Thursday, February 18, 2010

Apostolul zilei: Suferinţa, îngăduită spre binele nostru
„Şi pentru ca să nu mă trufesc cu măreţia descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc. Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul ca să-l îndepărteze de la mine; şi mi-a zis: Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos. De aceea mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare. M-am făcut ca unul fără minte, lăudându-mă. Voi m-aţi silit! Căci se cuvenea să vorbiţi voi de bine despre mine, pentru că nu sunt cu nimic mai prejos decât cei mai de frunte dintre apostoli, deşi nu sunt nimic. Dovezile mele de apostol s-au arătat la voi în toată răbdarea, prin semne, prin minuni şi prin puteri.“ (II Corinteni 12, 7-12)
***
„Ghimpele“ de care vorbeşte apostolul nu este altceva decât o neputinţă a trupului care l-a urmărit toată viaţa. Boala este o realitate prezentă în viaţa cotidiană, fiecare om reacţionând diferit în faţa ei: unii încearcă să o ignore, alţii intră în panică, dar poate nimeni nu s-a gândit să se laude cu suferinţa lui. Sfântului Pavel, când s-a rugat Domnului să îl elibereze de neputinţă, i s-a răspuns că puterea lui Dumnezeu „se desăvârşeşte în slăbiciune“. De cele mai multe ori, boala te învaţă să cobori cu picioarele pe pământ, să îţi cunoşti locul atât în lume, cât şi în faţa lui Dumnezeu, să înveţi că nu toate depind de tine, ci tu depinzi de alţii, iar prin puterile tale nu poţi realiza mare lucru. De aceea am zice că boala este o şcoală, cam severă, dar de multe ori singura salvatoare. Zic aceasta pentru că mulţi oameni pe patul de suferinţă au devenit din atei, credincioşi, iar cei puţin credincioşi, când s-au văzut neputincioşi, au cerut ajutor de la Dumnezeu. Dacă, câteodată, nu înţelegem suferinţa, să avem credinţă, asemeni apostolului, că Dumnezeu, Care a îngăduit această neputinţă, ne vrea binele, iar gândul că Dumnezeu Cel Bun doreşte doar binele nostru ne poate face înţelepţi, răbdători şi smeriţi în neputinţe.

No comments: