim din lume. Aş putea să stau în zgomotul lumii, cum făcea Sfântul Teodosie, începătorul vieţii de obşte, dar îl vedeau rugându-se ca un stâlp de foc în mijlocul lumii. El avea la trapeză câte trei mii de săraci pe zi şi el le slujea la masă. Şi-l vedeai în mijlocul lumii, că în cea mai mare pustie, că era desăvârşit. El nu mai auzea şi nu mai privea la cele din lumea asta, ci numai la cele de sus. Dar a celor desăvârşiţi este aceasta.
Iar noi, care avem nevoie să ne învăţăm rugăciunea, avem nevoie de o însingurare în noi mai întâi. Te închizi între patru pereţi ai casei tale şi te poţi însingura. Ai închis uşa şi intri în cămara inimii. De abia acolo te poţi ascunde să te rogi lui Dumnezeu în ascuns.
Sfântul Simeon Noul Teolog spune: Mintea nu se poate ascunde nicăieri între zidiri! Poţi să te duci tu şi-n pustie, poţi să te duci şi între stânci, poţi să te duci oriunde, nu o poţi ascunde între zidiri. Cel mai adânc loc unde poţi ascunde mintea de lume este cămara ei - inima! Numai în inimă o poţi ascunde, că acolo stă de vorbă cu Iisus, cu Mirele Cuvântul, pe care Îl ai de la Botez.
Acolo dacă o ascunzi, mintea trebuie să intre în inimă, mută, surdă şi oarbă. Să nu mai vorbească, să nu mai audă nimic şi să nu mai vadă nimic din lumea asta. Ci numai pe Iisus să-L vadă şi să se lipească şi cu El să se unească în Duhul Sfânt. Acolo în inimă, Mirele cu mireasa! Sufletele noastre sunt miresele lui Hristos cum spune Sfântul Apostol Pavel: V-am logodit pe voi mireasa unui Mire fără de moarte şi tare mi-e fricaăde voi să nu se poticnească inimile voastre, precum a Evei de satana. N-a spus mintea, ci inimile, că a ştiut că adevărata unire a sufletului nostru cu Hristos se face în inimă, nu în altă parte.
Iar dacă noi ne rugăm cum putem, să ne rugăm adesea, că harul este maică de obşte la fiecare. Ai văzut o mamă bună cu copilul cel mic al ei? Dacă vede că nu ştie să meargă pe picioruşe, îl lasă oleacă să meargă şi el îndată cade jos şi începe a plânge că el îi cu picioarele plăpânde şi nu poate merge. Şi îndată mama îl ridică: "Stai, hai să te învăţ". Şi-l ia de mână, îl mai duce oleacă, iar îl lasă. Ca să se înveţe a merge. Aşa face harul cu noi în vremea rugăciunii, când nu ştim să ne rugăm.
Când vine harul la tine, simţi o rugăciune curată; simţi o rugăciune a minţii, a inimii. Şi pe urmă, când te lasă Duhul Sfânt, din cauza mândriei şi a leneviei, iar cazi jos, iar mintea se duce la lume, la tulburare. Apoi iar te ridică, până ce te înveţi să mergi pe acest drum şi să te ţii pe picioarele tale. Şi aşa, văzând Dumnezeu că sufletul tău vrea să se roage, îl introduce încet-încet pe treptele rugăciunii. Şi când a învăţat el să se roage, nu-i mai trebuie să-l ducă nimeni de mână. El ştie că adevărata rugăciune o găseşte în inima sa, unindu-se cu Iisus Hristos.
Deci se cade să ne rugăm cum putem. Uneori cu gura, alteori cu mintea, alteori cu inima, alteori mai presus de rugăciunea inimii. Cine se va învrednici de celelalte trepte ale rugăciunii, cum v-am spus - de sine mişcătoare, văzătoare, rugăciunea în extaz, în uimire, până la rugăciunea cea duhovnicească - are mare dar de la Dumnezeu; dar nu ştiu dacă din neamul nostru de azi ajunge cineva. Numai Dumnezeu ştie pe unul ca acela. Poate se găseşte undeva în vreo peşteră ascunsă, prin munţi pe undeva sau cine ştie, că numai Domnul ştie. Acela-i stâlp de foc! Acela, când se roagă, se face ca bătrânul din Pateric, stâlp de foc!
Dar noi să ne rugăm cum putem, că am văzut că Mântuitorul n-a trecut cu vederea rugăciunea canaanencei. Ea, săraca, nici nu era evreică. Era feniciancă, din părţile Tirului şi ale Sidonului. Ori fenicienii erau păgâni. Dar a auzit şi ea de Mântuitorul că face minuni şi a venit. Văzând atâta lume în jurul Lui, a început să strige: Miluieşte-mă pe mine, Fiul lui David; fiica mea rău se îndrăceşte!
Ca femeie păgână, a învăţat şi ea de la evrei cum să strige. Ea nici nu ştia cum Îl cheamă. "Strigă aşa, femeie!" Dar ea, săraca, striga ca mamă năcăjită. Pe fata ei o chinuiau diavolii de atâţia ani, că era îndrăcită. Şi a luat asupra sa faţa fiicei sale, că auzi ce striga: Miluieşte-mă, Doamne, pe mine, că fiica mea rău se îndrăceşte! Nu striga: "Miluieşte, Doamne, pe fiica mea!" Adică, dacă ai să faci milă cu fiica mea, pe mine mă miluieşti.
Deci s-a băgat în fiinţa fiicei sale şi cu toata inima se ruga pentru fiica sa. Iar Mântuitorul, ca să arate la toţi statornicia credinţei ei, se făcea că nu o aude. Ai văzut ce-a spus întâi: Nu sunt trimis, fără numai la oile cele pierdute ale casei lui Israel. Adică "Tu eşti feniciancă, eşti păgână; nu pentru tine am venit în lume!" Ea atunci mai tare striga. Şi la Apostoli le era mila: Doamne, slobozeşte-o pe ea, că strigă în urma noastră! O vedeau că strigă cu lacrimi din adâncul inimii. Iar Mântuitorul o mai înfruntă o dată: Nu este bine să iei pâinea fiilor şi s-o dai câinilor.
Câine a făcut-o! Înţelegi? Dar ea nu s-a supărat că o face câine. Ea, în fierbinţeala rugăciunii ei, a trecut peste toate. De aceea a zis: "Doamne, câine sunt eu - adică nu sunt din neamul lui Israil, eu sunt păgână - dar şi câinii, Doamne, mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa domnilor lor".
Adică, "chiar dacă sunt câine, dar măcar dă-mi şi mie o fărâmitură, că eu nu întind mâna la masă cu stăpânii". Şi atunci a spus Mântuitorul către dânsa: O! femeie, mare este credinţa ta! Fie ţie precum voieşti! Şi s-a tămăduit fiica ei din acel ceas. Aţi văzut rugăciune? Ai văzut credinţă? Nu cu multe cuvinte, dar din inimă!
Dar tâlharul pe Cruce? Ai văzut ce spune Sfântul Efrem în Cuvânt la tâlhar din Vinerea Mare? Mai întâi el şi celălalt tâlhar huleau pe Iisus pe Cruce, şi-I ziceau: Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-te de pe Cruce şi ne izbăveşte şi pe noi. Pe urmă au văzut că, Mântuitorul, când Îi băteau cuie în mâini şi-n picioare şi-L batjocoreau, se ruga pentru dânşii fără răutate: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!
Atunci tâlharul din dreapta s-a străpuns de blândeţea Lui şi zicea: "Ia uită-te! Noi cât îi blestemăm şi-i înjurăm pe aceştia care ne-au răstignit aici, iar El zice: Părinte, iartă-i pe ei, că nu ştiu ce fac!"
Atunci a crezut în inima lui că Acel Care este răstignit lângă dânşii, nu este un prooroc, ci este Dumnezeu.
Tâlharul care a început să creadă că Mântuitorul este Dumnezeu, văzând că rabdă cu atâta blândeţe, a început să se uite la El în sus, căci Crucea Mântuitorului era mai înaltă decât a lor, şi se gândea: "Ce rău a făcut Omul acesta? Morţi a înviat, bolnavi a vindecat, oameni a săturat, a învăţat cu cuvântul blândeţii, n-a fost păcătos, nu s-a atins de El nimic... Cu adevărat acesta-i Dumnezeu!"
Aceasta zice şi Apostolul: Cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire. Că nu-i de ajuns să crezi în inima ta în Dumnezeu, ci să-L mărturiseşti şi cu gura, că avem două părţi. Cu sufletul cred că este Dumnezeu, dar trebuie să-L mărturisesc şi cu buzele. De aceea a zis Mântuitorul: Cine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu. Cu toată fiinţa ta trebuie să-L mărturiseşti; şi prin cuvânt şi cu inima, prin credinţă.
Atunci tâlharul, care credea în inima lui că Mântuitorul este Dumnezeu, ce-a gândit el? "Oare o să mă ierte Dumnezeu şi pe mine, că eu mai înainte am hulit, ca şi cel din stânga?" Se gândea el: "Acest Iisus, Care se roagă pentru cei ce-L răstignesc, dacă pe cei care L-au răstignit nu ţine mânie, cu cât mai mult o să mă ierte şi pe mine, măcar că eu am făcut atâtea desfrâuri şi ucideri şi jafuri şi înjurături şi beţii!"
Şi-aducea aminte de viaţa lui de tâlhar, şi-şi zicea: "Oare ce pocăinţă să mai fac eu acum? Dacă aş avea picioarele libere, aş face metanii, dar ele sunt legate. Dacă aş avea mâinile libere, aş da două palme la cel din stânga care huleşte şi aş zice: De ce huleşti pe acest blând Iisus! Dar şi mâinile sunt răstignite". Se gândea el, "ce pocăinţă să mai fac eu acum pe cruce?" Duhul Sfânt i-a dat în gând: "Ştii ce mai am eu slobod? Am limba! Limba nu-i răstignită. Şi eu am să strig din toată inima cu limba mea: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta!
Vezi? Întâi cu limba L-a apărat de tâlharul din stânga, care-L ocăra pe Mântuitorul, zicându-i: Nu te temi tu de Dumnezeu, că noi suntem în aceeaşi osândă, că am făcut atâtea păcate? Dar Acest Iisus ce-a făcut? Întâi cu limba îl ocăra pe celălalt. "Eu cred că acesta-I Iisus! Nu mă mai iau după tine!". După ce l-a ocărât pe tâlharul din stânga cu limba, a făcut pocăinţă; roade de pocăinţă că numai limba şi căinţa inimii îi mai rămăsese. "Am să strig cu această limbă, pe acest Iisus care nu ţine minte răul, să mă ierte". Şi a strigat din adâncul inimii: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta! Şi aude pe Mântuitorul de sus de pe Cruce: Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai!
Sfântul Efrem face artă mare în cuvânt: "Văzut-ai rugăciune tâlhărească? Văzut-ai tâlhar înţelept? A ştiut să fure mult în viaţa lui! Dar, având credinţa în inimă, a ştiut să fure cu limba raiul". Adică: "Tâlharule! Ai furat, ai spart, ai făcut ucideri, răutăţi; dar acum cu credinţa ta din inimă ai ştiut să furi cu limba raiul". Şi zice la urmă acest cuvânt, aşa:"O! tâlharule, şi al raiului tâlharule! Ai furat toate, dar ai furat şi raiul cu limba. O! tâlharule şi al raiului tâlharule! O! floare timpurie a lui Hristos, Căruia I se cuvine slavă!"
Adică cea mai întâi floare răsărită din Crucea lui Hristos a fost sufletul tâlharului.
De aceea el a mers întâi în rai cu Mântuitorul, că L-a mărturisit pe Cruce înainte de a-L mărturisi pe Dumnezeu Longhin Sutaşul, când L-a străpuns în coastă şi alţi mulţi pe urmă. Cel dintâi, tâlharul L-a mărturisit pe Dumnezeu şi L-a rugat să-l ducă în rai.
Iată ce înseamnă rugăciune în vreme de nevoie! Când suntem năcăjiţi, să strigăm din toată inima, că Dumnezeu caută la inima noastră.
(Din îndrumările Părintelui Ilie Cleopa)

2008-06-07T12:27:00.000-07:00

DESPRE VISE SI VEDENII FALSE
Daca vei crede intr-o vedenie falsa, apoi diavolul in vis te va invata ” proorocii “. Diavolii spun lucruri care o sa se intample peste o luna, peste doua, sau peste trei luni. Sunt draci care ghicesc viitorul Si tu spui : ” Mai, sunt adevarate !” Pai, ce-am visat eu saptamana trecuta, s-a adeverit acum !” Acestia sunt draci vrajitoresti, care stiu viitorul.Dar, ai sa-mi spui : ” Parinte, dar in Scriptura spune ca a visat Iosif, a visat Daniil, a visat cutare … “. Da. Sunt si vise de la Dumnezeu. Dar acestea sunt foarte rare in viata omului si nu le poate intelege omul, daca nu vine langa el unul care are darul deslusirii duhurilor. Duhul este unul, cum spune la Corinteni 1,12, marele Apostol Pavel, insa darurile sunt impartite.Ati auzit ca este : ” Duhul intelepciunii, duhul cunostintei, duhul temerii de Dumnezeu, duhul intelegerii … “. Auzi ce spune darul deslusirii duhurilor. Si Sfantul Ioan Evanghelistul spune : Fiule, ispititi duhurile, ca nu toate sunt de la Dumnezeu.Daca marele prooroc daniil, barbatul doririlor, nu intelegea vedeniile, ausi ce spune Scriptura : A dat ordin Dumnezeu Arhanghelului Gavriil, zicand : Gavriile, fa in somnul lui Daniil sa inteleaga vedenia. Le vedea si nu le intelegea. Deci, de aici sa tinem minte, ca nu tot ce vede o vedenie sau un vis il intelege, pana nu are darul deslusirii.Sunt si vise de la draci numiti arhiconi. Acestia stiu pe de rost toata Sfanta Scriptura. Iti spun proorocii pe care le gasesti in Biblie. Pe urma sunt draci care se cheama vrajitori. Acestia ajuta la vrajitori, la fermecatori, la descantatori si amagesc pe om, sa i se para ca s-a facut sanatos de acolo. De aceea Sfantul Ioan Scararul zice : Cela ce tuturor vedeniilor si tuturor viselor nu crede, filosof duhovnicesc este.Sa nu credeti in vise ! Sa nu credeti in vedenii ! Daca crezi in vise si ai venit la mine sa te spovaduiesc, eu te opresc direct trei ani de la Sfanta Impartasanie. Cine ti-a spus sa crezi in vise ? Nu auzi ce spune Sfanta Scriptura ? Ia cauta in Cartea Intelepciunii lui Isus fiul lui Sirah, la capitolul 34 : Precum este cel ce alearga dupa vant si vrea sa prinda umbra sa, asa este omul care crede in vise. Ca pe multi visele i-au inselat si au cazut cei care au nadajduit in vise.Eu am o carte scrisa despre vise si vedenii. Sa vedeti acolo cum te inseala diavolul prin vise.Sufletul nostru are trei parti :- partea rationala, este deasupra sanului stang pana la furca pieptului;- partea manioasa, este in mijlocul inimii, si- partea poftitoare, care este din mijlocul inimii pana la buric.Toate aceste trei parti ale sufletului nostru au virtutile lor, patimile si visele lor. Trebuie sa le cunosti care sunt din partea rationala, care din partea manioasa sau din partae poftitoare.Apoi sunt vise de la natura, de la tunete, de la fulgere, de la huietul apelor, de la vanturi. Voi daca nu stiti, te poate insela in tot chipul. Usor te insala. De aceea este oprit sa nu creada nimeni in vise, ca pe cei slabi - cum zice Scriptura - pe multi visele i-a dus la pierzare. Sunt vedenii si de la diavoli.Si diavolul este putere nalucitoare. El se face in chipul lui Hristos, de straluceste ca soarele; in chipul Maicii Domnului, in chip de ingeri, in chip de sfinti, in tot chipul. Numai te-a prapadit, daca ai crezut. N-ati auzit ce spune Apostolul Pavel ? Nu-i de mirare ca si satana se face in chip de inger de lumina; si slujitorii nedreptatii se fac in chip de slujitori ai dreptatii. Deci, baga de seama ! Nu primi nici un fel de aratare, nici un fel de vedenie.Sfintii Parinti ai Patericului, marii sihastri care traiau numai cu radacini in pustie, aveau adesea lupta cu diavolii.La unul a venit diavolul in chipul lui Hristos si el isi cauta de lucru, ca lucra la cosnite. Acela stralucea ca soarele iar batranul inchidea ochii. Si-a strigat :- Batranule, da uita-te la mine !- Dar cine esti tu ?- Dar nu vezi ca eu sunt ” Hristos ” ?Si acela inchidea ochii mai tare ;- Eu sunt pacatos, a zis el, si nu sunt vrednic sa vad pe Hristos.- Ei, batranule blestemat, m-ai cunoscut ! Si a si fugit, ca a vazut ca l-a cunoscut.
Alt batran sihastru mergea prin padure. Iata un ” arhanghel ” stralucea ca soarele si avea o stalpare de finic si un crin in mana, cum a venit la ” Buna Vestire “. El mergea ca sa-l ajunga pe batran pe alaturea, dar batranul tot se uita in alta parte :- Batranule, uita-te la mine !Dar batranul s-a intors cu spatele si a zis :- Dar cine esti tu ?Eu sunt ” arhanghelul Gavriil !” Pentru viata ta cea sfanta, pentru nevointa ta, pentru rugaciunile tale si pentru toata osteneala ta, am venit sa-ti aduc o veste buna din cer, de la Maica Domnului.- Ia seama ca ai fost trimis la altul ! Ai gresit adresa. Eu sunt un om pacatos si nu sunt vrednic sa vad pe arhanghelul Gavriil !-Ticalosule batran ! Nu va putem insela, ca nu va inchinati noua.- Sa se inchine voua cel care va slujeste voua, ca eu ma inchin lui Hristos si n-am nevoie de voi !
Asa fugeau sfintii de vedenii. Dar ai sa ma intrebi : ” Parinte, poate a vrut Dumnezeu in viata mea sa-mi arate o vedenie ceva, un vis, n-ar fi pacat ca eu nu am crezut ? Poate sa fie ceva adevarat. Oare nu-i pacat ca eu refuz un semn de la Dumnezeu ? “Nu-i pacat. Doamne fereste ! Dumnezeu, care fericeste pe cei smeriti, niciodata nu se supara cand si fac lucruri din smerenie, ca nu se socotesc vrednici de a vedea ingeri. Ai vazut Sfantul Isaac Sirul ce spune ? Mai de folos iti este, omule, sa-ti vezi pacatele tale, de mii de ori, decat sa vezi ingeri. Si mai departe : mai de folos iti este sa plangi un ceas penrtu pacatele tale, decat sa vezi ingeri si sa invii morti cu rugaciunea, sau sa faci minuni ! Sa avem smerenia aceea de care zicea marele Prooroc David : Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea. Sa ne vedem pacatele si sa le plangem ! Asta-i pozitia care nu te duce la cadere niciodata. Iar cei ce-au vazut ingeri, i-au inselat diavolii, i-au dus in pierzare.Sfantul Ioan Scararul spune asa in cuvantul trei din ” Scara ” : Dracii slavei desarte, pe cei slabi de minte, i-a facut prooroci - ca el o sa se laude ca este prooroc, ca a vazut vedenii -, iar cela ce tutror visurilor si vedeniilor nu crede, filosof duhovnicesc este.Dar poate ai sa spui : ” Parinte, dar daca este o veste ceva, si poate Dumnezeu vrea sa ma incredinteze ?” …
Si acum o sa va arat ce zice Sfantul Diadoh al Foticeei, cat de mult iubeste Dumnezeu pe cel care nu crede in vedenii si vise, si act de mult il lauda. Asa spune intr-o istorioara :Un boier mare avea palate, mosii si averi multe, si avea o sluga foarte credincioasa, Ioan, la care ii incredinta cheia de la casa, toate, toate. Odata boierul acesta a plecat de acasa cu sotia si copiii, si i-a dat cheile de la palat, cheile de la poarta si i-a spus asa :- Baiete, ramai stapan pe toata averea mea. Baga de seama ! Chiar eu daca am sa vin, si daca vin noaptea, sa nu ma recunosti ! Eu daca vin, numai ziua am sa vin; daca nu, nu da drumul la poarta ! Cheile sunt la tine. Nu recunosti pe nimeni pana nu vin eu. Ca nu cumva sa recunosti pe altcineva noaptea si sa vie sa-mi prade casa.Acela pune mana pe chei si zice :- Da, stapane, asa fac !Ce s-a intamplat ? Tocmai el a fost vinovat, ca in loc sa vie ziua a ajuns noaptea acasa. Bate in poarta. Vine sluga.- Mai, Ioane, da drumul !- Fugi de-acolo, tiranule, vrajmasule !- Eu sunt, mai, stapanul.- Nu te cunosc ! Eu am porunca, de la domnul meu. Tu ai luat glasul stapanului meu, te-ai facut lup si vii ca pastor. Nu te cunosc !- Eu sunt, mai baiete ! Da nu cunosti caruta, caii si pe mine nu ma cunosti ?- Niciodata, noaptea nu te cunosc ! Vino maine ! N-ai spus ca vii ziua ? Sa te vad eu la ochi daca esti tu. Cati nu pot vorbi ca stapanul meu ?Si n-a dat drumul boierului. Si a stat boierul toata noaptea la poarta, pana s-a ridicat soarele.- Dumneata esti ?- Da.- Poftim ! Asa am primit porunca, noaptea sa nu primesc pe nimeni.Na ! Si nu numai ca nu s-a suparat boierul :- Bravo, mai, Ia asta este sluga credincioasa. Am venit eu cu sotia si copiii si n-a dat drumul. ” Nu te cunosc noaptea !”.
Asa este cel care nu crede in vedenii si vise. Ferice de el. Ce spune Apostolul ? Noapte este veacul de acum. In veacul de acum sa nu dorim sa vedem ingeri ! Auzi ce spune un sfant parinte ? Daca vrei sa ajungi la nebunie si la iesirea din minti, primeste aratarile ceresti in veacul de acum !Deci, nu numai ca nu se supara Dumnezeu, cand nu credem noi in vise si vedenii care se arata noua ca lumina sau foc sau stele sau ingeri sau sfinti sau prooroci sau hristosi sau in chipul Maicii Domnului, ci, foarte mult ne iubeste. Aici sa stii ca veacul de acum este ca o noapte, ca dracii se pot face in ingeri de lumina. Cel ce nu crede in vise si vedenii este un adevarat credincios. Deci, sa nu crezi vreodata ca se supara Dumnezeu cand tu nu vei crede in acestea ! Ca daca ar fi adevarate, Dumnezeu ti le lamureste tie acestea, nu prin tine, ci prin altii care au darul deslusirii duhurilor. Iar cand sunt multe marturii ca un vis sau o vedenie a fost de la Dumnezeu, intreaba pe altii mai intelepti decat tine.Vine o batrana si-mi spune : ” Parinte, am visat asta, am visat asta; o sa fie rau !”. ” Cine ti-a spus, mama ?” ” Am visat eu asta noapte “. ” Te-a amagit diavolul. Ti-a spus ce-a vrut el si tu vii tulburata la mine prin vise “. Voi n-ati auzit ce spune Apostolul Pavel ? Prin credinta umblam, nu prin vedere. N-ati auzit ce spune Hristos in fericirea a zecea, dupa inviere ? Ferice de cel ce n-a vazut si a crezut. Deci n-am nevoie sa vad, ca sa cred. Ca daca eu cred dupa ce vad, nu mai am credinta.Ce este credinta ? Auzi ce spune Apostolul : Credinta este dovedirea lucrurilor celor nevazute si adeverirea lucrurilor celor nadajduite. Auzi care-i credinta ? Sa dovedesti prin credinta cele ce nu ai vazut si sa adeveresti prin credinta ceea ce nadajduiesti. Asta este credinta cea adevarata. Ca daca am vazut, nu mai este credinta. Iar daca n-am vazut si am crezut, atunci ma fericeste Hristos ca cei pe care i-a fericit in Evangelie.
Frate, sa nu doresti sa vezi ingeri ! Ca asqa te poate insela satana cat vrea. Iata ce trebuie sa vedem noi. Pacatele noastre ! Sa ne marturisim, sa ne caim, sa ne pocaim pentru ele. Ca nimic necurat nu poate intra in Imparatia Cerurilor.Auzi ce spune Sfantul Efrem Sirul in rugaciunea soborniceasca, care se spune in Postul mare : ” Asa, Doamne, Imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad pacatele mele si sa nu osandesc pe fratele meu - sa nu judec pe altul -, ca binecuvantat esti in veci. Amin “.Iar Sfantul Isaac Sirul zice : Mai inainte intra intru imparatia lui Dumnezeu, cel ce-si vede pacatele sale, decat cel ce vede ingeri. Asta sa vedem. Sa nu ne socotim noi vrednici ca vorbim cu sfintii si cu Maica Domnului ! Totul este mandrie !Sa ne vedem pacatele noastre si sa le plangem ! Asta-i cea mai inalta filosofie sub cer. Nu credeti in vise sau vedenii ! Ca or sa iasa vedenisti de tot felul, de ar sa umple lumea, ca toti sunt inaintemergatorii lui Antihrist.
O ISTORIOARA CU O VEDENIE FALSA
La un calugar seara, cand voia sa se culce, intra un inger la el in chilie, atat de stralucitor incat ii lua ochii. Si cand intra el, venea si cu mireasma buna, ca sa zica ca este de la Duhul Sfant. Nu-l indemna la rau, ci atat ii spunea : ” Scoala-te, robul lui Dumnezeu, la rugaciunea si pravila ta !” Iar el spunea : ” Eu mi-am facut rugaciunea “. Dar ingerul spunea : ” Nu. Mai roaga-te “. ” Eu mi-am facut pravila “. Iar el spunea : ” Nu stii ce spune Apostolul Pavel : Neincetat va rugati ? ” Si cand voia sa se culce, iar il scula. Omul, daca nu doarme, se tulbura. Nu-l lasa ingerul sa se odihneasca. Si l-a sculat asa timp de vreo trei luni. Iar calugarul zicea : ” Cum sa nu ma rog, daca vine ingerul Domnului, ca asa zice Sfantul Apostol Pavel !”Tulburandu-se el asa, a slabit si s-a imbolnavit. Si se intalneste cu un sihastru batarn, ca in pustia Egiptului erau mii de pustnici, ucenici ai Sfantului Antonie cel Mare. Batranul il vede asa slab si tulburat si-i zice :- Ce ai frate ? Cum o mai duci ?- Parinte, bine o duc.Era un cuvant de mandrie. Insa omul trebuie sa zica cu smerenie ca nu face nimic bun.- Cum bine ? zice parintele.- Parinte, cu ajutorul lui Dumnezeu, de trei luni ma scoala ingerul la rugaciune !- Si cum te scoala ?- Cand ma culc, el vine langa mine, ma scoala la rugaciune si se roaga si el cu mine !- Ia aminte, frate, ca acela nu este ingerul Domnului. Acela este satana, care te pandeste pe tine !- Dar cum, parinte ? Eu vad ca de cand ma scol sunt bolnav si tulburat si niciodata n-am umilinta ca ma impietresc la inima …- Uite asa sa faci. Cand va veni sa te scoale la rugaciune, sa zici : ” Eu nu vreau sa ma scol acum, ci cand va veni vremea, la miezul noptii. Atunci o sa ma scol. Nu ma scula tu pe mine “.Daca iti va spune ca este ingerul Domnului, sa-i spui : ” Eu sunt un om pacatos si nu-s vrednic sa ma scoale pe mine ingerii !” Diavolul, cand aude de smerenie, fuge. El nu vrea sa spui ca esti om pacatos niciodata, ca el a cazut din mandrie. deci, asa sa-i spui : ” Eu sunt un om pacatos, nevrednic sa ma scoale ingerii. Cand voi vrea ma voi scula,; cand nu, voi dormi. Tu sa nu mai vii la mine !”Si s-a dus calugarul seara acasa si cum a ajuns, s-a culcat. Si a venit ingerul acela si i-a zis :- Scoala-te, robul lui Dumnezeu, la rugaciunea si pravila ta !- Nu ma scol !- Pai de ce ?- cand voi vrea eu o sa ma scol, nu cand vei vrea tu !- Blestematule calugar, te-ai dus la batranul acela, care este un calugar mincinos si fatarnic. El te-a invatat sa nu mai asculti de mine ! Dar calugarul acela este iubitor de argint. Ca a venit la el un om sarac si i-a cerut un ban, iar el a zis ca n-are. Si totusi are trei arginti pe un geam. Are trei bani si-i tine intr-o carte pe geam. Si a zis catre sarac ca n-are bani.Apoi s-a facut nevazut. Dar calugarul a zis :- Blestematule diavole, eu vad acum ca esti tatal minciunii !Apoi batranul s-a intalnit cu calugarul. El era inaintevazator. Si i-a zis calugarului : ” Nu-i asa ca ti-a zis ca am trei bani pe geam ? Am, dar a venit un betivan, care face numai rau; l-am vazut beat si stiam ca o sa vina o femeie saraca a doua zi si am tinut banii sa-i dau la acea necajita, nu la betivan. Dar tu ia aminte, frate, ca eu stiu ce ti-a spus despre mine, ca sunt iubitor de argint, fatarnic si mincinos. Deci sa nu-l mai asculti ca te duce la pieire, macar ca te scoala la rugaciune “.Din ziua aceea n-a mai venit ingerul iadului, ca a vazut ca s-a suparat calugarul pe dansul.
Sa stiti ca diavolul se arata in chip de inger, sau in alt chip, sau in chipul lui Hristos, sau in chip de arhanghel, de sfinti, de ierarhi, de cuviosi. El intai te invata bine, pana i te inchini lui. Iar dupa ce te inchini lui, te duce la pierzare. Nu venea diavolul la un calugar timp ed 30 de ani si-i spunea taine mari ? Adica : ” Parinte, eu sunt ingerul Domnului. Ia seama ca peste 7 -8 zile or sa-l prade pe calugarul cutare. O sa-i ia lucrurile lui si o sa le ascunda in cutare pestera. Tine minte, sa le iei de acolo si sa le aduci calugarului inapoi “. Apoi i-a indemnat diavolul pe aceia sa fure, si le-a aratat ca este inger.Se duce ” ingerul ” acela in chip de calugar si zice : ” Vai de mine, m-au pradat hotii, mi-au luat tot !” iar calugarul cel amagit i-a zis : ” Hai ca-ti spun eu unde sunt lucrurile tale. A fost ingerul Domnului si mi-a spus unde sunt. Sunt in cutare pestera “. Le-a gasit acolo. Si a zis : ” Mai, chiar ca a fost ingerul Domnului, din moment ce a stiut unde au fost puse lucrurile mele “.Aude un batran de acestea si le spune ca aceia sunt diavoli, si cel care i-a pus sa fure, si cel care se arata in chip de inger, ca sa creada in minciunile lui si sa-i duca la pierzare pe toti. Atunci a intrebat : ” De unde stii, parinte, ca ei spun adevarul ? Acestia sunt draci pitonicesti care spun viitorul, cunosc viitorul si spun ce-o sa fie peste o saptamana, peste o luna, ca sa crezi lor si apoi sa te prapadesti.”
- Parinte, sunt ortodocsi care alearga la vrajitori si la cei ce deschid pravila. Se poate asa ceva ?- Acei care deschid pravila, calugari sau preoti de mir sau maici, cine deschide pravila a cazut din dreapta credinta. Aceia se cheama ghitii, adica vrajitori cu lucruri sfinte. Cine se duce la cei care deschid pravila, 10 ani nu se pot impartasi. Iar cel ce deschide pravila, daca-i preot sau calugar, este anatema si este despartit de Biserica, pentru ca face vraji cu lucruri sfinte.Ai vazut ca vine cate o baba ca sa te insele si sa te duca in iad : ” Hai sa-ti descante baba !” Cu ghiocul, cu carti, sa-ti faca de ” ursita “; ca ai sa te mariti, ca are sa te ia cutare, cutare. N-ai patit de acestea ?Si numai vezi ca baba face cruce la descantece; si o auzi ca zice ” Tatal nostru ” si apoi descanta. Iar la urma zice : ” Descantecul de la mine, leacul de la Maica Domnului !” Auzi ce zice sluga diavolului ? Auzi satana cum amesteca otrava cu mierea, ca sa te duca in fundul iadului ? Dar ce legatura are Maica Domnului cu descantecul babei ? Biserica condamna pe descantatori : ” Cei ce cauta in bobi, cei ce cauta in cafea, cei ce cauta in carti, cei ce sting carbuni, cei ce cauta in palme, ” chiromantia “, sunt opriti 7 ani de la Sfanta Impartasanie “.Cei care sunt vrajitori, care fac de ursita, care umbla sa ia mana de la animale, aceia sunt opriti 12 ani, iar fermecatorii 25 de ani. Nu avem noi toate ? Sunt 13 feluri de vrajitorii si toate sunt date anatema de Biserica.Voi cand veti auzi ca unul deschide cartea, sa fugiti ca de satana de el, ca acela-i ghitiu, vrajitor cu lucruri sfinte. Si baba care face cruce la descantece este tot ghitie, tot diavolul o tine, ca sa te insele pe tine. ” Mai, dar n-a fi pacat ! N-a fi pacat, ca baba a zis ” Tatal nostru ” si a facut cruce !”Auzi cum amesteca diavolul otrava cu mierea si lumina cu intunericul, ca sa te duca in iad ? Ce legatura are Crucea sau Maica Domnului cu vrajitorii ? Sa nu va duceti la cei ce deschid cartile, ca va duceti in fundul iadului ! Descantatorii, vrajitorii si fermecatorii, toti sunt anatema, despartiti de Trupul lui Hristos, care este Biserica !de asemenea sunt anatema cei care fac descantece cu tunete, cei care vrajesc cu stelele, alungatorii de nori,vrajitorii de mate, cei care vrajesc cu pasarile. Noi avem toate in randuielile Sfantului Ioan Gura de Aur.Toti sunt fermecatori, care iau mana de la vaci cu puterea draceasca. La acesteia slujesc anumiti diavoli, numiti pitonicesti, care ghicesc viitorul, si diavoli arhiconi, care stiu Scripturile. Iar cei ce deschid cartile se cheama ” ghitii “, vrajitori cu lucruri sfinte, pe limba greceasca. Grecii au esenta ortodoxiei. de la greci au luat credinta ortodoxa atatea tari si rusii, la anul 988. Au facut mileniul in anul 1988 de la increstinare.De aceea va spun sa nu primiti in casa voastra vrajitori, tiganci cu ghiocul, cu cartile de joc; sa nu-ti vina sa-ti ghiceasca si sa te insele. Ia un ciomag si zi : ” Fugi, diavole ! Pleaca din jurul casei mele !”Sa nu va inselati, ca nici o legatura nu are lumina cu intunericul.Ai vazut pe marele Apostol Pavel, cand a intrat in orasul Filipi. Conducatorul orasului Filipi avea o vrajitoare ” ghitie “. Stiti voi ce inseamna ghitii ? Sunt diavoli pitonicesti si spun ce are sa fie maine, poimaine; ei ghicesc viitorul.Era o fata fecioara in Filipi si a intrat un diavol in inima ei. Cand a intrat diavolul piton in inima ei, care ghiceste viitorul, ea facea mare venit stapanilor ei.Iar cand a intrat Apostolul Pavel cu Sila in orasul Filipi, satana a cunoscut ca sunt apostoli si a inceput sa strige prin fata asta : ” Acesti oameni sunt de la Dumnezeu si ne vestesc noua calea mantuirii !” Auzi cum a spus adevarul ?Si cum facea aceasta fiica stapanita de diavoli ? Avea un scaun cu trei picioare si statea pe el; pe dedesupt intra diavolul si ea statea pana se umplea de duh pitonicesc si spunea cele viitoare - adica ce o sa fie peste un an, peste o luna -, si castiga pe stapani, ca era slujnica la stapani, si facea mare castig domnilor ei.Dar Pavel Apostolul a spus : In numele lui Iisus Hristos, iti spun : Taci si iesi dintr-insa ! Nu-i nevoie sa ne vesteasca pe noi diavolul.Ea a cazut pe spate si a ramas ca moarta. Si a iesit dracul acela din fiica si a ramas bolnava si a vindecat-o Pavel. S-au dus repede slugile la mai marele orasului din Filipi : ” Uite, au venit doi din aceia de-ai lui Hristos, cel rastignit si gata fata dumneavoastra a murit si nu mai poate spune vrajile si ghiciturile ei !” Dar ea nu murise si numai ce a iesit dracul piton din ea.Atunci s-au maniat stapanii si au prins pe Pavel si pe Sila si i-au bagat legati cu lanturi in temnita, cu picioarele in butuci si i-au batut. Pabel si Sila la miezul noptii s-au sculat la rugaciune, cum puteau asa legati si se inchinau. Cand se inchinau ei, s-a cutremurat temnita, s-au deschis toate usile si au cazut toate lanturile de pe ei; iar cei care pazeau temnita au scos sabia sa se junghie. Si Pavel a spus : Nimeni sa nu plece ! Nu va faceti seama ! Toti suntem aici; si au cazut lanturiel de pe toti de tinutii. Voi nu cititi Faptele Apostolilor ?Atunci mai-marele temnicierilor din orasul Filipi, a venit si a spus : ” Domnule, acei doi care i-ati bagat in temnita, care au scos diavolul din fiica dumneavoastra, s-au rugat si s-a cutremurat temnita si s-au dezlegat toti care erau inchisi in temnita. Noi era sa ne omoram, crezand ca au scapat. Iata, am vazut si pe ingerul Domnului, care a venit la cei doi Apostoli, la miezul noptii, si s-a cutremurat temnita din temelii “.Si a venit mai-marele temnitei. Cand a vazut pe toti dezlegati, a intrebat :- Oameni buni, cine sunteti ?- Noi suntem apostolii lui Hristos ! Noi am scos diavolul din vrajitoarea aceea, care ghicea la oameni, ca insela toatea lumea, pentru ca avea duh pitonicesc intr-insa.Apoi temnicerul a spus catre Pavel : Ia si ma boteaza si pe mine ca si eu cred in Dumnezeul vostru ! Atunci a crezut in Hristos mai-marele temnnitei cu sotia lui si l-a botezat pe el si casa lui. Si au dat drumul la apostoli sa predice Evanghelia in toate partile.dar pentru ce i-a bagat pe ei in temnita ? Pentru fiica aceea din care a scos demonul cu care ghicea viitorul. Ca diavolii sunt de mai multe feluri : unii sunt vrajitori, care ajuta la vrajitorii; altii sunt pitonicesti, care ghicesc viitorul si altii sunt arhiconi, care stiu Scriptura pe de rost. Acestia se baga in oamenii eretici si la sectari si-i fac sa inteleaga Scriptura pe dos, nu asa cum trebuie.Voi stiti ca acum la sfarsitul lumii o sa iasa inaintemergatorii lui Antihrist si au sa faca minuni si semne mari ?Daca tu acum crezi in acesti nebuni si indraciti ! Dar cand ai sa vezi ca vine inaintea ta si din paie uscate, are sa-ti faca paine calda; si din vita uscata o sa faca sa curga vinul cel mai bun si ai sa vezi muntii ca pleaca ?Vezi sectarii ? Sunt inaintemergatorii lui Antihrist, ca stramba credinta. Acestia care stramba dreapta credinta sunt inaintemergatorii lui Antihrist, orice secta ar fi. Paziti-va de acestia ca de foc, ca de lucrurile intunericului.
Parintele Cleopa

2008-06-07T12:24:00.000-07:00

Smerenia
Dacă atunci când săvârşim păcate, dar suntem smeriţi, glasul nostru ajunge mai repede la cer, decât dacă suntem plini de virtuţi, dar mândri, gândiţi-vă unde ajunge virtutea însoţită de smerenie. Dacă cei care îşi spovedesc păcatele află mila lui Dumnezeu, oare câte cununi primesc pe capul lor cei care sunt pe deplin conştienţi de valoarea faptelor lor bune, dar, cu toate acestea, rămân smeriţi…
Ai săvârşit fapte bune fără număr? Ai dobândit multe virtuţi? Toate acestea sunt zadarnice dacă nu eşti un om smerit. Orice izbândă este fără valoare dacă nu este însoţită de smerenie.
Unul dintre motivele pentru care Dumnezeu l-a făcut pe om din trup şi suflet, adică dintr-un element material şi unul duhovnicesc, este acesta: atunci când este stăpânit de mândrie, omul să se smerească prin neputinţa şi lipsa de valoare a trupului său, iar atunci când îi vin în minte gânduri de înjosire a firii sale omeneşti, să prindă curaj, gândindu-se la valoarea sufletului său nemuritor. De aceea, este bine să cugetăm la originea noastră, să ne amintim din ce suntem făcuţi şi de ce.
Dumnezeu a pus în noi multe puteri, dar şi multe neputinţe. Prin puterile care ni s-au dat se slăveşte înţelepciunea Creatorului, iar prin neputinţe se pune stăvilar mândriei noastre. Ne-a dat, spre exemplu, limbă ca să vorbim şi să-L slăvim pe Dumnezeul Universului, să grăim despre frumuseţile zidirii, să discutăm despre cele cereşti şi cele pământeşti, despre cele veşnice şi cele vremelnice. Şi toate acestea le înfăptuieşte o bucăţică de carne, care nu măsoară nici două degete. Dar ca să nu creadă că este ceva important şi să se mândrească, cu voia lui Dumnezeu, uneori limba se răneşte sau se umflă. În felul acesta, află că deşi poate vorbi despre lucruri veşnice, ea însăşi este stricăcioasă; că Dumnezeu, despre Care vorbeşte, este atotputernic, iar ea este slabă.
Asemenea, Creatorul nostru ne-a dăruit ochiul, acest glob mic, cu care putem să privim întreaga zidire. Dar ca să nu se mândrească pentru faptul că vede atâtea frumuseţi, de multe ori, ochiul este vătămat de diferite boli, care scad sau duc la pierderea vederii. În felul acesta, ochiul află ce este cu adevărat şi că se cade să-L slăvească pe Ziditor prin zidirea cea văzută.
Gândeşte-te puţin, dacă omul, cu toate că poartă cu sine atâtea neputinţe, adesea uită de starea jalnică în care se află şi se răscoală cu neruşinare împotriva Binefăcătorului său, până unde ar ajunge trufia sa dacă ar fi cu totul izbăvit de aceste neputinţe…
Ia, aşadar, aminte, tu, care eşti cu nasul pe sus şi nu catadicseşti nici să-ţi priveşti aproapele, că acela este ca şi tine şi merită la fel de multă cinstire ca cea de care ai parte tu însuţi. Acela este sărac, iar tu bogat? El este neşcolit, iar tu învăţat? El este neînsemnat, iar tu persoană importantă? Dar ce valoare crezi că au toate aceste lucruri vremelnice şi zadarnice? Oare semenul tău nu este şi el chipul lui Dumnezeu? Atunci de ce îl dispreţuieşti? Nu înţelegi că dispreţuindu-l pe el, Îl dispreţuieşti pe Însuşi Dumnezeu? De ce nu îl slujeşti? De ce nu te îngrijeşti de el? De ce nu îl cinsteşti? Ştiu de ce: pentru că îl socoteşti mai prejos decât tine. Şi te întreb: cu cât mai prejos erau apostolii faţă de Hristos? Apostolii erau oameni, pe când Hristos era Dumnezeu. Şi totuşi, Domnul a primit să le spele picioarele. Nu ar trebui să faci şi tu măcar atât pentru semenii tăi? Dar tu nici nu vrei să auzi de aşa ceva.
Dacă nu urmezi exemplul de smerenie al lui Hristos, nu vei avea loc lângă El în viaţa viitoare. Prin urmare, interesul tău veşnic îţi cere să nu te mândreşti cu bunătăţile şi cu bogăţiile pe care le ai. Dar şi interesul tău de pe acest pământ îţi cere să faci la fel. Pentru că nici un om nu atrage mai mult invidia decât cel bogat. Iar atunci când cel bogat este şi trufaş, este invidiat şi urât de două ori mai mult. Dimpotrivă, dacă omul bogat este smerit, invidia celorlalţi nu este chiar atât de mare. Iar dacă mai este şi milostiv, atunci câştigă chiar dragostea semenilor săi. În felul acesta, avuţia sa este mai la adăpost. Smerenia este foarte importantă, pentru că ea nu ne aduce numai bunătăţile cereşti, ci ne foloseşte din plin şi în această viaţă.
Aşadar, să nu ne mândrim nici cu bogăţia noastră, nici cu alte daruri pe care le avem de la Dumnezeu. Să încercăm, în schimb, să ne gândim la slăbiciunea firii noastre şi la păcatele pe care le săvârşim şi să aflăm astfel cine suntem cu adevărat. Cunoaşterea de sine va aduce în sufletele noastre gândul smerit.
Cel care a ajuns să înţeleagă că nu valorează nimic, acela a ajuns la deplina cunoştinţă a propriei persoane.
Nimic nu este mai bine-plăcut lui Dumnezeu decât gândul smerit. Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima (Mat. 11, 29), a spus Domnul. Şi cu adevărat, dacă nu era smerit, fiind Fiu al Preaînaltului Dumnezeu, ar mai fi ales să-i fie mamă o fiică neînsemnată din popor? Dacă nu era smerit, El, Care este Ziditorul lumii văzute şi a celei nevăzute, ar mai fi venit din cer pe pământ? Dacă nu era smerit, El, Care este Dătătorul de viaţă al întregii zidiri, ar mai fi primit să se nască într-o iesle sărăcăcioasă? Dacă nu era smerit, El, Care este nevinovat şi fără de păcat, ar fi primit să fie biciuit şi batjocorit şi ar mai fi murit pe cruce, pentru mântuirea oamenilor păcătoşi şi vinovaţi? Hristos a fost atât de smerit, încât S-a jertfit pentru păcatele pe care le-am făcut noi. Este atât de smerit, încât ne roagă pe noi, care suntem făpturile create de El, să ne pocăim, ca să nu ne pierdem sufletele.
Eşti smerit? Atunci nu te minuna cu un lucru ca acesta! Gândeşte-te cât de jos a coborât Domnul, şi vei vedea nu numai că nu ai de ce te minuna, dar şi că lăudându-te cu smerenia ta, te faci de râs. Chiar de ai fi cel mai smerit dintre oameni, tot nu ai făcut nimic pe lângă ceea ce a făcut Hristos. Şi care este câştigul tău dacă smerenia te duce la mândrie? Iar cine spune că este mai bine să câştigi o virtute şi să te mândreşti, decât să cazi în păcat şi să te smereşti, acela nu ştie paguba pe care o pricinuieşte sufletului nostru trufia şi câştigul pe care ni-l aduce smerenia. Pentru că omul care dobândeşte ceva, iar apoi se mândreşte cu ce a dobândit, după cum ne dovedesc întâmplările vieţii, îşi va pierde curând sufletul. Dimpotrivă, cel care săvârşeşte un păcat, iar apoi se pocăieşte, va căpăta înţelepciune şi degrabă se va ridica din păcatul său – bineînţeles, dacă vrea să se îndrepteze.
Îmi veţi spune că mulţi oameni mergeau cu hotărâre pe drumul cel drept, dar au fost ispitiţi, din care pricină au căzut în greşeală. Vă voi răspunde: în afară de atotcunoscătorul Dumnezeu, Căruia nimic nu Îi este ascuns, poate şti cineva dacă unul sau altul păşeşte pe drumul cel drept? Ştiţi doar că de multe ori oamenii pe care îi socotim buni şi drepţi se dovedesc a fi necinstiţi şi răi.
Dar să-i lăsăm pe aceştia şi să vorbim despre ceilalţi, care se nevoiesc pentru sufletele lor. Dacă au dobândit toate virtuţile, iar de una – care este cea mai importantă, şi anume smerenia – nu s-au îngrijit, sunt părăsiţi de Dumnezeu, ca să-şi dea seama că nu au dobândit nimic prin puterea lor, ci prin harul şi ajutorul Său. Pe de altă parte, Dumnezeu nu se îndepărtează niciodată de cei care sunt smeriţi şi Îl urmează cu credinţă.
Vă voi aminti câteva pericope din Sfânta Scriptură.
Atunci când Abimelec, regele din Gherara, şi ciobanii filisteni l-au alungat pe nedrept pe Isaac de la fântâna pe care cu multă trudă o săpase, el nu s-a pierdut cu firea şi nu s-a înfuriat; nu a gândit şi nu a făcut nimic împotriva acelor oameni care l-au nedreptăţit, nici împotriva lui Dumnezeu, Care nu îl apărase. A rămas smerit şi a plecat în altă parte. De aceea, Dumnezeu i-a dat mult ajutor şi multă cinstire. În aceeaşi noapte, i S-a arătat şi i-a spus: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău! Nu te teme, că Eu sunt cu tine şi te voi binecuvânta (Facerea 26, 24). Când dreptul Isaac a auzit aceste cuvinte, s-a bucurat în inima sa şi a prins curaj. Iar făgăduinţa lui Dumnezeu nu a întârziat să se împlinească. Iată câtă putere are smerenia! Cei care mai înainte îl izgoniseră, au venit acum să îl întâlnească, să-şi ceară iertare şi să mărturisească faptul că are putere de la Dumnezeu. Am văzut bine că Domnul este cu tine (Fac. 26, 28). Cine poate fi mai puternic decât acela care Îl are pe Dumnezeu alături de el?
Acum, să vedem cum a ajuns Iacov, fiul lui Isaac, în pământ străin, alungat fiind de fratele său, căci mare folos vom avea din aceasta. Iacov ieşind din Beer-Şeba, s-a dus în Haran. Ajungând însă la un loc, a rămas să doarmă acolo, căci asfinţise soarele. Şi luând una din pietrele locului aceluia şi punându-şi-o căpătâi, s-a culcat în locul acela (Fac. 28, 10-11). Vezi câtă aplecare spre înţelepciune avea acest om? Vezi câtă simplitate la un tânăr ce se trăgea dintr-o familie bogată? Sub cap a pus o piatră şi s-a întins pe pământ. Şi s-a învrednicit să-L vadă pe Domul, Care i-a spus: Eu sunt Domnul, Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău, şi Dumnezeul lui Isaac. Nu te teme!… Eu sunt cu tine şi te voi păzi în orice cale vei merge; te voi întoarce în pământul acesta şi nu te voi lăsa până nu voi împlini toate câte ţi-am spus (Fac. 28, 13-15).
Aşadar, dacă vrei să înfăptuieşti lucruri mari, să nu le socoteşti mari şi nici să nu ceri răsplată pentru ele. Mereu să mărturiseşti că toate s-au făcut prin harul lui Dumnezeu. În felul acesta, adică prin faptele tale, prin recunoştinţa de care dai dovadă, dar şi prin smerenie şi cumpătare, Îl faci pe Domnul datornicul tău şi, în acelaşi timp, câştigi dragostea şi bunăvoinţa oamenilor, pentru că nimeni nu este mai iubit între oameni decât cel smerit.
Însă smerenia ta trebuie să fie sinceră şi bogată, nu mincinoasă şi părelnică. Trebuie să fie statornică şi să se manifeste faţă de toţi oamenii, fie că sunt prieteni sau duşmani, oameni mari sau neînsemnaţi. Asemenea, smerenia nu trebuie să fie numai în purtarea ta, ci mai ales în inimă.
Poţi învăţa ce înseamnă smerenia adevărată, însoţită de dreapta socotinţă, din următoarea pericopă evanghelică. Venind ei în Capernaum, s-au apropiat de Petru cei ce strâng darea (pentru Templu) şi i-au zis: „Învăţătorul vostru nu plăteşte darea?” (Mat. 17, 24).
Vedeţi, dar, că n-au îndrăznit să-I vorbească lui Hristos, ci i-au vorbit lui Petru, iar acestuia nu i s-au adresat cu vorbe grele, ci cu reţinere. Nu L-au batjocorit pe Hristos, ci au întrebat cu sfiiciune Învăţătorul vostru nu plăteşte darea? Chiar dacă nu credeau că este Fiul lui Dumnezeu, Îl respectau măcar pentru minunile pe care le săvârşea.
Ce a răspuns atunci Petru? „Ba da” Dar intrând în casă, Iisus i-a luat înainte, zicând: „Ce ţi se pare, Simone? Regii pământului de la cine iau dări sau bir? De la fiii lor sau de la străini?”. Iar Petru a răspuns: De la străini. Atunci, Domnul a zis: Aşadar, fiii sunt scutiţi (Mat. 17, 25-26). Ce a vrut să spună prin aceasta? Că dacă fiii unui rege, adică ai unei ţări, nu plătesc bir, cu atât mai mult El, Care este Fiul Regelui ceresc şi Rege El Însuşi, nu ar trebui să plătească bir. Cu toate acestea, a spus: Ca să nu-i smintim pe ei, mergând la mare, aruncă undiţa şi peştele care va ieşi întâi, ia-l, şi, deschizându-i gura, vei găsi un statir (un ban de argint). Ia-l şi dă-l lor pentru Mine şi pentru tine (Mat. 17, 27).
Vezi, dar, că nu refuză să plătească bir, nici nu-i spune pur şi simplu lui Petru să plătească. Plăteşte după ce arată mai întâi că nu este obligat să facă acest lucru. De ce plăteşte? Ca să nu-i smintească pe oamenii veniţi după bir şi pe ucenicii Săi. Aşadar, nu plăteşte bir pentru că ar fi fost silit să o facă, ci din cauza slăbiciunii firii celorlalţi.
Şi din ce pricină nu le spune să plătească birul din punga lor? Ca să arate şi de această dată că este Domnul şi Dumnezeul Universului şi că este stăpân şi peste mare. Aşadar, a spus, înainte să se întâmple, că din mare va ieşi un peşte care va avea un ban în gură. Şi cu adevărat, din porunca şi cu voia Sa, a fost prins peştele care avea în gură banul de argint. Oferind această monedă, marea a arătat supunere faţă de Ziditorul ei. Dar şi Domnul S-a purtat cu smerenie, căci a plătit birul care I s-a cerut. Dumnezeu S-a smerit dinaintea oamenilor, Ziditorul dinaintea zidirii, Binefăcătorul dinaintea celor cărora le face bine.
Aşadar, să nu ne mândrim sub nici un motiv. Să avem mereu gând smerit, orice izbânzi şi virtuţi am avea. Dacă ne smerim ca vameşul din Evanghelie, drepţi vom fi. Suntem drepţi? Atunci să credem cu smerenie că suntem păcătoşi şi ne facem de două ori mai drepţi. Pentru că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har (Iacov 4, 6).

2008-06-07T12:23:00.001-07:00

Cuvinte de învăţătură Sf. Ioan Gură de Aur
“În ceea ce priveste evlavia, sărăcia ne este mai de folos decât bogătia si munca mai bine decât trândăvia, mai ales pentru că bogătia devine o piedică, chiar si pentru cei care nu i se dedică întru totul. Dar atunci când trebuie să lăsăm deoparte furia, să ne îmblânzim pizma, să ne îmblânzim mânia, să aducem Domnului rugăciunile noastre si să ne arătăm, după cum se cuvine, rationali, blânzi, binevoitori si iubitori, cum ne-ar putea sărăcia împiedica de la acestea? Căci ajungem la acestea nu cheltuind bani, ci făcând alegeri potrivite. Milostenia mai presus de toate se face cu bani, dar chiar si ea străluceste mai mult atunci când milostenia o facem din sărăcia noastră. Văduva care a adus cei doi bănuti era mai săracă decât oricine, dar ea a dat mai mult decât toti”.
însă, mai mult decât tuturor oamenilor, le este interzis să îndrepteze cu de-a sila poticnirile păcătosilor… oamenii trebuie făcuti mai buni nu prin folosirea fortei, ci convingându-i. Nu avem nici autoritatea, dată nouă de lege, de a îi împiedica pe păcătosi, nici n-am ști, dacă am avea-o, cum să o folosim; căci Dumnezeu dăruieste cunună celor care se opresc de la rău nu prin fortă, ci din alegerea proprie”.
“Când un arcai vrea să tragă săgetile sale cu folos, el se îngrijeste mai întâi de pozitia lui, asezându-se corect în fata țintei. si voi, care vă pregătiti de a săgeta capul vicleanului diavol, ar trebui să faceti la fel. Să ne îngrijim mai întâi să ne punem în rânduială simturile si apoi de buna asezare a gândurilor noastre.”
“Chiar de-am fi făcut o mie de fapte foarte virtuoase, încredintarea noastră că vom fi auziti de Domnul să se întemeieze pe încrederea în mila lui Dumnezeu si în iubirea Lui pentru noi. Chiar dacă suntem desăvârsiti în virtute, vom fi mântuiti doar din mila Domnului.”
“De ce lovesti aerul si de ce alergi în zadar? Orice lucrare are scopul ei, fireste. Atunci spune-mi, care e rostul tuturor lucrărilor lumii? Vă provoc să răspundeti! Este desertăciuna desertăciunilor: toate sunt desertăciune.”

2008-06-07T12:18:00.000-07:00

Cuvânt înainte
Predica trebuie ascultata cu mintea treaza si cu luare aminte
Mare ne este folosul studierii Sfintelor Scripturi
Despre smerenie
Omul credincios trebuie sa aiba si viata curata
Nu trebuie sa ne gândim ca ne poate ajuta virtutea altora, ci noi însine sa ducem o viata virtuoasa si împotriva camatarilor
Plânsul dupa voia lui Dumnezeu pricinuieste mare bucurie si folos; mare rau este râsul; trebuie sa fugim de teatre
Cei ce se împartasesc cu nevrednicie se vatama pe ei însisi; despre milostenie; sa fugim de sminteli
Despre viata monahilor
Impotriva bogatilor si a iubitorilor de argint
A te pocai înseamna a savârsi fapte contrare pacatelor pe care le-ai facut; si despre staruinta în rugaciune
Despre judecata
Crestinul care nu duce o viata foarte buna se pedepseste mai aspru
Nu trebuie sa cautam la fata oamenilor când ne sfatuiesc, ci sa punem la încercare cuvintele celor ce ne vorbesc; si despre Inviere, despre împaratia cerurilor si despre pedeapsa
Trebuie sa avem totdeauna în minte pacatele noastre si sa-L rugam pe Dumnezeu pentru ele; si despre judecata viitoare
Daca suntem virtuosi suntem admirati chiar de vrajmasii nostri; si despre vietuirea desavârsita
Despre a nu te jura
Despre a nu astepta sa fim salutati, ci de a face noi întâi aceasta; si despre smerenie
Despre a nu blestema pe dusmani si despre a sta cu frica, cu respect si în tacere în biserica
Impotriva iubitorilor de argint
Daca te lasi de lacomie, poti ajunge iute milostiv
Trebuie sa alegem binele. Dumnezeu savârseste totul. Sa cerem lui Dumnezeu necontenit si staruitor cele duhovnicesti
Este mai rau sa pierzi împaratia cerurilor, decât sa fii pedepsit cu chinurile iadului
Viata virtuoasa da stralucire, nu bogatia si puterea
Cel virtuos nu poate fi vatamat de nimeni, dar cel vicios de toti se teme si tremura
Trebuie sa multumim totdeauna lui Dumnezeu. Daca nu te departezi de grijile lumesti, nu te poti cunoaste pe tine însuti
Cel ce sta nu trebuie sa se încreada pâna la sfârsit si nici cel cazut sa nu se descurajeze
Oamenii care traiesc în desfatari si cei cu putere nu se deosebesc întru nimic de morti
Impotriva zgârcitilor
Nu trebuie sa sfatuim cu mânie, ci cu blândete pe cei ce au o parere gresita despre Dumnezeu
Cel ce vrea sa îndrepte pe cineva pe calea virtutii trebuie sa-l sfatuiasca sa savârseasca mai întâi virtutile cele mici. Tot asa trebuie sa faca si cu femeile cele iubitoare de podoabe
Nu trebuie sa plângem pe cei ce mor
In biserica, preotul tine locul apostolilor. Trebuie sa cautam sa savârsim fapte de virtute mai mult decât sa umblam dupa minuni, ca mai mare lucru este sa ai o viata virtuoasa decât facerea de minuni
Trebuie sa rabdâm orice ispita, luând ca pilda rabdarea lui Iov
Trebuie neaparat sa se strice trupurile noastre; daca nu s-ar întâmpla aceasta, s-ar petrece multe lucruri nepotrivite
Despre milostenie si despre mila de cei nevoiasi

2008-06-07T12:16:00.000-07:00

Despre iad
Nu trebuie sa ne ducem la teatrele cele rele; astfel de teatre îi fac pe oameni sa savârseasca multe fapte nechibzuite
Jugul dreptatii este usor si duce la mântuire, pe când jugul pacatului, pe lânga faptul ca este greu, ne si pierde
Sa sarbatorim în chip adevarat Domnului, îndepartându-ne de orice pacat si savârsind dumnezeiestile virtuti
Despre invidie. Cuvânt foarte folositor
Trebuie sa facem fapte potrivnice pacatelor, de vrem sa fim învredniciti de împaratia cerurilor
Despre lacomie si nedreptate. Cel ce face nedreptate este mai pagubit decât cel nedreptatit
Nu trebuie sa ne pierdem curajul si sa ne nelinistim privind la trândavia altora; gândul acesta este fara de folos
Nu este de ajuns o singura virtute pentru mântuire, ci trebuie sa cautam sa le savârsim pe toate, cu toata râvna
Dumnezeu ne-a dat porunci foarte drepte; în locul marilor bunatati pe care ni le da, trebuie sa dam celor nevoiasi dupa putere chiar neînsemnate bunatati
Despre apostoli si despre toti sfintii. Ei au stralucitmai mult prin viata si virtutea lor si prin harisme. Cea mai buna virtute este dragostea si milostenia; ele biruie fecioria
Acuzarea celor care nu citesc Sfintele Scripturi
Care sunt virtutile madularelor. In care vorbeste si despre Matei si despre iubitorul de argint. Ce fel este cel sarac de buna voie
Despre cinstitul cap al Sfântului loan Botezatorul. Despre îndrazneala femeiasca si despre femeile desfrânate si despre dansul dracesc
Si averile sunt o meserie mai folositoare decât toate celelalte meserii, a carei Dascal este Hristos; meseriile cele nefolositoare nici nu pot fi numite meserii, învinuire adusa tinerilor care poarta încaltaminte înfrumusetata cu podoabe
Trebuie sa ne apropiem de preot ca de Hristos, ca El savârseste si acum Taina Sfintei Impartasanii. Mai mare este milostenia decât jertfa. Trebuie sa se savârseasca întâi milostenia si numai dupa aceea sa afierosim Bisericii vase sfinte de mare pret
Nu foloseste la nimic daca, apropiindu-ne de Hristos, ne curatim mâinile si hainele, dar nu avem curate gura si limba de orice cuvânt murdar. Si despre a ne ruga cu buna-cuviinta si nu cu gura plina de blesteme
Despre milostenie. Milostenia este mai mare decât toate meseriile; fara milostenie toate se duc si se pierd
Viata e împletita din clipe placute si triste si nu poate fi om care sa fie fara dureri si bucurii. Nimic nu ne poate mângâia la plecarea noastra din aceasta viata ca o constiinta buna
Despre rusinea de a marturisi cinstita Cruce. Despre premiile date de împaratul pamântesc si Imparatul ceresc. Ce fel sunt premiile pentru cei ce fac milostenie
Despre monahi, ca sunt vrednici de lauda, daca socotesc timpul de acum timp de jale
Despre judecata din urma; atunci dregatoriile dispar; învinuire camatarilor si sfatuire pentru a face mai degraba milostenie
Despre post si rugaciune si împotriva celor ce traiesc în desfatari si se îmbata
Despre mândrie si despre a nu ne lauda cu stramosii. Numai acela e nobil care are sufletul curat; în aceasta parte si despre a nu te bucura împreuna cu cei carora le merg toate din plin
Trebuie sa întindem o mâna de ajutor celor ce se gasesc jos; mai ales celor din casa noastra; ca nu ne e de ajuns pentru mântuire numai virtutea noastra, în acest cuvânt si despre purtarea de grija de suflet
Despre dragoste. Suntem uniti unii cu altii mai mult pentru pricini lumesti decât pentru dragostea de Hristos; de aceea si dragostea dintre noi se spulbera repede, pe când dragostea care are temei pe Hristos ramâne vesnica
Sa nu purtam ura celor care ne ocarasc, celor care ne calomniaza si ne fac rau, ci sa înduram cu curaj; ba, mai mult, sa ne rugam pentru ei
Despre blândetea lui David si rautatea lui Saul. Sfatuire pentru a ne însusi blândetea si a ne departa de rautate
Despre iubirea de argint. Cei cuprinsi de aceasta patima sunt atât de înnebuniti, ca vor sa fie aur si marea si pamântul
Daca ne lipseste o singura virtute, vor veni peste noi multe rele si vom fi lipsiti si de împaratia cerurilor. Despre milostenie. Despre a nu osândi, nici a imita pe cei ce fac faradelege, ci pe cei care savârsesc fapte bune
Despre smerenie si împotriva celor mândri
Despre milostenie. Trebuie sa facem milostenie înainte de a plati impozitele, pentru ca Dumnezeu ne-a daruit multe si ne va mai darui
Despre pocainta. Cei pacatosi sa nu-si piarda nadejdea, iar cei ce stau sa nu dormiteze
Despre monahi. Viata lor pare împovaratoare, dar e mai dulce decît viata care pare placuta si lesnicioasa
Despre judecata, despre a ne îngriji de minte si de suflet si a dispretul cele trupesti. E cu neputinta sa-ti împodobesti si trupul si în acelasi timp sa-ti împodobesti si sufletul si mintea
Despre monahi. Monahii sunt mai încercati decât cei înarmati cu sulite. Despre cei ce petrec si se desfateaza si despre cei ce nu petrec si nici nu se desfateaza; si de unde îsi aduna si unii si altii cele ce pun pe mesele lor
Despre cei care umbla dupa slava desarta si mai ales despre cei care fac milostenie pentru a fi vazuti
Despre monahi. Monahii mai cu seama practica smerenia. Trebuie sa ne ducem des la locuintele acestor sfinti, ca sa ne curatim multele noastre pete sufletesti
Despre cei care se împodobesc; unii ca acestia se aseamana cu mormintele. Mustrare celor care se uita dupa femeile frumoase si mai cu seama în biserica. Aici si despre cum sa ne casatorim
Când ni se îmbolnaveste sufletul, trebuie sa mergem la doctorii sufletesti ca sa fim povatuiti de ei. Tot aici si despre vamesi
Sa nu cercetezi de unde vine bogatia si saracia. Despre cei ce spun ca în viata omului este hotarâtor ceasul nasterii si ca toate se petrec la întâmplare
Despre acea înfricosatoare zi. Multi, din pricina ca nu s-au ostenit si n-au asudat putin, vor fi lipsiti de slava si de bunatatile lui Dumnezeu
Despre milostenie. Trebuie sa fim iconomi ai lui Dumnezeu; sa nu risipim averea în cheltuieli zadarnice, fie ca o avem de la parinti, fie ca am câstigat-o prin munca noastra. Tot aici si despre a nu bate pe saraci. Despre dorinta de razbunare. Orice-ar fi, trebuie sa suferim toate cele câte vin peste noi. Se cuvine sa luam parte la durerile celor pedepsiti de Dumnezeu sau pedepsiti în alt chip
Despre iubirea de arginti; aceasta cumplita boala se naste din pricina trândaviei. Orice pacat îsi are obârsia în iubirea de arginti. Tot aici si sfatuire catre saraci
Impotriva iubitorilor de arginti si zgârcitilor. Mai rai decât îndracitii sunt iubitorii de arginti. Viata de aici se aseamana unei mari
Despre împartasirea cu Sfintele Taine si despre preoti. Si acum prin Sfintele Taine, Hristos actualizeaza masa de la Cina cea de Taina. Tot aici si despre preotii care cunosc pacatele cuiva si nu-l opresc de a se împartasi; din mâinile lor se va cere sângele lui Hristos
Impotriva iubitorilor de argint si lacomilor. Cu cât aduna mai mult cu atât mai mult sufera
Despre rabdare si mânie; cel învins când este batjocorit, acela mai cu seama învinge. Tot aici si despre Iosif si egipteanca
Cei care dau milostenie din averile dobândite prin jaf si lacomie ar face mai bine sa nu dea milostenie decât sa hraneasca pe Hristos din niste averi ca acestea. Tot aici si împotriva episcopilor care se prefac în perceptori si neglijeaza din pricina aceasta Biserica
Diavolul începe de la pacate mici si asa îl duce pe om la pacate mai mari, apoi în iad; asa au patit Cain si Saul
Despre bunatatea si blândetea lui Hristos; ca a suferit totul în tacere si ca trebuie si noi sa-L imitam. Tot aici si împotriva celor ce ocarasc si se mânie
Despre milostenie. Trebuie sa vorbim în fiecare zi de milostenie, pâna ce o savârsim. Tot aici si mustrare, ca prin cuvintele si faptele noastre necurate am prefacut Biserica în grajd pentru magari si camile
Despre femeile care poarta podoabe de aur si se împodobesc
Nimic greu nu ne porunceste Hristos. Despre iubirea de argint si saracie. Despre cei ce stralucesc în saracia lor, imagine a vietii îngeresti
Despre dragostea de aproapele. Tot aici si despre blândete si bunatate, despre a nu ocari si blestema. Daca ocaram si blestemam ajungem gura a diavolului; daca suntem blânzi si buni, gura a lui Hristos
Din invataturile morale ale Sfantului Ioan Gura de Aur

2008-06-07T12:12:00.000-07:00

CUM ÎNSEALĂ DIAVOLUL PE OM
În cele ce urmează, vom vorbi despre sfatul dracilor; cum îi învată dracii pe oameni sa amâne pocainta.
Era un calugar pustnic, ascet mare în pustie în partile Alexandriei, cu numele Ilarion, mare sihastru. Avea aproape o suta de ani.
S-a rugat lui Dumnezeu câtiva ani de zile: “Doamne, sa-mi arati mie care este sfatul dracilor cu care ei câstiga cele mai multe suflete pentru împaratia iadului! Care-i mestesugul lor si metoda de a-i întoarce pe oameni de la calea cea buna, pentru a-i face robi pacatului, si a-i duce în iad. Cum câstiga ei mai multe suflete pentru iad, decât îngerii pazitori pentru împaratia cerului?” S-a rugat parintele un an, doi, trei si nu i-a raspuns Dumnezeu.
Într-o noapte, stând el la rugaciune, în puterea noptii fiind, afara era luna ca ziua, aude un glas: “Avva Ilarioane!” “Ce este, Doamne?” “Ia Sfânta Cruce în mâna, ia toiagul tau, fa semnul Sfintei Cruci, iesi din chilie si mergi pâna în poiana din apropiere si, când vei ajunge în poiana, stai lânga un copac, acolo. Dar sa nu te temi de ce vei vedea! Stai acolo si uita-te în mijlocul poienii pâna voi veni”.
El, când a auzit ca l-a învatat sa se înarmeze cu semnul Sfintei Cruci, a cunoscut ca este de la Dumnezeu chemarea. S-a dus batrânul, zicând în minte rugaciuni, si a ajuns în poiana. Era liniste mare; nu batea vântul în noaptea aceea. Numai luna si stelele se vedeau. S-a dus batrânul calugar lânga un copac si statea luând aminte.
Deodata, vede ca în mijlocul poienii apare un jilt, un tron împaratesc. Parca era de fulgere, ca para focului. Întâi scaunul a aparut si s-a minunat. Dupa aceea vede ca vine satana si se asaza pe scaun. Avea umerii ca nicovala. Pielea lui era ca cerneala, cu peri ca de urs, cu gheare puternice. Avea o coroana facuta numai din serpi, si tinea în mâna un toiag în chip de balaur.
Când l-a vazut, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci. Satana s-a asezat pe scaunul acela si a batut de trei ori din palme. Când a batut, s-a umplut vazduhul de cete dracesti. Polcuri de draci, mii si milioane. Unii, care pareau sa fie cei mai mari, boieri de-ai iadului, stateau aproape de el. Altii, deasupra padurii si altii, prin vazduh; cât vedeai, numai cete dracesti.
Când a vazut calugarul atâta amar de iad acolo si atâtia diavoli, si-a adus aminte de cuvântul din chilie, care i-a zis “sa nu te temi”, s-a înarmat cu semnul Sfintei Cruci si statea atent.
Atunci, dupa ce s-au adunat cat nisipul marii, în toate partile nu se vedeau decât cete de diavoli, s-a sculat satana în picioare si a zis:- V-am adunat în noaptea asta, în miezul noptii aici, ca vreau sa fac un examen cu voi. Trebuie sa dati un examen greu. Stiti voi de ce v-am chemat?Si a zis unul:- Stapâne, nu stim!- Iata de ce v-am chemat aici. Sa iasa la raport fiecare din voi, care stie cel mai bun mestesug de a însela oamenii si a-i aduce în împaratia mea. Si sa-mi arate cum înseala el lumea si cum îl prosteste pe om si-l înseala de-l aduce la munca cea vesnica si la împaratia noastra. Care-i metoda, care-i mestesugul vostru, ca voi în toata lumea, aceasta treaba aveti, sa înselati sufletele oamenilor? Sa va vad cât de iscusiti sunteti voi în a însela sufletele oamenilor!
Cel ce ma loveste în gândire, daca are sa-mi spuna un sfat cum înseala lumea asa cum gândesc eu, iata îi voi da sa conduca trei minute iadul, îl voi pune împarat trei minute în locul meu, si-l voi face mare general peste ceilalti.
Atunci a iesit unul din multime si a zis:- Sa traiesti, întunecimea ta! Am venit sa dau raport, cum însel eu pe oameni!- Ei, sa vedem! - Eu, zice el, îi spun omului asa: “Mai omule, mai du-te la biserica, mai posteste, mai roaga-te, mai fa chiar si milostenie, si alte fapte bune. Mai, dar nici cu dracul nu te strica! Mai du-te la restaurant, mai mergi la crâsma, la jocuri, la petreceri, la jocuri de noroc, ca si cu lumea asta sa te mai veselesti!”
Cu aceasta metoda am înselat pe foarte multi. Le dau în gând, ca alta putere n-am! Din iad alta putere nu ni s-a dat noua. Îngerii din rai au putere de la Dumnezeu numai sa-i dea în gând omului sa faca bine. Noi avem putere numai sa-i dam în gând omului sa faca rau. Da ca sa-l silim, nu putem, ca omul are de sine stapânirea lui data de Dumnezeu. Nu putem cu sila sa-l facem sa pacatuiasca; numai daca-i prost si ne asculta ce-i dam în gând.
Si asa am amagit pe foarte multi. Când ies de la biserica, unii se opresc la cârciuma. Acolo fiecare se întâneste cu neamuri, cu prieteni. Mai ia o tuica, mai ia un pahar; unul mai ia o tigara, mai vine un lautar sa-i mai cânte. Din cauza asta omul s-a împiedicat, nu i-a mai folosit nimic ca a fost dimineata la biserica, caci seara s-a întors de la slujba noastra. Si tot asa fac cu fiecare.
Si a întrebat satana:- Pe multi ai înselat?- Sa traiesti, întunecimea ta, pe multi!- Ai înselat pe cei mai prosti decât tine, dar n-ai facut nici o isprava.- De ce, întunecimea ta? - Tu îi spui omului sa mai mearga si la biserica, sa mai mearga si la cârciuma, sa mearga si la petreceri, sa se mai roage, pe urma sa mearga la distractii nepermise, dar Hristos îi spune în Evanghelie: Nimeni nu poate sluji la doi domni! adica si mie si Lui.
L-ai îndemnat tu, poate omul n-a fost pregatit sufleteste si se duce de câteva ori, dar dupa o vreme vine îngerul si-i da în gând: “Mai omule, nu poti umbla pe doua carari; ori cu dracul, ori cu Dumnezeu”. Si omul, fiind certat de frica de Dumnezeu, se lasa. “Mai, ma tin de una, ca nu este mântuire umblând pe doua cai!”- Ai patit asa?- Am patit si asa!- Vezi! Ti-am spus eu ca tu ai înselat pe cei mai prosti decât tine. Deci sa stii ca n-ai raspuns bine.
Si a chemat pe un comandant, de acei mari, un capitan si i-a zis:- Ia-l în spate, du-l în adunare si da-i zece toiege la spinare si sa-l trimiti în fundul iadului ca-i prost!
L-a batut, în loc sa-i multumeasca! Nu i-a placut sfatul lui. Cauta altul mai bun.
Iese altul la raport:- Sa traiesti, întunecimea ta! Daca nu te-oi multumi eu, altul nu te multumeste.- Sa te vad, viteazule! Cum te cheama?- Scarabuta ma cheama.- Cum înseli tu pe oameni?- Iata cum, maria ta. Eu îi spun omului asa: Mai omule, nu este Dumnezeu, nu este drac, nu este înger, nu este iad, nu este rai, nu este munca vesnica, nu este slava vesnica, totul este aici în lumea asta! Daca ai ce mânca si ce bea si ai femei si bani multi, daca ai cinste de la oameni, casa si bogatii multe, aici este raiul. Si daca n-ai, aici este iadul. Deci atâta-i, cât îi omul pe lumea asta.- Si ai înselat multi?- Multi am înselat!- Si tu ai înselat pe cei mai prosti decât tine. Stiu eu ca ai înselat, dar pe cei prosti, ca pe cei ce stiu Scripturile nu poti sa-i înseli. Pentru ca Scriptura îi spune omului ca este Dumnezeu, ca este drac, ca este înger, este iad, este rai, este munca vesnica, este pedeapsa pentru pacat, este rasplata pentru fapta buna în ceruri. Scriptura este plina de acest fel de învataturi si cei care o citesc, nu te cred pe tine.
Ba si mai mult. Dumnezeu, când l-a sadit pe om a pus în sufletul si trupul lui simtirea de Dumnezeu. Cât de pagân ar fi cineva, simte ca este o putere nevazuta în sufletul lui si aceasta este constiinta. Constiinta îl mustra când face rau si-l bucura când face bine. Si glasul constiintei nu poate fi un reflex al materiei, ceva material, ca-i de natura nevazuta.
Constiinta este glasul lui Dumnezeu în om si, îndata ce a gretit, îl mustra: “De ce ai facut asa? Poate sa nu-l mustre nimeni când face pacatul. Oricând greseste, aceasta lege pusa de Dumnezeu lui Adam întâi, numita si legea firii sau a constiintei, îl mustra imediat.
Uneori asa de tare în mustra, daca este pacatul mare, încât îl da aproape în deznadejde. Se împlinelte atunci cuvântul care spune în psalmi: Întru mustrari pentru faradelege ai pedepsit pe om si ai subtiat ca pânza de paianjen sufletul sau (Psalm 38, 14-15). Adica se subtie nadejdea ca pânza unui paianjen si, de mare mustrare de cuget, mai ca-si pierde nadejdea.
Constiinta, daca se pateaza cu multe pacate, asa de tare îl mustra pe om uneori, ca se face lui aceasta mustrare chinuirea chinuirilor. Din cauza constiintei nici nu poate mânca bine, nici nu mai poate dormi, nici pace nu mai are, nici nu se poate ruga. Constiinta roade, roade ca si cariul în lemn. “De ce ai facut si de ce ai mâniat pe Dumnezeu cu asemenea pacate?”
Deci, degeaba îi spui tu ca nu-i Dumnezeu, caci constiinta îi spune si, dupa constiinta, îi spune si Scriptura. Tu zici ca-l înveti pe om ca nu-i Dumnezeu, ca nu-i drac, ca nu-i înger, ca nu-i iad, ca nu-i rai, dar constiinta îi spune ca este si Scriptura este plina de marturii din care se arata ca exista Dumnezeu, ca este înger, este munca vesnica, este slava vesnica. Deci si tu - i-a zis satana la acel cu raportul, care se lauda ca prin acest sfat înseala multa lume - esti prost si nu aduci mare aport pentru împaratia iadului; nu aduci mare folos!
Asa a patit si acest drac care a venit cu al doilea raport înaintea satanei, cum a patit si cel dintâi care se lauda ca a facut mare isprava. Adica în loc sa-l laude, sa-l faca mai mare peste multe cete de draci, l-a batut si cu rusine l-a trimis în fundul iadului, ca-i prost si nu stie sa însele pe oameni.
A înselat, dar a înselat prea putin si prea putine suflete a dus la iad! A patit si acest diavol ca si cel dintâi care învata pe om sa mearga si la biserica si la crâsma si sa faca si de-ale lui Dumnezeu ti de-ale satanei. Deci si acesta a iesit rau.
Si acum dintre cetele dracilor care erau de fata a chemat pe altul la raport. Si era o tacere între polcurile dracilor, ca erau milioane de demoni în jurul padurii si a poienii aceleia, si nu iesea nici unul, ca se temeau ca vor pati ce au patit ceilalti, ca, în loc de lauda, îi bate si îi trimite în fundul iadului.
Satana statea pe scaun si astepta sa mai iasa vreo unul la raport, zicând:- Daca cel ce iese a treia oara, ma loveste în gândire, adica îmi spune un plan de a câstiga suflete pentru împaratia iadului, mai bun decât al celor doi care mi-au dat raportul mai înainte, atunci eu pe acela îl voi face general peste multe ostiri dracesti si-l voi pune sa stea pe scaunul meu de împarat al iadului trei minute.
Dupa ce-a zis satana asa, din polcurile cele nenumarate de draci n-a vrut sa mai iasa nimeni, pentru ca se temeau sa nu pateasca ce au patit ceilalti doi, care au raportat mai înainte si nu i-a placut lui.
Totusi dupa un timp iese unul ghebos, cu patru rânduri de coarne, un picior de rata, unul era de cal. Avea semnele iadului pe fruntea lui, coada era lunga, de nu stiu câti metri în urma. Si când a iesit, s-a dus înaintea satanei, cum statea pe scaun acolo în mijlocul poienii, si i-a spus:- Sa traiesti, întunecimea ta! Satana îl întreaba:- Cum te cheama?- Sarsaila, ma cheama!- Ehei, te vad batrân si grebanos. Mi se pare ca stii tu ceva mestesuguri de a însela suflete, sa le aduci la împaratia mea. Sarsaila a spus:- Nici întunecimea ta nu stii ce stiu eu!- Sa te vad! Mi se pare ca esti mare mester de a câstiga suflete.- Nici tu nu stii ce stiu eu! Eu am un mestesug, ca am îmbatrânit în lupta cu sufletele oamenilor de atâtea mii de ani, prin care multe suflete duc la iad. Cum cad primavara fulgii de zapada, asa cobor suflete în iad în fiecare zi.- Si cum ai reusit sa aduci atâtea suflete la împaratia mea?- Eu n-am sa spun nici ca diavolul cel dintâi, care a iesit la raport, pentru ca se întâmpla cum ai zis întunecimea ta. Omul stie ca nu poate sluji la doi domni si îndata îl câstiga îngerul de partea lui. Dar, nici n-am sa-i spun omului, ca celalalt prost, ca nu-i Dumnezeu, nu-i drac, nu-i înger, nu-i iad, nu-i rai. Nu! Pentru ca Scriptura spune ca este si Dumnezeu si drac si înger si iad.
Eu atât îi spun omului: “Mai omule, este Dumnezeu, este drac, este înger, este munca vesnica pentru pacat si slava vesnica pentru fapta buna, dar mai ai vreme! Esti prost? Chiar de azi începi fapta buna?”
Daca-i copil îi spun: “Mai baiete, tu de acum ai de trait! Vine tineretea, trebuie sa te casatoresti, trebuie sa petreci în lume! Nu cumva sa-ti pierzi tineretea asa degeaba, doar viata trebuie traita!”
Iar daca-i tânar îi spun: “Dupa ce te vei casatori si îti vei face o gospodarie, dupa aceea ai sa începi fapta buna. Acum manânca, bea, distreaza-te, fa toate rautatile, ca doar esti tânar. Te va ierta Dumnezeu, ca El stie neputinta omului. Pentru pocainta mai lasa pe mâine, lasa pe poimâine, lasa pe la anul, mai încolo!”
Îl învat pe om sa amâne pocainta de azi pe mâine, de mâine pe poimâine! “Ce milostenie vrei sa faci acum? Taci din gura! Te pocaiesti aproape de moarte! Vrei sa postesti acum, sa-ti cheltuiesti sanatatea trupului? Lasa la batrânete, ca postul este pentru cei batrâni! Vrei sa te rogi? Sa pierzi tu atâtea ceasuri rugându-te lui Dumnezeu? Apoi acum ai treaba. Iata, ai sa cresti copii, ai de facut casa si zestre la fete, ai de însurat si maritat. Ai atâtea!”
Si-l încurc cu grijile vietii si tot îi spun: “Lasa pe alta data”. Cand vine îngerul si-i spune: “Mai, omule, fa un praznic pentru morti!” Eu îi spun: “Dar esti prost? Acum ai de îmbracat copiii, ai de facut nunta, ai de facut cutare!” Îngerul vine si-i spune: “Mai, omule, ia începe a posti posturile de peste an, miercurea si vinerea!” Eu îi spun: “Nu posti ca îti pierzi sanatatea! Tu trebuie sa muncesti, sa aduni averi, ai de crescut copii!”
Sau vine îngerul si-i spune: “Mai omule, spovedeste-te si lasa pacatul, lasa desfrâul, lasa betia, lasa tutunul, lasa înjuraturile!” “Ei, dar de pe acum? Mai încolo, aproape de moarte, m-oi spovedi la un preot, ma va dezlega si gata. Doar cartea spune sa te apuce sfârsitul cel bun, dar pâna atunci poti petrece asa!”
Cu aceasta ma asculta toti, zice diavolul, si fapta buna tot o amâna de azi pe mâine.
Sfânta Scriptura spune altfel. Duhul Sfânt îi trezeste pe oameni, zicând: Astazi de veti auzi glasul Lui, sa nu va învârtosati inimile voastre (Evrei 37,8). Si cum am spus, glasul lui Dumnezeu în om este constiinta, care-l mustra pentru pacat si-i spune: “Omule, paraseste pacatul! Lasa-te de furat, lasa-te de curvit, lasa-te de înjurat, lasa-te de betie, lasa-te de fumat, lasa-te de lucruri rele, de zavistie, de pizma, de cearta”. Dumnezeu îi porunceste azi, iar noi îi spunem lui: “Nu astazi, ci mâine, poimâine, la batrânete!”
Si-i zicem asa: “Da-mi mie ziua de azi si tu ia-o pe cea de mâine!” Si asa, zice, este pacatul la om cum, ai lua un cui mare si cu o barda începi a-l bate într-un lemn de stejar uscat. Daca-i dai un ciocan, dpua, trei, cuiul îl poti scoate usor. Daca-l bati pe jumatate, este mai greu, iar daca îl bati de tot, trebuie sa crapi lemnul!
Asa-i si pacatul! Se bate în fire prin obisnuinta. Si daca omul nu lasa azi pacatul, când este proaspat, cu cât se învecheste, cu atât mai greu se poate dezobisnui de dânsul.
Vazut-ai în arama rugina verde? Arama daca o curatai în fiecare zi, stralucea ca aurul! Însa, daca s-a lasat ani de zile, a prins rugina verde, n-o mai poti spala cu nimic în lume, numai daca o topesti. Asa-i sufletul când îmbatrâneste în pacat. Daca nu a lasat azi pacatul, sa nu creada ca mâine sau poimâine îl lasa mai usor. Ca, pe masura ce trece vremea, pacatul se învecheste, se bate în fire si obiceiul devine o a doua natura; obisnuinta se face a doua fire si omul face pacatul vrând-nevrând, si cu mare nevoie se mai dezbara omul de pacat, dupa ce s-a învechit în el!
Obisnuinta, dupa legile canonice ale Bisericii, este a zecea treapta a pacatului, ca de aici urmeaza deznadejdea, penultima treapta. Si când l-am vazut pe om ca s-a obisnuit cu pacatul, un an, doi, zece, nu stiu câti, este al meu pentru totdeauna! Si asa reusesc eu sa-i însel, ca mii si milioane de oameni amâna pocainta de azi pe mâine, si toti se robesc de pacat; caci pacatul care nu l-a lasat azi, mâine-poimâine tot prinde radacini si este tot mai greu. Iar când vrea omul sa lase pacatul, pacatul se ridica cu mare putere asupra lui: “Esti prost, mai? Cu mine ai trait! Cum sa te lasi de mine? Ce mai este? Sa traiesti cum te învat eu si cum te-ai obisnuit cu mine!”
Asa, cum ti-am spus mai înainte, am învatat si înselat atâtea suflete, încât acestea cad în iad cum cad fulgii când ninge, cu un singur sfat: “Oameni buni, pentru fapta buna mai este vreme; nu fiti prosti sa începeti chiar de azi sau chiar din ceasul acesta!”
Deci, va spun întunecimea ta, acesta-i sfatul si mestesugul meu si am o ceata în iad de mii si sute de mii de ucenici de-ai mei, pe care i-am învasat asa, si-i trimit în tot pamântul sa sopteasca omului la ureche: “Omule, pentru fapta buna mai este vreme. Mâine, poimâine, peste un an, peste doi, la batrânete”. Si am reusit si reusesc. Du-te si vezi în iad câti am pogorât si pogor cu acest sfat!
Atunci satana a zis:- Bravo! Cel mai bun sfat, sa-l înveti pe om sa amâne pocainta de azi pe mâine: “Chiar azi vrei sa te spovedesti? Chiar azi vrei sa te împartasesti? Chiar azi vrei sa faci milostenie? Nu vezi ca n-ai timp? Lasa pe mâine!”
Acum, pentru ca m-ai lovit în gândire, îti voi da coroana si toiagul meu, sa stapânesti trei minute iadul, si toti sa învatati de la el acest viclesug, ca sa aduceti cât mai multe suflete în împaratia mea, ca sa se chinuiasca cu noi în vecii vecilor.
Calugarul, dupa ce-a vazut si auzit toate acestea, a vazut pe satana ca a batut de trei ori din palme si ca o scânteie s-a stins în vazduh si n-a mai vazut nimic, nici nu s-a mai auzit nimic. Si el a ramas uimit de cele ce a auzit, cum instruieste satana pe ucenicii lui si pe cei fara numar draci în iad, ca sa-i învete pe oameni sa amâne pocainta.
Atunci a venit îngerul Domnului si i-a zis:- Avva Ilarioane!- Ce este, Doamne?- De trei ani de zile te rogi lui Dumnezeu ca sa-ti arate cum înseala dracii pe oameni si cum îi duc în împaratia iadului! Iata ai vazut cu ochii tai si ai auzit cu urechile tale cum!
Du-te la chilia ta, ia un caiet, pune mâna pe condei si scrie tot ce-ai vazut, tot ce-ai auzit cu urechile tale, sa ramâna pentru neamurile ce vor veni, pentru cele din urma, acest mestesug al satanei. Caci trebuie sa stie toata lumea, ca cel mai bun sfat al dracilor de-a câstiga suflete pentru împaratia iadului, este de a-l învata pe om sa amâne fapta buna de azi pe mâine, de mâine pe poimâine, de la tinerete la batrânete, pe patul mortii, si asa sa-i duca pe toti în iad! Amin!
Povestită de Părintele Cleopa

2008-06-07T12:07:00.000-07:00

DESPRE RAI
Acum am să vă spun ceva despre Rai într-o istorioară care urmează de aici înainte. V-am spus că marele Apostol Petru pe Tabor ar fi voit veşnic să rămână acolo împreună cu Hristos, învăţătorul său, cu Ilie şi cu Moise, pentru că a gustat câteva clipe din slava raiului şi din slava dumnezeirii lui Iisus Hristos. Şi iată ce am a vă spune.
A fost în Constantinopol un împărat roman pe la anul 814 şi a avut un frate al său după trup.Acesta nu s-a mai însurat. A fost un om foarte evlavios, foarte credincios şi văzând cum trece viaţa aceasta ca fumul şi ca visul, ca floarea şi ca umbra, s-a gândit să se ducă la o mânăstire să se facă călugăr.
Şi s-a dus la o mânăstire din munţii Constantinopolului, la apa Şangarului. Şi-a împărţit toată averea lui şi a dat-o la săraci şi s-a îmbrăcat în rasa călugărească, primind numele de Cozma. Iar călugării ştiindu-l că învăţase carte cu împăratul şi văzând ascultarea şi smerenia lui, l-au pus stareţ; şi a stăreţit timp de 10-12 ani.
Apoi a căzut într-o boală foarte grea şi a zăcut mai mulţi ani, iar în una din zile şi-a dat duhul. Şi s-au adunat călugării care erau aproape trei sute, şi au început a plânge după păstorul lor cel iubit care murise, cu numele Cozma căci aşa îl chema. Şi stăteau uimiţi şi plângeau că un stareţ ca acela nu avusese mânăstirea de la începutul ei.
Dar a murit fericitul Cozma, iar a doua zi, cu voia lui Dumnezeu a înviat.
Când a înviat privea cu ochii, cum stătea culcat cu faţa în sus pe laiţă, în podul casei. Şi cum stătea cu ochii aţintiţi în podul casei, şoptea cu buzele sale încet nişte cuvinte neîncheiate şi neînţelese de nimeni. Şi a stat aşa timp de aproape o zi întreagă. După aceasta a deschis ochii şi când a văzut pe călugări în jurul lui, a început a căuta în sân.
Şi căutând în sân, îi întreba pe călugări: “Unde sunt cele două bucăţi de pâine uscată pe care mi le-a dat Părintele Avraam?” Şi mai trecea oleacă şi iar căuta în sân şi întreba: “Unde sunt cele două bucăţi de pâine uscată pe care mi le-a dat Părintele Avraam?” Atunci călugării au văzut că el a avut mare descoperire şi au început a plânge, zicând:- Părinte sfinte, dar cum de vorbeşti sfinţia ta acum? Ştii c-ai murit?- Ştiu.- Ştii că de ieri, pe vremea aceasta ai fost mort? Spune-ne nouă, dacă poţi, te rugăm cu lacrimi, unde ai fost 24 de ore, cât ai fost mort? Şi ce pâine ceri de la noi? Ce bucăţi de pâine cauţi în sân? Două bucăţi de păine uscată.
Atunci şi-a dat el seama că a fost răpit în cealaltă lume şi a zis ucenicilor săi:- Dragii mei, adunaţi-vă aici că am să vă spun câte am văzut şi câte am auzit pe unde am fost şi câte mi-a ajutat Dumnezeu să ţin minte. Apoi a început să le spună aşa:“Ştiu că ieri pe vremea aceasta, am murit. Şi când am murit, au venit în jurul meu o mulţime de diavoli, care de care mai urâţi. Unii boncăluiau ca taurii, alţii nechezau ca şi caii, alţii croncăneau ca şi corbii, alţii şuierau ca şerpii şi toţi se repezeau la mine să mă ia. Şi spuneau: “N-ai făcut pocăinţă destul! Ai fost frate de împărat, ai trăit în palate şi încă nu ţi-ai ispăşit păcatele prin pocăinţă la mânăstire. Eşti al nostru!”
Şi zicea stareţul Cozma: “Eu cât am trăit, aveam în chilia mea icoana celor doi apostoli, Andrei şi Ioan Evanghelistul. Şi m-au luat dracii, unii mă împingeau din urmă, alţii mă trăgeau înainte, alţii mă împungeau, alţii mă muşcau şi mă duceau.
Iar eu strigam la Maica Domnului şi la cei doi sfinţi apostoli, Andrei şi Ioan Evanghelistul, să vină, să nu mă lase. Şi m-au dus diavolii şi deodată am ajuns la o prăpastie, o râpă, care nu era mai largă decât cât ar arunca un om voinic o piatră, ca o azvârlitură de piatră, dar adâncimea ei era până la iad.
Şi se auzeau în acea râpă, în acea prăpastie mari ţipete, mari vaiete, mari tânguiri. Şi peste toţi care erau acolo înăuntru mergea un rând de foc şi ei strigau: “Vai de noi şi de noi şi de cei ce ne-au născut pe noi”. Şi dracii voiau să mă dea în prăpastia aceea.
Deodată s-a făcut o punte mică peste prăpastie, numai de două degete, dar fără bară. Şi ziceau dracii: “Din două una ai să faci: ori te dăm aici în prăpastia aceasta, ori treci puntea”.
Şi spunea Sfântul Cozma: “Îmi era foarte greu şi una şi alta. De cad în prăpastie, mi s-a spus că aceea este gura iadului şi mă înghite şi nu mai ies. Ca să mă sui pe punte era de asemenea imposibil că toţi cădeau. Atunci când ei mă târau să mă arunce în flăcări, am strigat: Maica Domnului, nu mă lăsa! Şi deodată a apărut o femeie îmbrăcată în alb, ca fulgerul, şi doi apostoli. Erau Andrei şi Ioan Evanghelistul. Şi a zis Maica Domnului către Apostoli: “Ioane şi Andrei, luaţi sufletul acesta din mâinile dracilor şi-l duceţi până la Raiul desfătării”. Şi atunci dracii au fugit toţi, şi m-au luat cei doi apostoli, iar Maica Domnului s-a făcut nevăzută.
Şi a zis apostolul: “Nu te teme, frate Cozma, de acum mergi cu noi. Sai pe punte!” Şi-au sărit ei pe puntea aceea numai de două degete. Şi un apostol mă ducea de mână înainte şi unul mergea în urmă şi mă ţinea.
Şi-am trecut acea mare prăpastie pe puntea cea îngustă, dar la capătul punţii, era un arap care se părea că ajunge până la nori şi limba lui de zeci de metri afară de focşi ochi de flăcări şi acest arap stătea cu o mână deasupra prăpastiei şi mâna aceea care stătea deasupra prăpastiei era umflată ca un stâlp, iar cealaltă era zbârcită şi lungă.
Acela când ne-a văzut pe noi cu greu s-a dat în lături şi scrâşnea cu dinţii la mine: “Mi-ai scăpat de data aceasta, dar ai să mai vii odată pe aici”. Şi eu, după ce am trecut de arapul acela, am întrebat pe Apostolul Andrei şi pe Ioan:- Sfinţii ai lui Dumnezeu Apostoli, cine este arapul acela care stă la capătul punţii aceleia pe unde am trecut?- Acela este satana. Ai auzit ce spune Apostolul Petru? Domnul puterii văzduhului.- Dar de ce are mâna aceea umflată, care o întinde deasupra prăpastiei aceleia?- De-atâtea suflete câte ia de pe punte, şi-i aruncă mereu în gura iadului. Că veşnic, veşnic vin de pe faţa pământului şi i s-a umflat mâna cât ia de pa punte şi aruncă în iad!- Dar eu, am întrebat, am să scăp de el?- Tu ai să scapi, fiindcă ai avut pe Maica Domnului ocrotitoare şi pe noi. Deci nu te teme de el, căci mergem până la Raiul desfătării.
Şi am mers după ce am trecut de arapul acela şi am dat de nişte câmpii verzi cu milioana de milioane de flori de multe feluri de culori şi era o mireasmă de flori cum nu este pe faţa pâmăntului şi cum nu poate să-şi închipuie nimeni. Şi florile acelea le bătea un vântişor aşa cald, iar deasupra florilor erau cete, cete de copii cu aripi strălucitoare, care mergeau şi zburau deasupra florilor şi cântau aşa: “Sfânt, sfânt, sfânt, Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de slava Ta”.
Mergând noi printre milioanele acelea de grupuri de copii, care zburau pe deasupra florilor, în mijlocul acelei câmpii am zăzut un bătrân cu barbă albă, frumoasă, veşmintele lui străluceau ca soarele şi am mers acolo. Şi când am mers noi cu apostolii, cu Andrei şi cu Ioan, bătrânul acela a binecuvântat pe apostoli şi i-a sărutat pe frunte, iar ei i-au sărutat mâna. Atunci am întrebat eu pe apostoli:- Domnii mei, cine este bătrânul acesta aşa de frumos şi de ce sunt atâtea milioane de copii care zboară pe aici?- A auzit de “Sânul lui Avraam”?- Am auzit în Evanghelie.- Ei, acesta este Avraam Patriarhul, iar milioanele de copii care cântă aici şi zboară pe deasupra florilor sunt sufletele drepţilor care au intrat în “Sânul lui Avraam” şi care au fost drepţi şi milostivi ca el.
După aceea ne-am luat rămas bun, de la acela care zicea că este Avraam şi am pleact zburând; mergeam prin văzduh cu iuţeală mare şi am ajuns în altă parte şi acolo odată s-au făcut nişte ziduri de aur şi de pietre scumpe şi nişte porţi în forma fulgerului, iar nişte tineri foarte frumoşi, încinşi cu curcubee de aur, stăteau la porţi şi aveau săbii de foc; la poartă şi pe poartă era, ca şi cum ar răsări soarele, lumină ca fulgerul. Şi au întrebat acei de la poartă pe Apostolul Andrei şi pe Ioan:- Unde duceţi sufletul acesta?Şi a zis Apostolul Andrei:- Avem poruncă de la Maica domnului şi de la Domnul nostru Iisus Hristos să-l ducem până la Raiul desfătării.
Atunci s-au deschis porţile singure şi am intrat după acele ziduri. Acolo am văzut nenumărate biserici şi palate ale cerului. Nimeni nu putea să numere atâtea biseric, şi atâtea minuni se vedeau, încât limbă de om nu poate povesti. Erau pomi care numai pe o singură ramură rodeau 60-70 feluri de roade.
Florile şi frunzele pomilor cântau slavoslovia lui Dumnezeu. Şi fiecare pom avea un cort; dar nici pomii nu semănau unii cu alţii şi nici corturile. Şi în cort era o masă şi un scaun de aur şi bucate şi băututri scumpe pe masă. Dar bucatele nu semănau, iar la fiecare cort, la fiecare masă stătea o persoană foarte frumoasă, ca de treizeci de ani.
Toţi erau de această vârstă, căci la judecată toţi vor învia cu vârsta de treizeci de ani, după cum arată Sfinţii Părinţi. Şi acolo cântau păsări, milioane şi milioane, dar nici păsările dintr-un pom nu semănau cu cele din alţi pomi. Culoarea aripilor păsărilor numai Dumnezeu o ştia şi păsările acelea unele erau albastre, altele roşii, altele vişinii, altele gri, altele albe, altele trandafirii, şi cântau negrăită frumuseţe, psalmi şi rugăciuni.
La unul pomul era de mărgăritar, la altul de onix, la altul era de rubin, la altul era de safir, la altul era de ametist, şi aşa mai departe. Şi mesele, la unul era de marmură, la altuş de aur, la altul de argint, şi nici scaunele nu semănau. Şi era atîta frumuseţe şi atâta cântare acolo, iar mulţimea pomilor şi a corturilor şi felurimea aceea atât de frumoasă nu mai avea margini.
Şi mergând noi pe acolo, eram uimiţi de atâta frumuseţe şi cântare. Atunci am întrebat pe Apostolul Andrei:- Domnii mei, aici este Raiul desfătării?- Nu frate, de abia am ajuns la pământul celor blânzi.
Vezi ce spune în fericirea a treia din Evanghelie: Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. Să nu credeţi că este vorba de pământul acesta stricăcios. Auzi ce pământ îi aşteaptă pe cei blânzi! Şi de-abia am ajuns la pământ şi am întrebat:- Dar de ce corturile sunt altfel şi bucatele şi băuturile altfel şi pomii altfel şi scaunele altfel şi păsările cântă altfel dintr-un copac în altul?
Atunci mi-a spus Apostolul Andrei:- N-ai auzit ce spune Mântuitorul în Evanghelie? În casa Tatălui Meu sunt multe lăcaşuri şi Eu Mă duc să vă pregătesc vouă loc. Deci aici, frate Cozma, să ştii că şi cortul şi masa şi pomul şi poamele şi păsările toate sunt după mărimea faptelor bune ale fiecărui om. Cum şi-a împodobit cineva pomul pe faţa pământului cu post, cu facere de bine, aşa îl găseşte dincolo şi se va veseli în vecii vecilor, că aici nu mai este bătrâneţe, nu mai este boală, nu mai este moarte, nu mai este durere.
De aceea este depărtare şi deosebire de la un pom la altul, pentru că este după măsura faptelor bune ale fiecărui suflet care a ajuns aici. Şi a mers sufletul dreptului aceluia zburând ca gândul, că aşa merge sufletul ca razele soarelui de repede. Şi a mers cam cât ar merge un om cinci sute de ani pe jos. Noi am mers deci în câteva minute, pentru că mergeam ca gândul.
Şi am dat de alte zidiri de milioane de ori mai frumoase ca cele dintâi. Şi la alte porţi în forma fulgerului şi la ele nu mai erau tineri, ci erau serafimi cu şase aripi care păzeau. Şi am întrebat:- Domnii mei, ce ziduri, ce cetate este aici?Şi au zis:- Acum, frate, ne apropiem de Palatul Noului Sion al lui Hristos, care-l va da celor doisprezece Apostoli după Judecata de Apoi.
Şi îndată porţile cele în chipul fulgerului s-au deschis şi serafimii aceia au întrebat:- Unde duceţi sufletul acesta?Şi a zis Apostolul Ioan Evanghelistul:- Poruncă avem de la Mântuitorul şi de la Maica Domnului să-l ducem până la Raiul desfătării.
Atunci ne-au dat drumul şi am intrat.
Când am intrat dincolo de aceste ziduri, am văzut munţi de aur şi am văzut un palat, care avea douăsprezece temelii, cum spune la Apocalipsă, cu douăsprezece pietre scumpe şi douăsprezece uşi în douăsprezece părţi şi acoperit cu aur curat şi lumina ca ziua şi era o lumină acolo care strălucea de milioane de ori ca soarele, iar soarele nu se vedea acolo.
Şi palatul acesta avea douăsprezece uşi şi n-am văzut acolo nici pasăre, nici om, nici fiară, nici îngeri, nici oameni. Şi am întrebat pe Apostolii care mă conduceau:- Domnii mei, ce este palatul acesta şi câtă mărime are?Şi a zis Apostolul Andrei:- Acest palat este atât de mare, cât ar merge un om o mie de ani pe jos şi nu-l înconjură. Acesta este palatul celor doisprezece Apostoli, care se cheamă Noul Sion şi care-l vor lua Apostolii după Judecata de Apoi pentru osteneala lor, că au predicat Evanghelia în lume şi au murit martiri şi li s-au tăiat capetele pentru dragostea şi credinţa în Iisus Hristos.
Şi am trecut şi de acel palat şi zburam peste munţii cei de aur şi era o mare de cristal, cu apa ca cristalul de limpede şi avea o mireasmă de trandafiri care nu se poate spune pe faţa pământului. Şi am trecut pe deasupra acelei mări şi am ajuns la un râu care curgea ca cristalul şi erau ierburi şi flori multe şi nişte copaci înalţi şi foarte frumoşi, cum nu am mai văzut pe faţa pământului şi erau flori până sus şi nişte păsări mari cântau acolo şi ziceau aşa:Fericiţi cărora li s-au iertat fărădelegile şi cărora li s-au acoperit păcatele. Şi am întrebat pe Apostolul Andrei:- Domnul meu, ce zic păsările acestea, căci cântă din psalmi?- Ai auzit ce zic? Fericiţi cărora li s-au iertat fărădelegile şi cărora li s-au acoperit păcatele. Păsările acestea, fiule, nu mai mor în veacul veacului. Ele sunt pline de Duhul Sfânt şi proorocesc şi arată că aici în frumuseţea aceasta nu are să poată intra nimeni decât acela căruia i se vor ierta păcatele şi i se vor acoperi fărădelegile.
Atunci am întrebat:- Dar care păcate se iartă la om şi care se acoperă?Şi a zis:- Păcatele pe care le-a cunoscut omul că sunt păcate şi le-a mărturisit la duhovnic şi i-a părut rău şi a făcut canon pentru ele, se iartă. Iar acelea pe care omul nu le-a ştiut că sunt păcate sau le-a uitat, nu din rea voinţă, ci din neputinţă, acelea se acopăr din mila lui Dumnezeu, că altfel nici un suflet nu ar fi ajuns aici. Pentru că, auzi ce spune Evanghelia: Nimic necurat nu va intra întru împărăţia cerurilor.
Mergând noi aşa, s-a făcut un tunel, un munte de aur şi un tunel mare, dar tunelul acela lumina ca soarele şi acolo era o masă mare, căreia nu i se vedea marginea. Şi stăteau oamenii la mese şi îngerii slujeau la mese şi puneau băuturi cereşti şi mâncăruri cereşti şi era mare veselie. Şi erau mii şi mii care se veseleau şi cântau şi stăteau la mese.
Şi spune Sfântul Cozma:- Când m-am uitat la masă, am început a cunoaşte oameni de la noi din oraş, din Constantinopol şi din sat şi călugări de-ai noştri şi neamuri care au mers la bine şi foarte mă bucuram că am dat acolo peste oameni cunoscuţi. Dar ce folos, că am stat acolo numai câteva minute şi numai am auzit un glas: “Luaţi pe stareţul acesta de aici, şi-l duceţi înapoi, iar în locul lui aduceţi pe monahul Atanasie de la Mânăstirea Trăian!” Că era mânăstirea de la Alfa apropiată de mânăstirea Trăian cum este mânăstirea noastră, Sihăstria, aproape de mânăstirea Secu, aproape. Şi îndată a venit îngerul Domnului, zicând:- Frate Cozma, iată n-am ajuns la Raiul desfătării.- Dar unde suntem?- Dacă treceam tunelul acesta ajungeam în Raiul desfătării, dar este porunca lui Hristos să te ducem înapoi în trup, căci plâng călugării după tine, că au rămas fără păstor. Şi avem poruncă să te ducem. Deci nu mai ajungem la Raiul desfătării.
Deci, mi-am luat rămas bun de la aceia şi toţi îmi spuneau: “Nu te teme, frate Cozma, că tot aici ai să vii, când va fi sfârşitul tău!” Şi m-au luat pe altă cale şi am trecut şapte iezere de munci, şi m-au dus de am văzut muncile iadului şi am ajuns iarăşi în câmpia aceea unde era Avraam şi ne-am dus la el şi a întrebat Patriarhul Avraam:- Dar l-aţi dus până la Raiul desfătării?Iar ei au zis:- Nu, ci până aproape de Raiul desfătării, căci a venit poruncă de la Dumnezeu să-l ducem în trup şi să învie, căci plâng după el fiii săi duhovniceşti!Atunci Avraam a zis:- Dacă se duce înapoi pe faţa pământului şi învie, am să-i dau şi eu ceva.
Şi mi-a dat un pahar de aur cu vin, şi trei bucăţi de pâine albă, curată. Şi-am băut din vinul acela puţin, şi atât era de bun şi dulce că a trecut în toate simţirile mele şi ştiu că am mâncat şi o bucată de pâine şi am zburat din grădinile acelea.
Şi am ajuns iarăşi la arapul acela care se lăuda că am să mai trec şi am trecut iarăşi prăpastia aceea mare pe care o trecusem şi deodată m-am văzut în mânăstire şi acum, cum mă vedeţi.
Ştiam că Patriarhul Avraam mi-a dat trei bucăţi de pâine, şi numia una am mâncat-o şi am băut vin acolo în “Sânul lui Avraam”. Însă două bucăţi de pâine au rămas şi ştiu că le-am pus în sân. Aceasta caut eu acum. Vă rog, daţi-mi cele două bucăţi de pâine pe care mi le-a dat Părintele Avraam, căci ştiam că le-am pus în sân. Şi dacă vreţi, duceţi-vă repede până la Mânăstirea Trăian şi vedeţi dacă monahul Atanasie nu cumva a murit!
Când s-au dus fraţii, atunci îl scoteau pe năsălie din chilie. Şi a spus cuviosul Cozma:Ştiţi unde se duce Atanasie? Se duce în preajma Raiului desfătării, la acea masă, îngerească, căci am auzit că mi-a spus mie: “Luaţi-l pe acesta de aici, duceşi-l în trup, că plâng călugării după el şi aduceţi în locul lui pe monahul Atanasie de la Mânăstirea Traian”. Deci să ştiţi că monahul Atanasie s-a dus în locul meu şi se va bucura în vecii vecilor.
Aşa a fost Sfântul Cozma în Rai şi a văzut acolo şi pământul celor blânzi şi lăcaşul drepţilor. Aduceţi-vă aminte de predica aceasta, de pământul celor blânzi că fiecare îşi împodobeşte acolo pomul şi masa şi bucatele şi poamele şi păsările, toate, după cum se va osteni în viaţa aceasta ca să facă voia lui Dumnezeu.
Apostolul Pavel zice: Petrecerea noastră este în ceruri. Ferice de creştinul acela care trăieşte pe pământ, iar cu mintea lui trăieşte în cer; cu mintea lui se înalţă la Dumnezeu şi după puterea lui se osteneşte să facă fapte bune, ca să se ducă în Raiul desfătării.
Acolo nu mai este moarte, nu mai este bătrâneţe, nu mai este durere, nu mai este boală, nu mai este frică. Ci veşnic va avea, cum zicea Apostolul Pavel, dreptate şi bucurie şi pace întru Duhul Sfânt.
Dumnezeu şi Preacurata Lui Maică să ne ajute la toţi să ajungem şi noi păcătoşii măcar cât de cât să moştenim “un colţişor de Rai”, cum spune bătrânul Părinte Paisie câteodată la molitfă, numai să nu fim afară de Raiul lui Dumnezeu, ca nu cumva, Doamne fereşte, să ne chinuim în veci.
Părintele CLEOPA

2008-06-07T12:05:00.000-07:00

Ce trebuie să facă un creştin ca să moştenească Împărăţia cerurilor
din “Problemele vietii”Editura Egumenita
Ca să primească mântuirea, creştinul trebuie să facă următoarele:1. Să-L iubească pe Dumnezeu din tot sufletul său şi să ţină poruncile sfinte. De asemenea, să-şi iubească aproapele ca pe sine însuşi. Domnul a spus: Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea (Ioan 15, 10). Şi: Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii (Ioan 13, 35).
2. Să-şi smerească sufletul dinaintea lui Dumnezeu, căci duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi (Psalmii 50, 18), şi niciodată să nu-şi umilească aproapele. Să jelească pentru păcatele sale. Să se întristeze pentru păcatele aproapelui său. Să se bucure atunci când aproapele său este fericit şi să nu-l invidieze pentru fericirea lui. Să aibă răbdare faţă de cei care îi sunt împotrivă şi să-i sfătuiască cu bunătate. Să săvârşească mereu fapte bune, care contribuie la păstrarea curăţiei sufletului său.
3. Să fie milos cu cei nefericiţi. Să slujească pacea cu toate puterile sale, aşa cum vrea Domnul, ca să fie numit fiu al lui Dumnezeu (Matei 5, 9). Să nu îşi piardă cumpătul atunci când este batjocorit sau nedreptăţit şi nici măcar atunci când urmează să fie ucis în numele dreptăţii lui Dumnezeu şi al credinţei Sale.
4. Să lupte împotriva oricărei învăţături eretice şi să primească învăţătura dreaptă a Bisericii despre Dumnezeul Treimic.
5. Să iubească adevărul şi să nu-şi murdărească nicicând limba cu minciuni. Să nu facă niciodată rău semenului său.
6. Să nu judece pe nimeni. Să nu batjocorească pe nimeni niciodată. Să nu facă nimic din cele pe care legea lui Dumnezeu le interzice.
7. Să facă milostenie, măcar din ce îi prisoseşte.
8. Să se roage pentru cei care îl blestemă. Dacă cineva îl sileşte să meargă cu el o milă, el să meargă două (Matei 5, 41). Să nu se jure niciodată, ci să facă aşa cum spune Domnul: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu (Matei 5, 37).
9. Să-L slăvească pe Dumnezeu şi să se roage Lui cu evlavie.
10. Să se gândească mereu la moarte, la judecata viitoare şi la răspunsul pe care îl va da pentru faptele sale. Să se gândească tot timpul la păcatele sale, rugându-L pe Dumnezeu să i le ierte.
11. Să săvârşească mereu fapte bune, fără să se laude cu ele, ca fariseul.
12. Să se ferească de lăcomie, de beţie, de a jura, de a vorbi fără rost, de invidie, de neînţelegeri, de răutate, de câştigul necuvenit, de desfrânare şi, în general, de poftele necuviincioase.
13. Să nu aibă nici o legătură cu magia, să nu facă vrăji şi să nu meargă niciodată la vrăjitori şi ghicitori. Să se păstreze curat, ca să fie vrednic de împărtăşirea cu Trupul lui Hristos.
14. Să aibă grijă de orfani, de văduve şi de străini. Să dea ajutor celor care au nevoie. Să dea cu împrumut fără dobândă celor care îi cer, căci tot ce are este de la Dumnezeu şi aparţine lui Dumnezeu.
15. Să îi fie milă de duşmanii credinţei, ca de nişte orbi duhovniceşte şi să se lupte din toată puterea pentru luminarea lor, dar să fugă departe de cei care îl pot duce şi pe el la orbire.
16. Să fie tot timpul bun, evlavios, curat la suflet şi dedicat lui Dumnezeu. Să facă totul după voia lui Dumnezeu, aşa cum spune psalmul: Văzut-am mai înainte pe Domnul înaintea mea pururi (Psalmii 15, 8).
17. Să nu ţină răutate în sufletul său, ci să-l ierte imediat pe cel care i-a greşit, căci Domnul a spus: De veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc (Matei 6, 14).
18. Să judece lucrurile cu dreptate şi cu frica lui Dumnezeu. Să nu judece pe nimeni şi să nu-şi dispreţuiască aproapele pentru păcatele sale, pentru că Domnul a spus: Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi (Matei 7, 1).
19. Să îl certe cu dragoste pe aproapele său, atunci când greşeşte. Să-l apere pe cel nedreptăţit şi pe cel slab. Să-l ajute pe cel neputincios. Să-l povăţuiască pe cel rătăcit.
20. Să citească din cărţi sfinte, să asculte cuvântul lui Dumnezeu şi să poarte discuţii de suflet folositoare.
21. Să-şi cinstească părinţii şi să nu vorbească niciodată rău despre ei.
22. Să meargă la sfintele slujbe care se săvârşesc în biserică. Să nu se îndoiască de minunile pe care le face Dumnezeu în toate epocile.
Dacă omul trăieşte astfel, avându-L mereu în inimă pe Hristos, va moşteni Împărăţia cerurilor, care a fost pregătită pentru sfinţi de la începutul lumii şi pe care nădăjduiesc să o moştenim cu toţii, cu harul şi cu iubirea de oameni a lui Hristos, Căruia I se cuvine slava şi cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor. Amin.
Antologie de ziceri aparţinând Sfântului Ioan Gură de Aur, adunate de învăţatul Teodor Dafnopatis, care a trăit în Constantinopol în secolul al 10-lea.

Fericirile, gl. I, de Macarie Ieromonahul
http://www.youtube.com/watch?v=q7Rdt9I4aM4

2008-06-07T12:02:00.000-07:00

Puterea rugaciunii Sf, Ioan Gura de Aur
Desigur, nimic nu este mai puternic decat rugaciunea.Rugaciunea este un liman pentru cei zbuciumati de furtuna, o ancora pentru cei goniti de valuri, un toiag pentru cel ce se clatina, o comoara pentru cei saraci, o siguranta pentru cei bogati, un ajutor impotriva bolilor si o ocrotire pentru sanatate.Rugaciunea face nepieritoare bunurile ce le avem si cu toata graba goneste relele ce ne bantuiesc. De vine vreo ispita, ea usor se alunga, de se intampla pierderea averii, sau altceva ce tulbura sufletul, rugaciunea vindeca si aceasta curand.Rugaciunea este scapare contra tristetii, temelia veseliei, pricina de bucurie statornica, muma adevaratei intelepciuni.Cine se poate ruga cu toata puterea, fie el cel mai sarac om, el totusi va fi cel mai bogat dintre toti; aceluia insa, caruia ii lipseste rugaciunea, de ar sedea chiar pe scaun imparatesc, tot este cel mai sarac dintre toti.Ahab nu era oare imparat, nu avea el oare aur si argint cu prisosinta? Dar fiindca era lipsit de rugaciune, nu s-a dus el oare sa-l caute pe Ilie, pe un om care nu avea locuinta, nici alta haina decat un simplu cojoc?Vezi ca Ilie era mai bogat decat Ahab? Ca pana ce el a vorbit si a rugat ploaia de la Dumnezeu, imparatul cu toata oastea sa, se aflau in mare nevoie.Aceasta este puterea rugaciunii! Rugaciunea este arma cea mai tare, vistierie care niciodata nu se goleste, bogatie nesecata, liman fara valuri, temelia pacii, radacina, izvorul, mama tuturor bunatatilor, mai puternica decat o imparatie.Eu insa vorbesc de rugaciunea care nu zace numai pe buze, ci se ridica din adancul inimii.Cu atat mai sus se inalta rugaciunea cand iese dintr-o inima stramtorata si evlavioasa. Si, ca sa stii ca rugaciunea care se savarseste la moment de nevoie, este mai intai ascultata, iata ce zice profetul: “In necazul meu am chemat pe Domnul si m-a auzit” (Ps. 119.1).Rugaciunea totodata usureaza sufletul cel necajit. Ca daca cel necajit capata oarece alinare cand povesteste oamenilor nenorocirea sa, apoi nu va afla el mai vartoasa alinare, cand va spune Domnului, patimile sufletului sau?Insusi Iisus Hristos ne cheama la Sine, pentru aceea nu ne lasa neascultati; de am avea asupra noastra intunerice de pacate, cu atat mai grabnic sa alergam spre Dansul; ca El a venit nu ca sa-i cheme pe cei drepti, ci pe cei pacatosi (Matei 9,13).Deci, pentru ca noi sa ne traim fericiti viata si sa ne eliberam de pacatele noastre, se cuvine ca la toate prilejurile sa ne rugam Domnului, cu ravna si indelungata rabdare.Atunci vom dobandi o indestulare statornica si ne vom putea bucura de toate cele primite, prin harul si iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, caruia impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, se cuvine lauda in vecii vecilor! Amin.